Jenant, mişeilor! Toate-s vechi și nouă toate!

Încă de la sfârșitul anului trecut, revistele de medicină și life-style fac mare tevatură pe tema unei „diete minune” care este prezen­tată ca fiind cheia succesului în menținerea sănătății și tratarea unor afecțiuni supărătoare (cancer, diabet etc.): dieta intermi­tentă sau „postul intermitent”. De fapt, marea descoperire a lui Michael J. Wilkinson și a echipei sale de la Universitatea din California, propune o pauză între mese, un „post negru” de cel puțin 10 ore, dar și zile de post de două ori pe săptămână. Desigur, o bătrânică din Maramureș, au­zind marea descoperire a cercetă­torilor americani, ar pufni în râs și apoi și-ar face cruce. Doar țăranii noștri știu de secole ceea ce lumea bună medicală, doar acum redescoperă: postul este leac pentru suflet și trup. Până la urmă, nu degeaba biserica în­deamnă la post și, pentru cei care pot, și ajun. Și, nu întâmplător bunicii și străbunicii noștri au ajuns la vârste frumoase, fără să meargă niciodată la medic și fără să sufere în viața lor de depresie. Haios și tragic totodată este că studiul cu pricina a avut un impact deosebit și asupra românilor care, până mai ieri, înjurau bătrânele și preoții care îi îndemnau să postească. Dar deh, dacă acum au zis americanii...
Mai ră­mâne să ne spună cerce­tătorii că rugăciunea și meditația te scapă de depresie, că munca în aer liber, la câmp, de exemplu, îți păs­trează sănătatea, sau că păs­trarea legăturilor cu locurile natale, cu tradițiile și obiceiurile îți păstrează identitatea și echilibrul sufletesc.
Nu degeaba spu­nea Țuțea că „badea Gheorghe, care se sin­cro­nizează cu clopotele de la bise­rică, e laureat al premiului Nobel, pe lângă Kant”.