Istoria ţării, scrisă cu sânge, nu se negociază, mişeilor!

Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL

Pe 15 martie 1848 „tinerii un­guri” conduși de Petöfi Sandor și mobilizați de poeziile sale patriotice au ridicat mulțimile („Sus! Patria către maghiari strigat-a: E timpul pentru luptă să fiți gata!”). La finalul zilei, programul în douăsprezece puncte, printre care și unirea Ungariei cu Transilvania, a fost acceptat de către Parlament și de Curtea de la Viena. Această zi  urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din Ro­mânia! Să fie pusă pe acelaşi plan cu ziua naţională a României, fiind sărbă­torită cu evenimente şi serbări finanţate din bani publici şi declarată zi liberă.

Ce reprezintă, însă, 15 martie 1848 pentru români? În cadrul Adunării Naţio­nale de la Blaj, din 3-5 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii, contrar programului revoluţionar maghiar, românii cer re­cunoaşterea naţiunii române şi se de­clară împotriva unirii forţate a Transil­vaniei cu Ungaria şi, mai mult, aduc la cunoştinţa Europei crezul lor politic şi naţional: „Noi vrem să ne unim cu Ţara!”, adică cu celelalte teritorii ro­mâneşti. Împotrivirea românilor, la unirea samavolnică a Transilvaniei cu Ungaria, a declanşat din partea Unga­riei „revoluţionare” războiul contra ro­mânilor din Transilvania. Acest război, purtat de cele mai multe ori mişeleşte de unguri, a fost pierdut de aceştia. Dar preţul plătit de români a fost enorm: peste 40.000 mii de români ucişi, peste 300 de sate locuite de ro­mâni arse şi şterse de pe faţa pămân­tului, sute de crime odioase şi barbare, dintre care e suficient să amintim că peste 100 de preoţi ortodocşi români au fost spânzuraţi.

Şi totuşi, lunea trecută, ziua de 15 martie a fost votată ziua oficială a comu­nităţii maghiare din România de către comisiile comune de administraţie şi drepturile omului din Senat. Decizia a venit în contextul în care UDMR purta negocieri cu Coaliţia de guver­nare pentru moţiunea de cenzură. După o zi, senatorul Cseke Attila, liderul grupului UDMR, a anunțat retragerea de pe ordinea de zi a plenului Senatului a proiectului de lege privind declararea zilei de 15 martie ca sărbătoare a co­munității maghiare din România. Gestul însă a rămas.
Iar mişelia situaţiei e sintetizată cel mai bine într-un comunicat al Academiei Române: „Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conștiința națională a celor care conduc vremelnic destinele unei națiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociază, totul se relativizează, tot ce e sfânt și intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. (...) Apelul nostru către clasa politică din România este să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de mi­lioane de români, trăitori în România și în afara hotarelor ei, să nu batjoco­reas­că anul în care pregătim sărbă­to­rirea a 100 de ani de Românie modernă, in­dependentă și mare.
A vota ziua de 15 martie ca Zi a ma­ghiarilor din România înseamnă o ignorare flagrantă și vinovată a memoriei istorice a românilor, pentru care Unita­tea națională și de limbă a constituit bu­sola istorică în toate momentele de restriște sau de bucurie colectivă. A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România este un gest iresponsabil în perspectiva menținerii păcii sociale interne, exemplară în țara noastră, în condițiile în care drepturile minori­tăților de aici depășesc normele euro­pene în materie. A vota ziua de 15 martie ar însemna o anulare a eforturilor de sărbătorire firească a Cente­narului unității naționale care are ca miză crucială Unirea de la 1 decembrie 1918 – clipa astrală a istoriei poporului român. A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a reven­dicărilor cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă campanie internă și internațională în perspectiva a 100 de ani de la Trianon”.

Mai lipseşte să sărbătorim Ziua alipirii Basarabiei sau instaurarea comunismului. Istoria ţării, scrisă cu sânge, nu se negociază, mişeilor! 
 

„Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conștiința națională
a celor care conduc vremelnic destinele unei națiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul
pare de vânzare, totul se negociază, totul se relativizează, tot ce e sfânt și intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. (...)”