Jenant mișeilor! Frica de libertate

„Se spune că, într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi. Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge. În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea: puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă…În spatele acestei uşi eu vă voi aștepta…Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi… După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, îl întreabă pe rege ce e dincolo de ușă. Regele îi dă voie să vadă și soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare şi lumina invadă sala. Şi, în cele din urmă, surprins, descoperi că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre libertate. Regele le dădea ocazia să aleagă, dar, din frică, preferau să moară decât să rişte să deschidă acea uşă”. Deși clamăm foarte des libertatea, cei mai mulți ne temem de ea, preferând un previzibil și confortabil compromis. Românii au avut de multe ori șansa să aleagă dacă deschid sau nu ușa. Și puțini, foarte puțini au avut curajul de a apăsa clanța. Culmea este că, de obicei, au pretenția că știu ce înseamnă libertatea tocmai cei care n-au trăit-o, n-au iubit-o și n-au înțeles-o niciodată. N-am primit niciodată lecții de libertate de la cei care au luptat pentru ea, de la foștii deținuți politici sau luptătorii anticomuniști, însă primim zilnic lecții de libertate de la neocomuniști sau de la oameni care cred că dreptul la libertate de orice fel li se aplică exclusiv lor. Și, mai mult, că libertatea lor înseamnă dreptul de a-și jigni, a-și desființa, a cere arestarea, bătaia sau chiar moartea celor cu care nu sunt de acord. Adică, același mod în care comuniștii justificau „ura de clasă” și „lupta împotriva bandiților”. Definiția dată de Rațiu democrației nu mai are nicio legătură cu democrația românească: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“.
Va mai dura ceva până când vom avea curajul să deschidem ușa libertății. Pentru că dincolo de ea ne paște pericolul de a „nu avea dreptate”, de a greși și de a avea puterea să recunoaștem, de a apăra mai degrabă principii decât oameni și mai ales, de a înțelege că, înainte să fie un drept, libertatea este o responsabilitate.