„La ce-ţ’ trăbă ţâie teatru? Uită-te aici, nu teatru îi aiesta?”

Reporter: O scurtă carte de vizită.

Ştefan Florian: Pfff, în primul rând nu ştiu ce înseamnă să răspund scurt, în al doilea rând pot să spun pe unde am fost şcolit şi ce am profesat, dar nu prea ştiu cum să zic ce profesez acum, dintr-un fel de timiditate... fac teatru de mai mulţi ani şi colegii (actori majoritatea) îmi spun că trebuie să-mi zic actor pentru că asta fac, dar pentru că nu am terminat o şcoală de actorie (mă refer la instituţia aia care îţi dă o diplomă) mai port în mine un fel de timiditate îmbinată cu teama de a nu fi catalogat şi încadrat undeva unde nu mă simt. Am un bun prieten care vorbeşte foarte mult despre bucuria de a fi: ei, asta cred că e teatrul: Bucuria de a fi! Poţi să fii o grămadă de lucruri. Totul e să te prinzi de mecanismul acela care te face să lucrezi în sensul ăsta, să fii actor, să-l conştientizezi. Ei, uite că acuma spun cu toată îndrăzneala: sunt actor şi îmi mai place să-mi spun şi performer. Dar cum am ajuns să fac asta? Acuma pe scurt: prima dată, neştiind cum să fac ce vreau şi neavând curajul să dau la teatru după cum îmi doream, am făcut filologie la Universitatea de Nord din Baia Mare (română-teologie greco-catolică), după care am fost profesor de limba română la liceul din Târgu Lăpuş.

Atât ca student, cât şi ca profesor, am făcut teatru amator; am scris câteva articole la un ziar din Baia Mare, apoi, în 2008, am făcut o tabără de arte pe care o fac şi azi: Tabăra de Arte Preluca, tabără ce mi-a schimbat viaţa total: am plecat la Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş ca student la teatrologie. Mare dezamăgire mare: îmi doream actorie, nu eram mulţumit de ce făceam şi furam din trăirile ălora, ba mai mult de atât, mă lăsam copleşit de problemele lor de fiinţă, mă imaginam, mă gândeam cum ar fi să fac eu asta, mă jucam şi mă intimidam de ei, am încercat să scriu... un amalgam de lucruri minunate, îndrăgostiri şi întâmplări de tot felul care când mă dărâmau, când mă ridicau.

Lucram şi la Ziarul de Mureş şi la Zi de zi şi eram obosit, plus că trebuia să îmi plătesc a doua facultate conform legii. Şi, când să mă dărâme de tot, am renunţat, am reconsiderat totul, m-a ajutat şi un prieten minunat, actor foarte bun şi profesor acolo, Ştefan Roman. Am plecat la Cluj, îndrăgostit din nou şi am început de la zero a doua oară: am participat la ateliere de teatru senzorial-labirint cu actorii Adrian Ciglenean, cu actorul galez şi portughez totodată Iwan Brioc, la ateliere de actorie cu diferiţi actori, am trăit o perioadă din hand-made (mai fac şi azi lucruri de mână) şi am lucrat ca operator de teren în sondaje de opinie. Am făcut Asociaţia Şura, cu care am organizat multe evenimente, am făcut o trupă de teatru care azi poartă numele de Teatru Şura şi în care am jucat şi joc în prezent alături de actriţele Andreea Bolovan şi Andra Ştefan, actriţe la Teatrul Puck din Cluj, precum şi în alte trupe independente şi, alături de actorul Matei Muntiu, am avut două roluri principale în două filme de scurt metraj.

Acum lucrez la un al treilea film, alături de regizorul Tiberiu Iordan, regizor premiat la Moscova şi participant la Cannes şi un om de la care învăţ enorm şi cu care o să lucrez şi la un spectacol de teatru.

De la toţi oamenii ăştia am învăţat multe, multe, cât într-o şcoală, am jucat şi joc teatru senzorial labirint alături de colegii din compania de teatru Citit în Compania de Teatru Labirint, Centrul de Resurse pentru Comunitate şi Teatru Şura bineînţeles, ţin ateliere de teatru pentru copii şi adolescenţi şi lucrez ca organizator de evenimente culturale la cafeneaua La Perne din Cluj. Şi îmi găsesc timp să grădinăresc foarte mult acasă la Preluca. Asta e tot atât de important pentru mine cât teatrul!

Rep.: Eşti născut în Preluca, un loc minunat în Maramureş... cum şi-au pus amprenta locul tău natal şi oamenii asupra ta?

Ştefan Florian: Prin poveste în primul rând. Atâta poveste am auzit la mine acasă şi în satele de pe dealurile Prelucilor şi un fel atât de puternic de a fi am văzut şi simţit, încât de aici cred eu că am dobândit disponibilitatea spre joacă, aşa am ieşit eu mai sensibil şi atent la culori. Eu numesc culori multe lucruri, nu numai culorile în sine. Oamenii ăştia sunt atât de frumoşi şi atât de expresivi şi eu îi iubesc atât de mult! Atât de bine şi frumos mă simt acasă şi atât de împlinit, cum nu mă simt niciunde! E atât de multă simplitate şi în toată simplitatea asta e şi teatru, serios! Păi mi-a zis o dată bunica: „la ce-ţ trăbă ţâie teatru? Uită-te aici, nu teatru îi aiesta?”. Oamenii aici se mai ajută, comunică, se mai face câte o clacă, la clacă se povesteşte, se râde, se colindă iarna, se ţin sărbătorile şi se trăieşte frumos nu pentru camera de filmat, ci pentru că aşa se face şi oamenii au pentru orice fac un înţeles şi o justificare. Asta e normalitatea.

Reporter: Când şi cum a pornit ideea Asociaţiei Şura şi de ce aţi înfiinţat-o?

Ştefan Florian: Îmi doream să fac ceva pentru satul meu şi a ieşit Tabăra de Arte Preluca. Un eveniment –laborator în care artiştii vin să lucreze în funcţie de ce simt şi cum îşi lasă satul amprenta asupra lor: actorii să joace poveşti din sat sau să adapteze textele la spaţiul acela, fotografii şi regizorii şi pictorii să se inspire în ceea ce fac din sat şi să-şi spună trăirile lor prin intermediul artei, muzicienii la fel etc. Apoi să găsească cum să lucreze împreună, adică ce ar putea face un actor cu un pictor acolo cu un muzician şi un olar de exemplu. Şi uite aşa, an de an, la început, şi acuma la doi ani, Tabăra de Arte Preluca are filme documentare cu sătenii pentru săteni, pe care ei le văd în timpul taberei proiectate pe peretele căminului sau a unei şuri, teatru la şură, ateliere de pictură, fotografie, olărit, teatru de păpuşi, în care copiii învaţă să facă păpuşi şi poveşti alături de actori, happening-uri, perfomance-uri, land-art, instalaţie, sculptură în fân etc.

Şi aşa ne-a venit ideea mie şi colegelor mele: Ioana (care e şi iubita mea) şi Cami (sora ei) să facem Asociaţia Şura. Pentru un eveniment încărcat de simplitate zicem noi, dar şi pentru ce mai vrem să facem şi am mai făcut, asta e ceea ce ne defineşte: Şura. Pentru că Şura înseamnă poveste, simplitate, teatru şi prin urmare nu e doar o clădire ci e şi o stare, un fel de a fi.

Reporter: Ce evenimente aţi organizat în cadrul Asociaţiei?

Ştefan Florian: Tabăra de Arte Preluca, de care ţi-am zis, ateliere de teatru, de desen, de hand-made şi reciclare creativă pentru copii la Preluca Veche şi Jabeniţa, un sat din jud. Mureş, concert de folk la şură în Copalnic Mănăştur, concert de colinde pentru sătenii din Jabeniţa, spectacole de teatru senzorial labirint la Muzeul Satului în Cluj, la Muzeul de Etnografie din Baia Mare, în oraşe, la festivaluri, în parcuri, cafenele, spectacole de teatru în diferite locaţii în Cluj Napoca, Baia Mare, Rădăuţi, concerte, ateliere de teatru pentru oricine care vrea să participe, ateliere hand-made, teatru itinerant pentru copii, proiecţii de film în spaţii neconvenţionale, târguri de artizanat pentru promovarea tinerilor artişti din Cluj ... 

Reporter: Câteva cuvinte despre trupa de teatru Şura, cum o caracterizaţi, ce spectacole aveţi şi unde?

Ştefan Florian: Am ales acelaşi nume cu al Asociaţiei din mai multe motive: e cu impact, ne place enorm şi ne defineşte: ne plac, după cum îţi ziceam, lucrurile simple. De aceea putem să mergem cu Şura oriunde şi să jucăm spectacole: în cafenele, în şuri, şi mai ales în şuri, şi vrem să facem tot mai mult asta, de altfel am şi făcut asta din 2008, de când a fost prima ediţie a taberei, şi o să mai ducem teatru la şură de acuma, pe sate, în piaţă, la muzeu, în parc etc... la Şura noastră scenografia e simplă, poveştile sunt simple şi frumoase, cam noi creăm totul ce ţine de scenografie şi de cele mai multe ori şi de regie.

Spectacole marca şura: proiectul poveste din poezie în care facem teatru din poezie şi unde poezia este un pretext pentru diferite situaţii (nu recităm pur şi simplu poezii, ci creăm situaţii în care versuri din poezii sau strofe sunt spuse ca replici pe diferite situaţii într-o poveste) şi avem câteva spectacole care fac parte din acest proiect: Poveste de iarnă, Epopeea lui Ţic, Ce-a vrut să spună poetul? (un spectacol pe poezia lui Eminescu al cărui titlu e un clişeu des folosit în şcoală prin urmare aici o ironie), Valentine’s vs. Dragobete, Nichita, Poveste de primăvară, Amnezie; pentru copii, spectacole atelier precum şi spectacolele: Cântăreţii din Bremen şi Spaima Zmeilor; lucrăm acum la un spectacol după poveştile lui Octav Pancu Iaşi, care va fi un spectacol pentru oameni mari de fapt, şi tot noi actorii din trupa de Teatru Şura suntem şi protagoniştii unui film care sperăm să apară în curând. Şi până la primăvară vrem să facem un spectacol măcar pe care să-l jucăm în sate, în şuri, şi pe prispele caselor.

Membrii trupei Şura: Am pus bazele trupei eu cu Matei Muntiu, actor de profesie, care face şi IT, şi cu Elvira Bozga, maramureşeancă de lângă Baia Mare, e pictoriţă şi face şi teatru, apoi au intrat Andreea Bolovan – care e şi actriţă la Teatrul Puck Cluj şi la Teatrul Pentru Puţini din Bucureşti, Andra Ştefan – e la fel actriţă la Puck, şi regizorul Tiberiu Iordan cu care, pe lângă film, urmează să facem şi câteva spectacole.

Reporter: Ce înseamnă teatru senzorial? De ce această formă de teatru? Cât de lung a fost drumul până la primul spectacol, din 2012?

Ştefan Florian: Teatrul senzorial labirint este un teatru participativ, în care spectatorii îşi activează la propunerea perfomerilor toate simţurile şi fac parte dintr-o poveste în care mai stau de vorbă cu ei înşişi, cu performerii, cu reacţiile lor. Tipul acesta de teatru este creat de antropologul columbian Enrique Vargas iar noi, în Compania Citit În, al cărui membru sunt şi cu care Asociaţia Şura colaborează, facem două tipuri de spectacole: spectacol de poezie senzorială şi spectacole de teatru labirint.

Reporter: Ce reacţii are publicul?

Ştefan Florian: Oamenii care vin la spectacolele noastre merg de acolo încântaţi, unii de-a dreptul uimiţi. Noi cerem feed-back de fiecare dată, stăm de vorbă cu oamenii şi le vedem reacţiile: sunt aşa faini!

„Proiecte de viitor: spectacol de teatru pentru săteni, pe care să-l jucăm la şuri şi pe sate, să fac o trupă de teatru sătesc la mine în comună, vom participa la un festival de teatru în Londra, unde vom juca anul viitor, în martie, 4 spectacole pentru românii de acolo, un proiect în care să readuc jocurile de altădată pe care vreau să-l propun muzeelor în special, să construiesc un cuptor de ceramică, să facem ateliere de teatru şi câteva proiecte educaţionale pentru copii şi tineri...”

Ştefan Florian