Jenant, mişeilor! Prea mici pentru o istorie atât de mare

Așa cum Unirea a fost „momentul de aur” în care generația de la 1918 și-a demonstrat patriotismul, iar Revoluția din 1989, prilejul prin care o generație crescută sub presiunea „cizmei comuniste” și-a demonstrat curajul și setea de libertate, perioada pe care o trăim este una în care generația noastră își demon­strează, încă o dată, din păcate, neputința și suficiența. Cu excepția Catedralei Mântuirii Neamului, România nu a avut anul trecut, în anul Centenarului Marii Uniri, nici un proiect major, istoric, memorabil, care să se ridice la nivelul importanței momentului. Mai mult, ai noștri politicieni, prea prinși în lupta pentru putere, se comportă de parcă Centenarul s-a încheiat în seara zilei de 1 Decembrie 2018. Despre lupta pentru recu­noaș­terea Unirii, tratatele de pace, stabilirea admi­nis­trației românești, nu mai vor­bește nimeni nimic. Nimeni nu preg­ă­tește momentul 4 iunie 2020, când vom sărbători 100 de ani de la încheierea Tratatului de la Trianon, când Ungaria recu­noaște că Transilvania e pământ românesc. Vecinii noștri unguri pregătesc Centenarul Trianonului de vreo 4 ani. Ai noștri l-au încheiat înainte să înceapă, iar anul viitor, în „focul” alegerilor locale, mă îndoiesc că cineva se va gândi la Trianon.
În același stil tratăm și anul 2019, când România împlinește trei decenii de libertate și democrație. Nimeni nu folo­sește acest prilej pentru a trage învă­țăminte, pentru a explica genera­țiilor tinere cu câtă jertfă a fost construită România de azi, pe care prea des și prea ușor o înju­răm și o criticăm, confundând un Neam cu niște politicieni vre­mel­nici și nere­prezentativi. Din păcate, generația noas­tră nu e în stare să sărbătorească și să mar­cheze nici măcar ceea ce au construit alții. Darămite să lase ceva bun moștenire. Ce va reține istoria din această perioadă? Că am fost prea mici pentru o istorie atât de mare?