Jenant, mişeilor! / DNA şi Revoluţia franceză

„Cu bulevardele sale largi, străjuite de copaci aliniaţi, şi cu clădirile sale în stilul Belle Epoque, Bucureştiul a fost cândva cunoscut drept Micul Paris. Azi, capitala României aminteşte mai degrabă de Revoluţia Franceză”, scria, recent, Patrick Basham, directorul organizaţiei de cercetare în domeniul politicilor publice Democracy Institute, într-un articol din The New York Times.

Basham vorbea în articolul său despre DNA şi despre setea românilor de justiţie şi „arestări în direct” după ce, decenii la rândul, li s-a interzis justiţia, întâi de către comunişti, apoi de către democraţi „incapabili”. Adevărul e că, până la articolul lui Basham şi „arestarea în direct” a primarului general al capitalei, nu m-am gândit că ar fi vreo asemănare între procurori şi revoluţionarii francezi. Am avut norocul, recent, să vizitez la Conciergerie, fosta închisoare a palatului de justiţie, unde în perioada revoluţionară îşi aşteptau sentinţa mii de deţinuţi. Sentinţa era de 2 feluri: inocent sau vinovat, consecinţa fiind decapitarea cu ghilotina. Cel mai de seamă prizonier a fost Regina Maria Antoaneta, ale cărei ultime cuvinte se spune că au fost la adresa călăului pe care îl călcase din greşeală pe picior: „vă rog să mă scuzaţi, domnule”. Pe un ecran, la intrare, rula un documentar despre numărul şi numele celor ucişi aici. Cifrele şochează mai mult decât condiţiile din închisoare, descrierile şi exponatele. DNA-ul lui Kovesi nu a ajuns încă la asemenea „performanţe”.

Şi, spre deosebire de cei închişi la Conciergerie, arestaţii DNA-ului se prea poate să fie vinovaţi. Rămân însă, două întrebări retorice: de ce atâtea arestări preventive? Şi, mai ales, cine e DNA-ul DNA-ului, pe ei cine-i verifică? Dar pe CSM? Dacă există vreo Bica pe la DNA? Cine o găseşte? Basham nu scrie în articol cum vede finalul „revoluţiei franceze” din Bucureşti şi nici dacă crede că „incoruptibilii” români ajung, ca şi Robespierre, să fie condamnaţi şi ei la final.