Istoria tezaurului de denari romani de la Oarţa de Sus

Raul CARDOŞ

Istoria tezaurului de denari romani de la Oarţa de Sus începe la Roma, în jurul anului 80 a. Chr., atunci când este realizată de către una din monetăriile Romei cea mai veche mo­nedă din cadrul tezaurului, denarul de tip serratus republican înfăţişând pe aversul său bustul Romei, iar pe revers  pe Hercules ştrangulând leul din Ne­meea. Aceasta este de altfel singura monedă republicană din tezaurul de la Oarţa de Sus, următoarele trei monede ca vechime fiind emise în vremea împăratului Nero, mai exact după reforma monetară a acestuia din anul 64 p. Chr.

Din totalul de 307 de monede de argint care constituie tezaurul de la Oarţa de Sus, o singură monedă din tezaur este o drahmă bătută în timpul lui Traian la Lycia, restul sunt denari bătuţi în monetăriile din Roma. Numărul mare de monede din timpul împăratului Vespasian (83 la număr) ne indică faptul că acumularea tezaurului începe în timpul domniei acestuia (69 – 79 p. Chr.) sau în perioada imediat urmă­toare, de dinaintea cuceririi   Daciei de către romani. Acumularea continuă cu mici fluctuaţii şi pe parcursul secolului al II-lea p. Chr., ea intensificându-se după cucerirea Daciei, în timpul îm­pă­raţilor Traian (102 monede) şi Hadrian (52 de monede) şi încheindu-se în timpul împăratului Marcus Aurelius, din vremea căruia se datează ultimele două monede din tezaur.

Prima etapă din istoria tezaurului de denari romani de la Oarţa de Sus, mai exact etapa de constituire a acestuia, se încheie astfel în jurul anilor 167 – 170 p. Chr., atunci când tezaurul este îngropat ca urmare a evenimentelor ce s-au petrecut la graniţa nordică şi nord-vestică a provinciei Dacia în timpul războaielor marcomanice. Perioada de acumulare a acestui tezaur a fost una foarte lungă, fluctuantă, ea desfă­şu­rându-se pe parcursul mai multor generaţii, probabil tezaurul fiind rezultatul acumulării în timp a unei familii, ca urmare a schimburilor comerciale întreprinse de aceasta cu populaţia din Dacia Porolissensis. Nu putem exclude nici posibilitatea ca acest tezaur să reprezinte un stipendiu acordat popu­laţiei care trăia în afara limesului.
Pentru următorii aproximativ 1800 de ani, tezaurul de la Oarţa de Sus rămâne uitat, îngropat în pământ, până în anul 1985 când, în ziua de 23 septembrie, culegând cartofi, doamna
Minodora Sabău găseşte pe locul numit Ogrăzi trei monede de argint. Apariţia monedelor la suprafaţă a fost rezultatul unor lucrări de scarificare care au de­ran­jat tezaurul şi făcând astfel posibilă descoperirea acestuia. Monedele au fost predate domnului profesor Traian Rus, care împreună cu colegul dânsului, profesorul Ioan Roşca, le-au adus două zile mai târziu în Baia Mare, la Muzeul Judeţean Maramureş.

În data de 28 septembrie, la faţa locului se deplasează din partea muzeului doamna muzeograf Georgeta Maria Iuga care demarează cercetările arheologice prin deschiderea unor casete de sondaj, fiind ajutată de copii de 10 – 15 ani, membri ai Cercului de Istorie al şcolii din sat, condus de profesorul Traian Rus. Săpăturile arheologice con­tinuă neîntrerupt până în data de 8 octombrie, când săpăturile sunt întrerupte din cauza ploilor şi a frigului şi după o tentativă de reluare a acestora, la 24 octombrie, cercetările sunt amânate pentru anul următor. Munca a continuat şi după încetarea săpăturilor arheolo­gi­ce prin curăţarea, măsurarea, reperto­rie­rea monedelor, operaţiuni desfăşurate de doamna Georgeta Maria Iuga cu ajutorul colegilor dânsei, domnul Mihai Pop şi doamna Minerva Oţoiu, restaurator, respectiv conservator la Muzeul Judeţean Maramureş, dar şi cu ajutorul domnului Ioan Gaie de la Banca Naţională a României, filiala Baia Mare şi a domnului Gabriel Ştrempel, directorul Bibliotecii Academiei Române.
În total au fost descoperite în prima campanie de cercetări arheologice de pe Ogrăzi  un număr de  191 de monede, din care 3 sunt mici fragmente neidentificabile, restul repartizându-se astfel: o monedă republicană, 2 – Nero, 4 – Vitellius, 58 – Vespasian, 8 – Titus, 10 – Domitian, 2 – Nerva, 67 – Traian, 29 – Hadrian, 7 – Antoninus Pius.

Cea de a doua campanie de săpături arheologice se desfăşoară în anul 1986 începând cu ziua de 7 august. Pe lângă membrii Cercului de Istorie al şcolii din sat, la săpăturile din acest an participă şi studenţii Monica Clonaru şi Lau­renţiu din Bucureşti şi Amelia Pop din Baia Mare. În această campanie mai sunt deschise două noi  casete şi două secţiuni de control, în urma cercetărilor care se desfăşoară până la începutul lunii septembrie, fiind identificate 113 monede, acestea fiind repartizate astfel: 1 – Nero, 1 – Galba, 1 – Otho, 25 – Ves­pasian, 9 – Titus, 10 – Domitian, 4 – Nerva, 35 – Traian, 23 – Hadrian, 2 – Antoninus Pius, 1 – Marcus Aurelius, 1 – Marcus Aurelius şi Lucius Verus.

După încheierea lucrărilor s-a mai găsit o monedă la suprafaţa solului, iar ulterior, în anii 1999 şi 2000 tot pe Ogrăzi au fost descoperite alte două monede, dintre care moneda din anul 2000 fiind descoperită în urma cercetării zonei cu ajutorul detectorului de metale. Cerce­tarea zonei cu ajutorul detectorului de metale s-a mai realizat şi în timpul celor două campanii de săpături arheologice din anii 1985-1986, atunci când acest lucru a fost posibil datorită domnului Ioan Nedelea, lucrător la MAI.

În urma cercetărilor arheologice întreprinse de-a lungul anilor în localitatea Oarţa de Sus pe locul numit Ogrăzi, au fost descoperite un număr de 307 mo­nede romane de argint, dar se are că cercetarea acestui loc nu este încă epuizată, tezaurul descoperit până acum repre­zentând doar 70-80% din totalitatea sa. În cadrul tezaurului se regăsesc monede pe care sunt reprezentaţi împăraţii ce au condus Imperiul Roman în perioada cuprinsă între Nero şi Marcus Aurelius, dar şi membrii ai familiei lor cum ar fi sora şi nepoata împăratului Traian, Marciana, respectiv Matidia, soţia împăratului Antoninus Pius, Faustina. Alături de tezaurele de la Ghirişa I şi Ghirişa II, Teceu, tezaurul de la Oarţa de Sus se numără printre cele mai importante tezaure descoperite în afara graniţelor nordice şi nord-vestice ale provinciei Dacia.

Istoria tezaurului de la Oarţa de Sus – Ogrăzi nu se termină odată cu în­cheierea cercetărilor arheologice, ea continuă şi după acestea, intrând într-o nouă etapă, şi anume o etapă de valorificare, de popularizare şi conştientizare a importanţei sale istorice pentru zona de Barbaricum aflată la nord de graniţele Daciei romane. Acest lucru a fost realizat atât în perioada imediat următoare descoperirii sale cât şi ulterior, prin mediatizarea tezaurului în presa de la acea vreme atât prin articole scrise, cât şi prin emisiuni şi ştiri de te­le­viziune, prin organizarea de expoziţii, prin articole şi lucrări de specialitate, prezentări susţinute la diverse sesiuni de rapoarte şi comunicări ştiinţifice naţionale.