• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 12 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 2 Aprilie , 2021

Lungul drum până la vaccinarea la medicul de familie și în farmacii

Vaccinarea românilor se derulează conform planului, dar și cu unele probleme cauzate de planificare, de platforma pe care se pot înscrie doritorii sau din pricina aprovizionării cu vaccinurile aprobate de autorități. A mai fost și controversa cu vaccinul produs de Astra Zeneca. O controversă ce nu a fost clarificată ferm, specialiștii afirmând că beneficiile vaccinului sunt mult mai multe decât posibile probleme.

 

Cu toate întârzierile și con­­tro­­versele, vac­ci­­na­rea po­­pulației     mer­ge înainte, iar la centrele de vaccinare din orașe, din capitală, se stă la rând pentru a primi serul ce va aduce normalitatea mult dorită.
În acest context, cei care coor­donează activitatea de vaccinare au afirmat că se vor putea face vaccinuri și la medicii de familie, dar și în farmacii.
Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, zilele trecute, că peste jumătate dintre medicii de familie ar dori să participe la campania națională de vaccinare anti-COVID, să îşi imunizeze pacienții în centrele proprii. Aceștia ar urma să pri­mească, odată la două săptă­mâni, serul şi materialele sa­nitare necesare imunizării, iar programul şi-l vor face aşa cum consideră.

„Este un sondaj efectuat de către patronatul medicilor de familie şi care mi-a fost pus la dispoziție în aceste zile, în care există o disponibilitate de circa 55% dintre medicii de familie de a participa la acest demers, atunci când vor fi solicitați în acest sens. Drept pentru care ne așteptăm undeva la 50-55%. Sigur, eu îmi doresc să fie acest procent cât mai mare, deoa­rece, cu cât vor fi mai mulți im­plicați, cu atât vom putea accelera procesul de vaccinare. Fiecare me­dic de familie va avea un ID creat în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor. Practic, cabinetul unde înregistrează fiecare per­soană vaccinată îşi va efectua catagrafia pacienților din listă şi zilnic. Noi am consi­derat că un număr de circa 20 de persoane este rezo­nabil, care să fie vaccinate în fiecare zi, după un program de cinci zile pe săptă­mână, de luni până vineri. Însă, medicii de familie vor avea posibilitatea să-şi facă programul în funcție de cum au activitatea la cabinet, așa încât nu trebuie să vaccineze zilnic. Important este ca, într-o săptămână, să avem acel estimat de persoane vaccinate. Fie­care persoană vacci­nată va fi în­­registrată în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor şi restul procedurilor se derulează după cele deja existente”, a explicat Gheorghiță într-o conferință de presă.
În Maramureș, numărul medicilor de familie care ar începe vaccinarea este destul de mare. Nu există, deocamdată, o statistică clară. Cel care conduce colegiul medicilor de familie din județ, Gheorghe Lascu, crede că ar fi o idee bună pentru toți.
„Eu am fost de acord de la început și am zis că din start se făcea mai bine vaccinarea în cabinetele medicilor de familie.
De exemplu, sunt 11.000 de cabinete, unde, dacă se vaccinează doar 10 persoane pe zi, se ajungea zilnic la peste 100.000 de pacienți vacci­nați. Și dacă doar jumătate din medici vor să vaccineze, tot avem cam 50.000 de persoane vaccinate pe zi. Raportat la zilele lucrătoare, aveam cam un milion de pacienți vaccinați pe lună. Nu existau atâtea doze cât am fi putut vaccina. Evident că nu erau suficiente doze ca să se treacă la medicii de familie pentru vaccinare, dar nu cred că acesta este motivul esențial. Cred că principalul motiv a fost acela că s-a vrut să se țină sub control modalitatea de vaccinare și să fie vaccinate, în primul rând, acele categorii de persoane mai sensibile”, a declarat Gheorghe Lascu pentru media locală.
În cazul farmaciilor, situația este mai complicată. Multe dintre ele nu au spațiu suficient de mare pentru astfel de activități. Dar, și în cazul acestora, sunt păreri și păreri.

„De ce s-au gândit acum la noi? Noi, farmaciștii, am fost dați deo­parte tot timpul. Nu am fost incluși în problema protejării, a acordării de stimulente. Și noi am fost în linia  întâi. Ni s-a spus că suntem din mediu privat, iar cei care au afacerile trebuie să asi­gure măsurile de siguranță. Unii au făcut-o, alții mai puțin. Dincolo de asta, unde faci vacci­nurile? Îți trebuie încăpere separată, ai nevoie de aparatură, ai nevoie de management al deșeurilor biologice, care există în farmacie, dar nu la nivelul la care ar trebui în cazul în care se fac vaccinuri. Este nevoie de echi­pament de protecție, sală de aș­teptare. Ce farmacii sunt prevăzute cu așa ceva? Cred că este doar o poveste. În alte țări, vaccinarea se face mai simplu. În parcare, în multe alte spații. În Europa este alt sistem. Ne aflăm în fața unui pro­iect născut mort. Pro­babil, cineva de la  marile lan­țuri farmaceutice s-a gândit că s-ar putea scoate niște bani din această activitate. Și o a treia chestiune gravă, noi nu suntem prestatori de servicii către popu­lație, așa cum face me­dicul”..

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.