Jenant, mişeilor! Complexe

De la Dinicu Golescu încoace și „Însemnare a călătoriei mele”, care reprezintă practic prima lucrare de analiză critică a societății românești prin comparație cu civilizația europeană, noi, românii, am suferit mereu de „complexul Occidentului”. Ne simțim ba inferiori, ba superiori față de Occident. Cert este că suferim de un complex care de cele mai multe ori „paralizează” orice încercare de evoluție. Unii s-au resemnat în ideea că nu vom avea niciodată „o țară ca afară”, alții ridică pe un piedestal
tot ce e românesc, iar alții, în ex­tremă, atacă tot ce e românesc, com­parân­du-ne mereu cu cei „din afară”. Oricare din aceste atitudini este perdantă și periculoasă.

Occidentul nu e superior nouă la toate capitolele, așa cum nici noi nu suntem „cei mai deștepți europeni”, nu avem „cea mai frumoasă țară din lume” sau „cele mai frumoase femei”. În ultima perioadă însă, „ruptura” din Estul și Vestul Europei se adâncește tot mai mult, din cauza mentalităților de genul „Europa cu două viteze”. Și, din păcate, politicienii români au, aproape toți, atitudinea țăranului ajuns la Curtea împărătească cu traista cu mălai în băț. Privesc Bruxelles-ul ca fiind Centrul Universului și cred că orice idee venită de acolo merită preluată de-a gata și implementată fără comentarii. Complexul politicianului român față de Occident e oarecum de înțeles. Fiind lipsit de cultură, mora­litate și mai ales ideologie, politicianul român umple golul cu ce i se pare lui „infailibil” și „neblamabil” în ochii alegătorilor. Ai noștri politicieni au fost pe rând francofili, rusofili, iar acum pro-europeni. În viitor, în funcție de interese, ar putea deveni altceva. Deh, din nimic poți să construiești orice.