Mă tot mir / Statuie cu mâini prea scurte

Pe 28 noiembrie, Adrian Năstase află dacă zilele pe care le-a petrecut în spital după ce s-a împuşcat îi vor fi eliminate din pedeapsă. Tribunalul Bucureşti a considerat, aşa cum era şi firesc, că săptămâna în care Bombonel a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu trebuie considerată ca fiind executată în cadrul condamnării fostului premier. Patetic, de parcă l-au părăsit toţi iubiţii, Năstase a arătat că el şi-a dorit, de fapt, să ajungă la morgă şi că zilele de internare s-ar adăuga nejustificat la cele 750 de zile de condamnare.

Lăsând la o parte faptul că fostul tartor-şef al pesediştilor nu va executa nici măcar o treime din condamnare, pentru tot felul de motive stupide din punctul meu de vedere (că are o anumită vârstă, că a fost băiat bun la bulău), nesimţirea insului cu poreclă de bomboană e infinită. Năstase a fost profesor universitar, timp în care a predat dreptul, nu cum se împletesc jerseiele de mohair, motiv pentru care ar trebui să ştie – şi ştie cu siguranţă – că articolul 87 din Codul penal zice că durata executării pedepsei cu închisoarea „se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare”, dispoziţiile alineatului 3 al aceluiaşi articol statutând că “timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei”.

Obraznic cum e de la natură, Năstase îşi tot sculptează statuia de martir care preferă sinuciderea unei condamnări injuste, dar uită nişte prevederi legale care privesc cazul lui. Ce memorie scurtă... De fapt, ex-premierul a considerat întotdeauna că legile sunt făcute pentru alţii, nu pentru el, boala asta cuprinzându-i, de-a lungul timpului, pe mult prea mulţi politicieni, indiferent de culoarea politică a acestora.

Ca să fiu sincer, regret că lui Bombo nu i-a ieşit tentativa de a ajunge la morgă în postura de cadavru, că nu-i bine să-l obligi pe om să trăiască dacă nu vrea. Pe de altă parte, mă miră grija asta nemăsurată a unui sinucigaş pentru propria persoană. Cu ego-ul său nemăsurat pe post de daltă, Năstase o să-şi termine cândva statuia la care lucrează. Mă tem că statuia asta o să iasă cu mâinile prea scurte. N-o să se vadă că o să aibă şi râie-n cur...