„La mulți ani!”, Maestre Traian Moldovan, la aniversarea vârstei de 80 de ani!

Totdeauna m-au fascinat lucrările de artă (indiferent de specializare pictură, sculptură, grafică, arte decorative) gân­dindu-mă la „omul” care a stat în spate­le creațiilor respective și al spiritului locului în care au fost create. Încerc să descifrez și să înțeleg sensurile creației artistului tocmai din această relație a artistului cu spațiul, care este atelierul. O pledoarie în acest sens o face pictorul Liviu Suhar (coleg de facultate, e drept cu câțiva ani mai în urmă la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj-Napoca) cu sculptorul Traian Moldo­van: „... Este vorba despre relația mea cu acel spațiu special, unic, care se nu­mește «atelierul unui pictor». În acest spațiu unic pictorul (artistul n.a.) oficiază toată viața, el fiind în fapt cel care sfințește acest loc, asemenea unui sacerdot.

Atelierul devine cu timpul configuratorul mediului în care pictorul și ideile sale sunt încorporate, de la început în proiecte și vise. În acel mediu se nasc operele, departe de ochii lumii și intruziunile nedorite din exterior, provenite din realitatea cotidiană, de multe ori dis­torsionate, care au ca efect, tulbura­rea acelui mediu care s-a modelat după chipul și configurația pictorului.” (Liviu Suhar – Amintiri din labirintul vieții mele, p.169)
Atelierul sculptorului Traian Moldovan în care acesta a creat până în anul 2013 (an în care au fost dați afară toți artiștii din fosta Colonie a Pictorilor din str. Victoriei nr. 21, astăzi fiind o locație fără artiști) a constituit un reper pentru sculptura contemporană din această parte de țară. Vizitele reciproce pe care ni le făceam în ateliere, conturau con­figurații și dialoguri artistice ale artei contemporane românești, cât și univer­sa­le. Ne împărtășeam de fiecare dată impresiile de după expoziții, simpozi­oa­ne naționale și internaționale de cre­ație artistică, de întâlnirile și mesajele cu colegi de breaslă ce s-au împrăștiat prin întreaga lume. Totdeauna atelierul sculptorului mi se părea și era într-ade­văr prea mic pentru multitudinea lu­cră­rilor rânduite și aranjate pe polițe până în tavan, acoperite cu bucăți de pânză albă, creând un mister nedescifrat a ceea ce se află în spatele lor. Erau zile de sărbătoare când maestrul dezvelea cu grijă aceste lucrări, spre a le oferi bucuriei privirii, celor care își anunțau vizita cu mult timp înainte la atelier. Asemenea ocazii erau rare!
La intrarea în atelier erai captivat de diversitatea uneltelor de lucru, puse în rânduială, dălți, spițuri, ciocane, securi, topoare, joagăr, drujbe, polizoare de șlefuit etc., fiecare aşteptându-şi materialul, lemnul, piatra, marmora etc. O impresionantă selă rotativă și compasul pentru măsurarea proporțiilor așteptau în tăcere, lutul pentru modelaj, pentru viitoare comenzi de portrete, busturi sau lucrări cu caracter monumental. O scară miniaturală în spirală pe un ax me­talic (realizată de către artist) care izola partea de jos a atelierului cu o mi­că platformă pe care meșterul își rânduise biblioteca, arhiva personală, masa pentru desen, la care îşi elabora schițele și proiectele viitoarelor lucrări. Afară sub geam erau rânduite blocuri de mar­moră, butuci din diferite esențe de lemn și bucăți de alabastru, așteptând vremea prielnică pentru a lucra afară sub bolta vișinilor înfloriți și a viei, care până în octombrie târziu purta roadele și aroma strugurilor copți. Nimic din acest uni­vers fascinant nu mai există astăzi, ar­tis­tul fiind obligat, ca și ceilalți, de altfel, să-și risipească anii de trudă și cre­ație, cuprinși în studii, variante de lu­crări, periodice despre artă, planșe și materiale de lucru de care artiștii cu greu s-au despărțit de ele, au fost aruncate la benele de gunoi, ce „împodo­beau” centrul Coloniei Pictorilor.
Sculptorul Traian Moldovan s-a văzut în situația în care să depoziteze lucrări de care nu s-a putut despărți, materiale și unelte de lucru prin tot felul de spații improvizate, apelând la cunoştinţe și prieteni. Un sprijin important a primit de la preotul Vasile Trif, care i-a oferit (la Cărbunari) un spațiu de depozitare a lucrărilor mari, dar și posibilitatea de a mai lucra din când în când, distanța fiind considerabilă. Este o nedreptate ca un artist, ajuns la această vârstă vene­rabilă să nu poată să își reevalueze într-un spațiu adecvat întreaga creație ar­tis­tică la vremea decantărilor și a prioriti­zărilor etapelor din creația sa. Nu este spațiu pentru a analiza pe larg parti­cu­laritățile semantice ale etapelor creației sale din punct de vedere cronologic, a celui care cu măiestrie știe să ne apro­pie căldura lemnului și să metamorfozeze marmora la starea ei magmatică și fluidă a începuturilor acestei lumi. Nu pot să nu omagiez efortul domniei sale în vremelnica calitate administra­tivă de Consilier Șef al Direcției de Cultură Maramureș în organizarea și desfășurarea timp de 10 ani a Taberei Internaționale de Pictură desfășurate în perioada 1993-2003, la Baia Mare după modelul lui Hollosy Simon. Astfel, în acești ani, la Baia Mare au fost prezenți 96 de artiști din Albania, Anglia, Argentina, Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, R. Moldova, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria, ce aduce argumente despre caracterul multinațional a acestei Tabe­re Internaționale de Pictură în spiritul Școlii concepute și create de Simon Hollosy în 1896 la Baia Mare. Adău­găm totodată că în această calitate a în­scris Colonia Pictorilor ca Obiectiv de Patrimoniu de categorie B pe lista obi­ec­tivelor protejate de statul român (salvând în acest fel ca astăzi acolo să nu fie o benzinărie a unui important grup petrolier, să nu fie showroom și spălătorie auto și nici să fie administrat după principiile unei alte intenții de preluare a acestui patrimoniu de către o altă instituţie în 1999).
În loc de post scriptum pentru ducerea în derizoriu și discreditarea perso­na­lității sculptorului la această venerabilă vârstă (lăsarea spre expunere a lucră­rilor sale pe jos, așa cum au fost duse la sală fără soclu etc.) voi lăsa ca spațiu de reflecție, următorul dialog: „Într-o zi, un tânăr l-a întrebat pe bunicul său:
- Bunicule, cum ați putut trăi înainte fără tehnologie, fără internet, fără computere, fără drone, fără telefoane mobile, fără Facebook?
Bunicul a răspuns:
- La fel cum voi trăiţi astăzi fără ru­gă­ciuni, fără demnitate, fără compasiune, fără rușine, fără respect, fără personalitate, fără caracter, fără dragoste, fără modestie, fără onoare”.

La mulți ani,
Maestre Traian Moldovan!