Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jenant, mişeilor! / Negare, de la John la Ion
„Lasă-i mă, şi pe britanici, că-s proşti. I-am văzut eu când munceam la ei pă şantier. Păi aştia nu ştiu să schimbe o priză, repede cheamă electricianul şi paf! 50 de lire.. Şi n-o să ne trimită acasă, că nu mai are cine să muncească la ei. Ăştia îs leneşi şi proşti, îţi spun eu, i-am văzut...”.
Bărbatul din dreapta mea vorbea cu convingerea unui analist politic, ceea ce se şi crede şi, era convins că englezii îşi merită Brexit-ul, iar Europa îşi merită soarta. „Dar noi, noi nu ne merităm soarta?” Întrebarea interlocutorului pluti în aer, ca un fum slab. De altfel, omul ştia că nu-i va răspunde nimeni. Acum, noi, românii ştim ce e de făcut şi, mai mult, ştim ce va fi. De la Ion-opincă, fost muncitor pe şantierele Angliei, la Johannis - preşedinte al României, toţi spunem că Brexit-ul nu ne va influenţa cu nimic, ca şi cum, suficienţa te protejează de ceea ce nu eşti în stare să prevezi.
De fapt, sunt convinsă că, dacă duminică în România s-ar organiza un referendum similar, rezultatul ar fi acelaşi. Neinformaţi, manipulaţi, minţiţi şi neimplicaţi, românii ar vota pentru ieşirea din UE. Şi la noi, majoritatea celor care ar ieşi la vot ar fi tot pensionari şi persoane de vârsta a treia. Tinerii, deşi influenţaţi fundamental de decizii, ar alege probabil, în mare parte să rămână acasă, şi apoi, să se întrebe retoric, ca şi în cazul alegerilor din Bucureşti: „Cum din cauză că eu n-am votat a fost aleasă Firea?”.
Întrebarea nu e retorică, dar răspunsul trebuie să aştepte până când cineva va avea nevoie de el. Nici noi, ca şi englezii, nu credem că votul nostru contează. Şi nu votăm responsabil, gândindu-ne la consecinţe, ci votăm gândindu-ne la şansele candidaţilor din sondaje, la faptul că o să ne răzbunăm pe unii care ni s-au părut orgolioşi sau la modul în care votează vecina.
În faţa dezastrului ne punem mâinile în cap şi ne scuzăm: „nu, n-am crezut, de fapt eu vroiam altceva...”. Aşa că, asemeni tinerilor britanici care şi-au exprimat furia şi disperarea pe bunicii şi părinţii care au votat „leave”, şi noi căutăm ţapi ispăşitori. Vinovaţi însă nu sunt cei care şi-au exprimat opinia. Ci aceia care nu au făcut-o. Pentru toate celelalte sentimente contradictorii ale votanţilor există o singură definiţie: negare.