Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni Apreciază Universul Verde
Prof. GEORGIANA COVACI
În parteneriat cu Inspectoratul Şcolar judeţean (inspector Coroiu Mircea), Primăria oraşului Ulmeni (primar Lucian Morar), Ocolul silvic Ulmeni (director Dulf Vasile), Direcţia silvică Maramureş (director Sopoian Ioan) şi Camera Agricolă Maramureş (preşedinte Covaciu Severica), elevii, însoţiţi de cadrele didactice, au plantat 200 de puieţi de stejar roşu, gorun şi paltin de munte, conştientizând faptul că pădurea reprezintă un izvor de sănătate.
Ghidaţi de sloganul „Sădeşte viaţă!”, aceştia au contribuit la acţiunile de împădurire şi şi-au dovedit cunoştinţele cu privire la protecţia mediului înconjurător, răspunzând unor chestionare pe această temă. Elevii au avut prilejul de a-şi îmbogăţi cultura din domeniul silviculturii, informaţiile de specialitate fiindu-le oferite de d-nul Mihai Leşean, reprezentantul Direcţiei silvice şi responsabilul cu cultura şi refacerea pădurilor.
Acţiunea de plantare a fost o reuşită, deoarece elevii au fost animaţi de dorinţa de a contribui la refacerea pădurilor şi au avut sprijinul personalului silvic de la Ocolul silvic al oraşului Ulmeni.
La finalul activităţii, toţi participanţii au avut satisfacţia reuşitei, primind aprecieri din partea d-nului prefect al judeţului Maramureş, Anton Rohian, precum şi premii şi diplome.