La moartea unui erou al rezistenței anticomuniste: Ioan Ilban

Există oameni deosebiți, cărora Dumnezeu le-a hărăzit să facă parte din istorie, și alții care au „misiunea” de a fi martori ai unor evenimente importante, pe care, ulterior, le pot promova și povesti. În destinul domnului Ioan Ilban, președintele AFDPR din Maramureșul istoric, se împletesc ambele misiuni. A făcut parte din primul lot de deținuți politici din Maramureș - „Lotul Vișovan”, iar după 1990 a avut o contribuție majoră atât la proiectul de realizare a Memorialului Sighet, cât și la promovarea istoriei recente și rezistenței anticomuniste. Odată cu el, Maramureșul nu a pierdut doar un erou al rezistenței anticomuniste, ci și un model, un reper de onoare, virtute și prietenie.

Biografie
S-a născut la 25 septembrie 1930, la Dragomirești,  într-o familie de oameni gospodari și de omenie.  A avut o copilărie și o tinerețe frumoase, până când a venit furtuna comunismului care l-a trecut prin grele încercări, din care a ieșit cu demnitate.
După eliberarea din închisoarea comunistă, a reușit, după multe încercări, să își reia studiile și să își croiască o viață normală.  S-a căsătorit în 1960 cu MARIA și au avut o căsnicie frumoasă, de aproape 39 de ani, din care au rezultat două fiice – Livia – decedată - și Adriana.
Și-a reluat activitatea profesională în domeniul contabilitate-financiar în anul 1960, la fostul Gostat, unde a profesat până în 1978, când s-a transferat la Maramureșeana, de unde s-a pensionat în 1990.
De la începutul anilor ’90, și-a dedicat toată puterea și energia realizării proiectului Memorial Sighet, pe care a avut marea satisfacție de a-l vedea împlinit.
În același timp, a avut o activitate susținută în cadrul AFDPR subfiliala Sighet, al cărui preșe­dinte a fost. A inițiat și a participat la realizarea unor monu­mente, la diverse acțiuni de comemorare și de cinstire a eroilor noștri din județ și la nivel național.

E foarte greu să scrii des­pre moartea unui erou. În primul rând, pentru că eroii nu mor niciodată. Și apoi, pentru că, odată cu ei, simți că se stinge încet o lume luminoasă a virtuților, curajului și onoarei. Iar domnul Ioan Ilban, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, subfiliala Sighet, a fost un model - modelul unei lumi în care eroismul însemna să fii tu însuți, să prețuiești lucruri mărețe, mai mult decât propria ta viață; să crezi cu tot sufletul tău în Dumnezeu și Libertate; să-ți sacrifici, dacă e nevoie, viața, tinerețea, sănătatea pentru crezul tău și, peste toate, să ierți, să fii demn, bun și modest.
Încarcerat împreună cu primul lot de deținuți politici din Maramu­reșul istoric – Lotul Vișovan, Ioan Ilban a cunoscut din plin ororile comunismului. Nici viața de după eliberare nu a fost deloc ușoară. Dar el le-a îndurat pe toate cu demnitate, cu același zâmbet blând pe chip și cu speranța că lupta generației lor nu a fost în zadar.
Dumnezeu i-a rânduit foarte multe minuni. Iar pe una dintre ele o povestea adesea: pe vremea când era închis la Gherla, în timpul cumplitei reeducări prin tortură, a zărit, de pe hol, vârful Țibleș. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu în gând: „Doamne, ajută-mă să privesc de acolo încoace!”. Și Dum­nezeu i-a ascultat rugăciunea. După ce s-a întors din detenție, a urcat pe Țibleș și a zărit închisoarea Gherla. I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat de la moarte și l-a rugat să nu-i uite pe cei care sunt încă acolo.
De fapt, domnul Ilban se gândea mereu la ceilalți, mai mult decât la sine. Avea un cult al prieteniei, o dorință continuă de a fi de folos și de a ajuta, care, alături de ma­nierele sale alese, îi dădeau o alură de nobil. Nu degeaba Nicolae Steinhardt spune că un nobil este, înainte de toate, un om liber. Iar domnul Ilban a fost întreaga viață un om care a iubit libertatea și a luptat pentru ea, sub toate formele.
După 1990, s-a întors în închisoarea Sighet, de această dată pentru a păstra și promova memoria luptei anticomuniste. A contribuit semnificativ la proiectul Memorialului Sighet, a organizat numeroase manifestări educative și culturale, a ridicat monumente și troițe în memoria foștilor deținuți politici și le-a vorbit tine­rilor despre comunism.
A fost unul dintre cei mai im­portanți colaboratori ai GAZETEI de Maramureș, implicându-se în toate proiectele noastre de promo­vare a rezistenței anticomuniste: suplimentul „Eroii rezis­ten­ței anticomuniste”, „Turul rezistenței anticomuniste” etc. Ultima manifestare la care a participat alături de noi a fost simpo­zionul „30 de ani de libertate și democrație”, organizat în toamna anului 2019, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, când a fost prezent la eveniment alături de fiica sa, Adriana Ilban.
Pentru noi, a fost și va rămâne nu doar un erou, ci un bunic drag, ale cărui povești și povețe ne vor lipsi.
Vestea morții sale ne-a îndurerat profund, însă știm că domnia sa avea conștiința împăcată, ca un om care și-a dus „crucea” cu demnitate și și-a încheiat misiunea cu bine. Spunea mereu că, dacă s-ar întoarce timpul, ar face la fel. Pentru că există un singur drum drept, pentru fiecare dintre noi, iar Ioan Ilban l-a ales și l-a urmat, indife­rent de riscuri și sacrificii.
Înmormântarea sa a avut loc duminica trecută, în Sighetu Mar­mației, fiind oficiată de un sobor de cinci preoți, printre care și părintele Marius Vișovan, fiul fostului deți­nut politic Aurel Vișovan. A fost un eveniment solemn, în care multe personalități au transmis mesaje emoționante, așa cum merita de altfel un om ca Ioan Ilban.
Dumnezeu să îl ierte și să-l odih­nească și să mângâie familia îndoliată! Fiica sa, Adriana Ilban, este o vrednică urmașă a unui erou al rezistenței anticomuniste și, cu siguranță, va duce mai departe memoria și amintirea acestui OM remarcabil.
EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ, DE MARAMUREȘ - BAIA MARE

Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu. (Ioan, 11,25).
Vestea încetării din viață a ve­nerabilului domn Ioan Ilban aduce în sufletele celor care l-au cunoscut omeneasca întristare, însoțită de creștineasca speranță a continuării ei în Împărăția ce­rurilor.
Doresc a mă alătura familiei îndoliate și tuturor celor ce astăzi îl însoțesc, în această zi a rugăciunii comune și a despărțirii temporare, pentru a transmite sincere condo­leanțe și, de asemenea, asociez ru­găciunea mea cu a dumnea­voastră pentru sufletul celui plecat dintre noi.
La o vârstă venerabilă, după o viață trăită în credință, domnul Ioan Ilban se alătură cu seninătate și încredere părinților și apropia­ților săi, precum și camarazilor de suferință din închisorile comuniste trecuți la cele veșnice, cu speranța împlinirii drumului vieții și cu sentimentul încrederii în Cuvântul Domnului: cel care crede în mine, chiar dacă va muri, va fi viu.
Am avut ocazia să-l cunosc în primii ani ai noii perioade de li­bertate deschisă de Providența dumnezeiască pentru țara și Bise­rica noastră, când se întorcea cu drag în localitatea natală și parti­cipa la Sfânta Liturghie, ce se cele­bra pe atunci într-o modestă încăpere din Dragomirești, locul întâlnirii comunității greco-catolice, proaspăt ieșită la lumină.
Modestia domnului Ilban m-a impresionat mereu și chipul ce ascundea misterul suferinței l-am asociat cu discreția și alinarea bucuriei tainice provenite din întâlnire. Era mereu sobru și, în același timp, disponibil de a-și aduce aportul la înfăptuirea unei lumi mai umane, după ce a cunoscut ororile detenției și nedreptățile regimului totalitar. Nelipsit de la evenimentele majore ale Bisericii noastre și ușor de recunoscut în incinta Memorialului de la Sighet, unde mărturisea prin prezență, s-a remarcat ca un bun creștin și un nobil domn prin verticalitatea va­lorilor în care a crezut. Crești­nis­mul asumat cere și azi o viață dedicată valorilor evanghelice, mărturie publică ziditoare și curaj în implicarea și împlinirea binelui comun, având ca suport credința susținută de rugăciune.
A fost președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric și s-a străduit să cultive memoria colectivă a generațiilor mai tinere cu valoarea libertății ce zidește cunoștințe, așa cum a deprins-o de la generația episcopilor români greco-catolici martiri, pe care i-a întâlnit în timpul detenției.
Poartă cu el o întreagă istorie a cel puțin două lumi și lasă în urmă un exemplu ziditor al unei generații care a avut aspirații și valori.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i facă parte cu drepții și cu cei aleși ai Împărăției Sale, să-i odihnească sufletul în pace, să-i dăruiască iertare de greșeli și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească. Să se odihnească în pace și memoria să-i fie binecuvântată.
 Vasile Episcop de Maramureș

Astăzi, la despărțirea de cel care a fost Ioan ILBAN, fost deținut politic, unul dintre primii întemnițați de criminalii comuniști în sinistra închisoare de la Sighet, Președintele Filialei AFDPR Maramureș – Sighetu Marmației, îndurerat, afirm că nu am avut mulți colegi ca el!
Un om ca Ioan ILBAN – suflet nobil, inimos, plin de lumină, de har divin, înnobilat de puterea de a ierta, caracterizat prin corectitudine și o neasemuită bunătate sufletească – se regăsește rar chiar și în rândul foștilor deținuți politici, care reprezintă, de altfel, tot ce a avut acest popor mai drept, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional.
Deoarece lupta, suferința, dar și activitatea sa, ca de altfel a tuturor celor care au plătit cu ani grei de temniță sau de deportare curajul de a înfrunta autoritățile comuniste, nu au fost și nu sunt pe deplin răsplătite. Cu certitudine, adevărata recunoaștere va veni prin cinstirea
și perpetuarea memoriei celui care a fost Ioan ILBAN în fața tinerelor generații, actuale și viitoare!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Președinte al AFDPR, Octav BJOZA

In memoriam Ion Ilban (25.09.1930 – 9.07.2021)
Orice despărțire îndeamnă la meditație, naște nostalgii și trezește regrete. Dar despărțirea de domnul Ilban are conotații mai complicate, pentru că domnul Ilban a fost nu doar colegul nostru, ci și personajul nostru, materia primă a activității noastre de reconstituire a  memoriei. De-a lungul lungilor ani în care am realizat împreună Memorialul, domnul Ilban a fost alături de noi fizic și, în același timp, simbolic,
ca prototip al deținutului politic.
Ce dovadă mai convingătoare de forță interioară decât un fost deținut politic care, după ce a trăit înainte suferințele experienței existențiale a detenției, a reușit să se întoarcă la viața obișnuită,  să parcurgă  deceniile vieții tuturor, dăruindu-le celorlalți, pentru a salva din uitare suferința și a-i da, astfel, un sens?

Dumnezeu i-a dăruit o viață lungă, iar el a închinat darul neuitării.
Nu îl vom uita.
 
Ana Blandiana și colegii de la Fundația Academia Civică și Memorialul Sighet