Legăturile Cetăţii Ardud cu Maramureşul

Vechea Cetate Ardud, din judeţul Satu Mare, a reînviat şi a intrat în circuitul turistic cu o poveste deosebită. Acest lucru poate fi un exemplu pentru Maramureş şi nu numai, dar este de interes pentru judeţul nostru mai ales că istoria acestei cetăţi este strâns legată de maramureşeni.

Scriitorul dr. Nicoară Mihali ne-a obişnuit cu subiecte atipice şi cu cercetări care privesc lucrurile în maniere nonconformiste, aşa că de această dată ne-a provocat să ascultăm povestea Cetăţii Ardud.

Recunoaştem faptul că prima reacţie a fost ceva de genul „ce legătură are asta cu Maramureşul? De ce i-ar interesa asta pe cititorii din Maramureş?”, însă, scriitorul ale căror relatări ne duc cu gândul la poveştile spuse iarna la gura sobei, abia aştepta să-l întrebăm asta: „În primul rând povestea este importantă pentru maramureşeni pentru că Cetatea Ardud a aparţinut şi a fost construită de urmaşii Voievodului Dragoş, mai precis de către Bartolomeu Dragfi. Numele lor, tradus din limba română şi pus în actele maghiare înseamnă „fiii lui Dragoş”. Aşa au scris cei de la cancelaria de la curtea regelui Ungariei numele acestei familii care ajunge, în 200 de ani, să stăpânească vreo 350 de sate. Mai exact, „Ţara Dragoşeştilor” făcea extensie peste Comitatul Sătmar, peste Ţara Oaşului, se ducea până aproape de zidurile cetăţii Oradea, stăpânea aproape tot ce înseamnă, în momentul de faţă, judeţul Sălaj, se ducea până spre Cluj, aveau sate inclusiv în Ţinutul Secuiesc şi, în mod special, tot Maramureşul de dincolo de Tisa era în proprietatea acestor voievozi, urmaşi ai voievodului Dragoş.

Extinderea se produce cam din 1359, după ce Bogdan Vodă pleacă din Maramureş şi îi învinge pe urmaşii lui Dragoş, care se reîntorc în Maramureş şi continuă să aibă titluri de voievozi. Iar în jurul anului 1500 urmaşii lor încep deja să fie stăpâni pe teritoriile din zona Sătmar, unde vor avea drept de la regalitatea maghiară să-şi ridice o cetate. Cetatea Ardud este ridicată în 1481. Din păcate prima cetate a acestor dragoşeşti a fost distrusă după 100 de ani de către voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, susţinut de turci. Dar pe ruinele ei cetatea s-a reconstruit, mai ales că sunt nişte legături subterane, nişte beciuri ce pot fi vizitate şi astăzi şi pe unde se poate merge aproape călare, tuneluri care făceau legătura cu Cetatea Careiului şi cu Cetatea Sătmarului”.

Ardudul era un punct strategic extraordinar, un punct unde, multă vreme după distrugerea cetăţii, au fost adevărate depozite de praf de puşcă şi muniţie. „Tunelurile sunt foarte lungi, dacă ne gândim că între Ardud şi Carei sunt vreo 30 km. Cetatea intră apoi în posesia lui Francisc Rakoczi şi este refăcută. Apoi e cumpărată de proprietarul castelului de la Carei şi cetatea capătă o altă formă, diferită de varianta medievală.

Tunelurile cetăţii Ardud au fost făcute pentru salvarea în timp de asediu dar şi pentru a-şi putea acorda ajutor militar de la o cetate la alta. Ardudul era cetate de apărare de câmpie şi pentru că erau vaste domenii de vânătoare în apropiere. În apropiere aflându-se şi un sat de valahi, românesc, amintit de la 1230, unde oamenii erau crescători şi dresori de şoimi, era satul păsărarilor, iar Mădăras înseamnă şoim, pasăre de vânătoare.

Ardudul este acum 80% format din români, dar de-a lungul timpului a fost sat de români, la fel ca şi satele din împrejurimi. A fost doar o perioadă când s-au adus colonişti şvabi în partea aceasta de Sătmar”.

Interesant este că şi istoria recentă a Cetăţii Ardud este legată de Maramureş şi maramureşeni: „Cetatea s-a restaurat în urmă cu 7-8 ani din fonduri europene, dar şi cu sprijinul Consiliului Local şi al primarului care este maramureşean, Ovidiu Duma care provine din Vişeu de Sus, apoi este un referent cultural, tot maramureşean, Ştefan Berci, ai cărui părinţi sunt din Călineşti, dar el a trăit până la Revoluţie în Sighetu Marmaţiei, şi ei au refăcut în mare parte toată strategia aceasta de documentare istorică, cu o dorinţă permanentă de a demonstra că această cetate a fost a unor valahi, a unor familii din Maramureş, care au reuşit, în mai puţin de 200 de ani, să facă parte din elita curţii regale din Ungaria, de la Buda. Aceste familii au ajuns chiar să hotărască destinele regilor de pe tronul Ungariei. Mai exact, Bartolomeu Dragfi este o perioadă de 7 ani şi principele Transilvaniei. Trebuie să spunem că, după 1526, după bătălia de la Mohacs când turcii transformă Ungaria în paşalâc, Ungaria nu va mai avea forţa unui stat medieval foarte puternic”, explică dr. Nicoară Mihali.

În momentul de faţă. Cetatea Ardud este în circuitul turistic, şi o atracţie pentru turişti este fantoma din subsoluri: „Nu este doar legendă, povestea cu fantoma este reală. Sunt oameni care spun că au văzut-o şi oamenii cred în aceasta. Este suficient să faci o plimbare de vreo 10 minute prin beciurile cetăţii şi să ai impresia că, într-adevăr, te urmăreşte cineva.

Este vorba de fiica lui Francisc Rakoczi, despre care se spune că a trădat secretul Cetăţii şi aceasta a fost cucerită iar ea a fost blestemată de către tatăl ei. Aşa că nu şi-a găsit fericirea, nu a putut să fie mireasă iar după moarte bântuie beciurile Cetăţii. Nu a fost ucisă, dar a fost blestemată să nu fie mireasă niciodată. Pe fantomă o cheamă Vilma”, povesteşte Mihali.

Cetatea găzduieşte, de patru ani, un festival medieval unde se întâlnesc mai multe ordine cavalereşti din Transilvania dar şi din Ungaria şi Austria. Anul acesta s-a organizat în Cetatea Ardudului, pentru prima dată într-o cetate din Nordul României, un festival dedicat poeziei şi forţei teatrului shakespearian. Seară de seară s-au adunat 5 – 7 mii de persoane.

„Acesta este un exemplu că cetăţile vechi pot prinde, din nou, viaţă şi să îi motiveze şi pe maramureşeni să pună în valoare Castelul de la Coştiui (cu multe catacombe pe unde se scotea sare) sau alte locuri mai mult sau mai puţin conservate, dar care au poveşti care, dacă ar exista în America, s-ar face filme. Plus că în aceste locaţii se pot organiza fel de fel de evenimente. De exemplu, acum, la Ardud, se organizează o tabără internaţională de pictură şi pot să spun că pe mine m-au impresionat enorm lucrările artiştilor din Kurdistan care prezintă, în lucrările lor, tema războiului”, spune dr. Nicoară Mihali.

După o asemenea poveste, nu-i aşa că ar trebui să ne apuce o invidie frumoasă, care ar trebui să îi motiveze pe cei care au putere de decizie în jurul nostru să pună în valoare şi în Maramureş locuri similare cu Cetatea Ardud?