Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Lupta parlamentarilor cu o banală buruiană
Incredibil! Economia României duduie, strategia de politică externă e perfectă, drepturile omului sunt supra-respectate, România a bătut recordul la absorbţia de fonduri europene, sănătatea şi educaţia duduie, iar nivelul de trai a atins maximul istoric. Cum nu e adevărat? Este! Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti în Parlament despre strategii de stârpire a unei banale buruieni. Aleşii din „organul reprezentativ suprem”, preocupaţi de problemele grele şi stringente ale naţiunii, au rezolvat toate marile priorităţi naţionale, aşa că, acum, le-a mai rămas de dus o singură luptă: „războiul” cu ambrozia.
Ambrozia este o plantă care creşte în voie, mai ales la sfârşitul verii. E adevărat că planta provoacă alergii şi că experţii Comisiei Europene au inclus-o pe lista neagră a plantelor periculoase pentru sănătate. Dar de aici până la a amenda proprietarii terenurilor care nu stârpesc din rădăcină ambrozia e cale lungă. Mă rog, cale de o lege, aflată deja în dezbatere la Senat. Iniţiatorul ei, deputatul liberal Ionuţ Stroe, vrea să îi oblige pe proprietarii terenurilor pe care creşte această plantă să o cosească, să o smulgă din rădăcină sau să o erbicideze. Potrivit proiectului de lege semnat şi de deputaţi din Maramureş, cei care deţin terenuri trebuie să distrugă cel puţin o dată pe an ambrozia de pe el. Altfel riscă amenzi între 1.500 şi
10.000 de lei - în cazul persoanelor fizice - şi între 10.000 şi 50.000 de lei, în cazul celor juridice.
Verificările ar urma să fie făcute de inspectori ai primăriilor, Direcţiilor pentru Agricultură, Gărzii de Mediu sau APIA. Mai mult, se doreşte realizarea unei strategii… anti-ambrozie.
Cum şi păpădia este o plantă care declanşează alergii, aşteptăm strategia anti-păpădie, anti-brusture şi, de ce nu, anti-urzică. Cât despre alergiile la parlamentari indolenţi, singurul tratament e votul, aplicat responsabil, o dată la patru ani.
Mai nou, aleşii UDMR au depus o iniţiativă legislativă care să permită parlamentarilor, primarilor şi consilierilor să fie... „comerciant persoană fizică”: „Această asimilare a dus la interpretarea legislaţiei anterioare Codului civil în sensul de a interzice anumite activităţi sau de primire a unor sume de bani, care în conformitate cu prevederile constituţionale şi normelor europene nu ar trebui să fie restrânse. Astfel, persoanelor cărora conform Constituţiei şi legilor în vigoare le sunt permise «activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice» le este interzisă această activitate dacă ea este realizată în calitate de persoană fizică autorizată”, afirmă iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.
O altă iniţiativă legislativă îşi dorea renunţarea la... ora de vară. Un deputat liberal şi-a dorit ca românii să nu mai regleze ceasurile cu o oră înainte, la începutul primăverii, pentru a beneficia cât mai mult de lumina naturală și a economisi energie electrică. De ce ar vrea cineva asta?
Oricât de amuzant ar suna, propunerea are în spate un motiv clar. Însuși parlamentarul care a cerut o asemenea lege spune că se adaptează foarte greu la schimbarea orei și s-a gândit că și alți oameni trec prin chinul său. „Trăim în secolul XXI. O oră în plus nu mai valorează atât de mult în 2016, ca în 1916”, își justifică alesul propunerea.
România are o istorie importantă în materie de legi trăsnite şi desene animate. În anul 1935, guvernul României din acele timpuri a introdus o lege prin care personajul de desene animate Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat încât îi speria pe copiii mici.
Recent, un celebru deputat a vrut să transforme în lege un citat din Ferma animalelor: „Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale ca altele” - această frază a fost transformată într-un proiect de lege, doar că se referă la oameni.
Unele dintre iniţiativele aleşilor nu sunt la fel de hazlii, pentru că ne ard la buzunar. În materie de taxe, imaginaţia autorităţilor locale este debordantă. Deşi pare greu de crezut, românii plătesc tot felul de taxe: de la taxa pe apa de ploaie, la taxa pe şanţ, pe cărucior sau pe căsătorie, taxa pe umbra făcută de animale sau taxa pe a doua uşă de acces la casă...
Cum să smulgi ambrozia...
În argumentația lor, parlamentarii români dau și exemple de țări care au aplicat tot felul de metode pentru distrugerea ambroziei, de la smulgerea manuală la arderea ei.
Scăderea numărului de îmbolnăviri poate fi obținută prin scăderea cantității de polen.
Este cunoscut faptul că polenul poate parcurge 300 km – 500 km, de aceea intervențiile de limitare ale răspândirii plantei trebuie să fie aplicate unitar la nivel național. Vă dau câteva exemple din alte state privind metode convenționale de combatere a plantei, dar și metode preventive elaborate precum creșterea nivelului de conștientizare a populației, prevenirea răspândirii și introducerii în zonele neinfestate:
- Austria, Germania, Italia și Slovenia utilizează metode convenționale de combatere precum cele mecanice, chimice și biologice, însă acestea sunt însoțite de prevederi legislative foarte clare.
- Canada a testat metode mecanice prin smulgerea manuală sau cosire. Niciuna dintre metode nu au eradicat planta însă au micșorat cantitatea de semințe produse. Combaterea chimică s-a dovedit mai eficientă comparativ cu cea mecanică.
- China a dezvoltat combaterea biologică prin utilizarea unei specii nocturne de molie, respectiv Tarachidia candefacta și a unei molii galicole care infestează tulpinile însă eficiența acestei metode are proporții diferite.
- În Croația, Federația Rusă și Australia s-a încercat combaterea biologică.
- În Ungaria a fost creată o comisie interministerială din opt miniștri, rolul acesteia fiind de a crea o bază legislativă pentru obligativitatea combaterii plantei. Astfel, combaterea acestei specii a devenit
obligatorie pentru fiecare proprietar de teren, înainte de perioada înfloririi. Proprietarii de terenuri care nu se supun sunt sancționați cu amenzi de la 20.000 de forinți la 5 milioane de forinți.
- În Elveția, din anul 2006 această plantă a fost declarată buruiana de carantină în agricultură. Ambrozia este cosită și erbicidată, în funcție de tipul de folosință al terenului pe care apare. În cazul terenurilor agricole se utilizează rotația culturilor împreună cu erbicidarea.
- În SUA, sunt folosite metode mecanice, chimice și s-a încercat și arderea dar era necesară o cantitate prea mare de combustibil.
„Această asimilare a dus la interpretarea legislaţiei anterioare Codului civil în sensul de a interzice anumite activităţi sau de primire a unor sume de bani, care în conformitate cu prevederile constituţionale şi normelor europene nu ar trebui să fie restrânse. Astfel, persoanelor cărora conform Constituţiei şi legilor în vigoare le sunt permise «activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice» le este interzisă această activitate dacă ea este realizată în calitate de persoană fizică autorizată”
- afirmă iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege