Lucrarea lunii august la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Aurel Popp s-a născut în 1879, în comuna Căuaş (în Comitatul Sălaj, actualmente în jud. Satu Mare). În 1889 s-a înscris la Şcoala superioară de desen şi caligrafie din Budapesta. În 1903 a fost trimis în Italia cu o bursă de studiu. A vizitat Roma, Siena, Perugia, Assisi şi Orvieto. În 1904 a îndeplinit stagiul militar la Viena; a vizitat muzeele şi a frecventat cursurile Academiei de Belle Arte. În 1907 a participat pentru prima oară la Salonul din Budapesta.

Aurel Popp a primit între 1911-1913 din partea Ministerului Cultelor o bursă de studii la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian pentru a studia pictura. În paralel, urmează cursurile de sculptură ale lui Paul Landovski, sculptor francez de origine poloneză, autor al lucrării monumentale „Cristo Redentor” (Cristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro. A câştigat în câteva rânduri premiul I pentru pictură şi desen. A călătorit la Meissen (unde studiază ceramica), la Londra şi Berlin. Face călătorii de studii la Madrid, Bruxelles, Düsseldorf, Köln, München, Amsterdam şi Londra.

În 1914 izbucneşte Primul Război Mondial, iar la 1 august este convocat sub arme în armata austro-ungară. În 1918 s-a aflat pe fronturile din Italia şi Rusia. Experienţa de participant activ pe front s-a dovedit a fi determinantă în evoluţia ulterioară a viziunii sale artistice cu implicare socială (materializată mai târziu prin realizarea unei serii de lucrări, unele de mari dimensiuni, cu tematică antimilitaristă). În perioada anilor de front a executat un număr impresionant de desene şi schiţe, de la portrete ale unor camarazi de arme, la scene din tranşee.

Asemeni altor intelectuali cu vederi stângiste din epocă, în 1919 s-a alăturat mişcării revoluţionare şi a fost anchetat. A fost ales preşedinte al sindicatului pe ţară al profesorilor de desen.

Din iniţiativa lui Emil Isac, Janos Thorma şi Aurel Popp s-a organizat la Cluj, în 1921, o amplă expoziţie de artă plastică Collegium Artificum Transilvanicorum, cu participarea a peste 80 de artişti. Aurel Popp a expus 32 de lucrări.

În 1922 este vizitat la Satu Mare de Nicolae Tonitza. Relaţia lor se transformă într-o strânsă prietenie, documentată de o corespondenţă întinsă pe mai mulţi ani. Tot în această perioadă a avut loc contactul cu Colonia de pictură de la Baia Mare. Se separă după un timp de acest grup şi se retrage cu atelierul la Baia Sprie. În jurul său s-au grupat numeroşi alţi pictori proveniţi din cadrul aceleiaşi colonii. În 1926 a participat la Salonul oficial din Bucureşti.

Din 1932 până în 1943 merge în fiecare vară la Baia Sprie unde pictează peisaje. În 1958 i s-a conferit titlul de Artist emerit. În 1960 a încetat din viaţă la 8 august, cu puţin înainte de a împlini 81 de ani.

Putem să-l distingem pe Aurel Popp în panorama artei româneşti prin tematica operei sale, dar mai ales prin ineditul manierei sale de exprimare plastică, prin forţa expresivă a desenului şi printr-o relativă consecvenţă stilistică de-a lungul întregii sale perioade de creaţie. Tematica socială, predilectă la Aurel Popp ne dezvăluie o personalitate profund umanitară. Ne-a lăsat moştenire o artă militantă pentru emancipare socială, antirăzboinică, dar şi lirică, mai ales în peisajul pe care l-a practicat la Baia Sprie. „Temele pânzelor mele nu vânează «efecte», ci au referinţe «general umane» şi profund sociale ...Aş putea caracteriza intenţia mea picturală drept un comentariu despre adevărurile vieţii” - Iudita Erdos, motto Aurel Popp (1879-1979), Tipografia Satu Mare, 1979, p. 5.

Implicarea sa în socialul tumultuos al vremurilor sale, marcată de elanuri şi prăbuşiri, chinuită de contradicţii, nu ştirbeşte cu nimic din coerenţa operei nici în plan stilistic, nici în avântul angajării sale militante în folosul maselor dar şi în ajutorul susţinerii breslei artiştilor. (Raoul Şorban, Zoltan Banner, Aurel Popp, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 5)

Lucrarea lui Aurel Popp, Butinarii, nedatată, nesemnată, ulei pe placaj, 94 x 74 cm., se află în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» din anul 1960.

Diagonale abrupte dinamizează compoziţia, la fel cum personaje surprinse în mişcare ale căror volume sunt redate printr-o fremătătoare vibraţie a tuşei picturale exprimă efortul unei munci brute. Un soi de eroism regăsit nu în carismatice individualităţi conducătoare de obşti, ci în personajul simbolic comunitar al ancestralului rural. În planul secund, verticala copacului care urmează a fi doborât încheie compoziţia în stânga sus, se contrapune diagonalelor. Orizontul delimitează două lumi: terestră şi celestă.

Pornind de la plasarea pe verticală a compoziţiei, Aurel Popp ne dezvăluie apetitul pentru monumental, subliniat de dispunerea celor cinci personaje antropomorfe într-o ordine ascensională. Ultimul din cele cinci face legătura dintre cer şi pământ, dintre om şi copac, dintre viaţă şi moarte. Funiile ne trimit în afara tabloului spre copacul care iese pe verticală acolo unde doar imaginaţia noastră mai poate recompune. Lumea terestră domină suprafaţa tabloului, închide personajele, în timp ce lumea cealaltă se deschide. Prima poate fi văzută, explicată, înţeleasă. A doua poate fi imaginată, intuită, interpretată.

Două femei asistă la efortul bărbaţilor în planul al treilea, unde prezenţa unei gospodării ţărăneşti evocă viaţa domestică care solicită efort şi sacrificiu.

Maniera stilistică personală a artistului ni se dezvăluie prin descifrarea sintezei. Desenul riguros cu tendinţe expresioniste prin exagerarea unor părţi anatomice şi prin exacerbarea mişcării care redau efortul sunt în mod inedit completate de luminozitatea coloristică a tonurilor dominante de verde şi galben şi brun din registrul inferior.

O lume terestră căreia ţăranul butinar i se integrează. Regăsim aici o dorinţă de realism care surprinde clipa, combinat cu un lirism dramatic, de factură postimpresionistă.

Desenul, compoziţia, tuşa sunt mizele artistului. Nu vom găsi nici contraste cromatice ferme, nici mari diferenţe de valoraţie. O natură care vibrează la fel ca omul printr-o pastă picturală vivace. În registrul superior, tonurile de alb, albastru stins şi violet sunt preluate de copacul a cărui viaţă dă să se stingă. O lume ancestrală plină de dramatism, dar lipsită de excese, al cărei puls ritmează sonor, în profund acord cu vibraţia sa. (Negoiţă Lăptoiu, op. cit., p. 184)

Repertoriul tematic al artistului în bună parte include subiecte care ne trimit spre preocupările expresionismului german de primă perioadă dacă ne referim la alungarea primejdiilor militarismului revarşand.

(Dan Grigorescu, Istoria unei generaţii pierdute: Expresioniştii, Ed. Eminescu, Bcureşti, 1980, p. 161)

 

Dacă am căuta analogii stilistice sau de viziune în tradiţia românească putem remarca o împletire de academism şi realism în sinteză cu naturalism presărat cu vibraţii lirice.

(Negoiţă Lăptoiu, Incursiuni în plastica transilvană, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1981, p. 184

 

Nimic din vehemenţele cromatice sau tenebrele psihologice ale expresionismului german. Ca în toate lucrările dedicate virtuţilor şi puterii omului împlinit în muncă, domină „o stare afectivă, afirmativă, de optimism”.

(Raoul Şorban, Zoltan Banner, Aurel Popp, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 54)