Istoria neromanțată a CJ Maramureș

În cei 20 de ani au îndeplinit funcţia de consilier judeţean
162 cetăţeni ai judeţului Maramureş. Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, până la acest mandat în desfăşurare, a fost îndeplinită de: Ioan Dulf, Decebal Traian Remeş, Călin Matei, Teodor Lupuţi, Alexandru Cosma, Marinel Kovacs, iar cea de vicepreşedinte de către: Teodor Ardelean, Decebal Traian Remeş, Chifor Virgil, Petru Pop, Călin Matei, Laurian Lupan, Ştefan Mariş, Călin Vintilă, Pamfil Bercean, Livia Sima, Emil Marinescu.
Scopul pentru care a fost înfiinţată această autoritate, potrivit
Constituţiei României şi Legii nr. 215/ 2001 a administraţiei publice
locale, este acela de coordonare a activităţii consiliilor comunale,
orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de
interes judeţean.

În continuare, prezentăm două opinii ale unor martori direcți la actul administrativ de la începutul perioadei post-decembriste. Teodor Ardelean și Ștefan Gonczi sunt analiști de forță și fac parte din memoria vie a acestui județ.

"20 de ani! De fapt, 20 de ani plus câteva luni de la constituirea primului Consiliu Judeţean! Exerciţiu de memorie. Memorie ce se lasă scormonită. Sau, poate, memorie ce nu se lasă abandonată.

          A fost un experiment interesant. Consilierii judeţeni n-au fost aleşi prin votul direct al cetăţenilor, cum se întâmplă lucrurile acum, ci, prin votul tuturor consilierilor locali. Partidele au alcătuit liste, pe care puteau să fie incluşi chiar şi consilieri locali, iar cei 971 aleşi din tot judeţul au purces la votarea acestora.

          Personal, eram atunci consilier local la Baia Mare. P.U.N.R.-ul avea primar (Gheorghe Brânzei) şi şase consilieri locali. Lista la judeţ era deschisă tot de subsemnatul, deoarece, ca preşedinte al organizaţiei judeţene PUNR şi vicepreşedinte la nivel naţional, eram „cel mai cunoscut”. Adică, aşa cum se spune în analizele politice, dispuneam de cea mai mare notorietate.

          În urma scrutinului s-a ajuns la următoarea situaţie a consilierilor judeţeni din primul mandat: 12 de la F.S.N. (Frontul Salvării Naţionale), 11 de la C.D.R. (Convenţia Democratică din România), 5 de la P.U.N.R. (Partidul Unităţii Naţionale Române), 4 de la P.D.A.R. , 3 de la Uniunea Ucrainenilor, 3 de la U.D.M.R., 3 de la M.E.R. (Mişcarea Ecologistă din România), 2 de la Uniunea Creştină din România, 1 de la P.R.M. Cei şase de la P.U.N.R. erau : Teodor Ardelean, Dr. Coriolan Pop, Marius Chiorean, Ioan Hudrea, Mircea Pop şi Gheorghe Grădinaru.

          Pentru alegerea conducerii executive a Consiliului Judeţean (Delegaţia Permanentă, preşedinte şi 2 vicepreşedinţi) s-au purtat multe şi lungi negocieri. Liderii principalelor formaţiuni politice erau preocupaţi de „valorificarea” personalităţilor proprii, căci erau primele alegeri cu adevărat democratice.

          Îmi aduc foarte bine aminte cum au decurs negocierile şi remarc faptul că nimănui nu i-a trecut prin minte „scoaterea din joc” a unor formaţiuni, cum s-a întâmplat ulterior! Sau chiar dacă cineva o fi gândit şi o astfel de variantă nu am auzit-o vehiculată în discuţiile purtate. Astfel că F.S.N-ul cu 12 consilieri a luat președinția prin Ioan Dulf, iar cele două posturi de vicepreşedinţi au devenit trei! Subsemnatul, din partea P.U.N.R., Decebal Traian Remeş din partea C.D.R. şi Virgil Chifor din partea P.D.A.R. Guvernul a acceptat greu formula unică de la Maramureş, dar n-avea altă soluţie, aşa cum nici noi, negociatorii locali, nu aveam.

          Cu spirit de fair-play amintesc în rândurile de faţă că cel mai bun ajutor în negociere l-am primit de la Dorel Cherecheş, tatăl actualului primar, director la Direcţia Silvică şi consilier judeţean din partea ecologiştilor. Împreună, am lucrat „matematic” la construcţia celui mai logic algoritm, folosindu-ne şi de posibila „răsplată” pe care o puteam acorda prin atribuirea locurilor în Delegaţia Permanentă şi în funcţiile de conducere a comisiilor de specialitate.

          Când a venit şedinţa de constituire, algoritmul a operat perfect, toate alegerile de funcţii întrunind majoritate confortabilă, de cele mai multe ori chiar unanimităţi. Şi şedinţele de plen ulterioare au fost foarte „cuminţi”, desfăşurându-se într-un climat de colaborare, seriozitate şi profesionalism.

          Păstrez o bună memorie din perioada acelor negocieri şi pentru Ioan Dulf (F.S.N), Călin Matei (F.S.N.), Traian Buxbaum (P.N.Ţ.C.D.).

          În noiembrie '92, în urma alegerilor parlamentare. am părăsit, cu regrete sincere, conducerea Consiliului Judeţean Maramureş, fiind ales Senator al României. Se împlinea astfel vorba cea deasă a domnului preşedinte Dulfu : „Tedi să ne lase la treburile noastre şi să ia în primire microfonul Senatului României”!

          Sunt amintiri frumoase, cu oameni de vârste şi profesii diferite, cu caractere foarte diferite, dar animaţi de acelaşi „dor” de democraţie autentică, deschişi la dezbateri, capabili de dialog, în ciuda uriaşelor deosebiri ideologice. Pentru mine a fost o experienţă utilă, un fel de program minimal de perfecţionare în chestiunile atât de delicate ale administraţiei publice locale.

-         Un slogan personal, montat în matrice P.U.N.R.-istă suna ca o reverberaţie de clopot în vremuri de mare liniştire socială : „Încrederea Dumneavoastră curată mă obligă să aşez mai presus de orice binele şi fericirea pe care le meritaţi!”. Erau vremuri tot atât de romantice pentru democraţie precum perioadele clasicilor în istoria literaturii române!

-         Patriotismul adevărat nu căzuse în desuetudine încă, astfel că aserţiuni publice de genul „Numai credinţa în Dumnezeu şi în Fiinţa Neamului nostru ne-a dat puterea să dăinuim peste vremuri ...” – puteau genera respect nu doar pentru înaintaşi, ci şi pentru contemporani respectabili!

-         Într-un carnet de notiţe rezistă timpului o constatare : „Ce naşte din P.C.R. mănâncă bine prin toate partidele!”. Seamănă leit cu „Căpitane nu fi trist / Garda merge înainte / Prin Partidul Comunist!”. Sic transit gloria mundi!

-         O replică dată cu eleganţă colegilor politicieni de la U.D.M.R. : „Minorii sunt totuşi copii, iar minorităţile se mai şi copilăresc!”.

-         Ţărăniştii obişnuiau să aducă în discuţie câte o vorbă de duh a Seniorului Coposu. Iar hâtrii, fii de foşti ţărănişti, scăpătaţi prin toate celelalte partide concluzionează elevat şi înaripat : „La umbra marilor seniori au crescut nenumăraţi bâlbâiţi şi guşaţi, faima astei naţii ...!”. Trimiteri elegante istoric şi dureroase psihologic.

-         Pentru maramureşeni, ca de altfel, pentru majoritatea românilor legaţi de glie, începuse să devină mai puţin important „mersul trenurilor”, urcând pe scara ierarhică şi sentimentală „mersul t-e-r-e-n-u-r-i-l-o-r”!

-         Partidele mici făceau analize mai des şi mai profund. Partidele mari făceau mult mai multă paradă şi demonstraţie de forţă. Exponenţii ajunşi la putere creşteau repede în discursivitate şi scădeau în autoanaliză.

-         A fost rostită în public, sentenţios şi bine frazată, o nouă „binecuvântare” : „Cine ridică primul dosarul, de dosar va pieri!”.

-         Democraţia a intrat fără să se sperie, uşor, asezonat, amuşinat în era Demagogiei!

-         Cu anul 1992, cu primele alegeri democratice postdecembriste s-a făcut trecerea în istoria lingvisticii româneşti de la Limbajul de lemn la Limbajul solemn!

-         Când era vorba de o măsură importantă tot mai greu era să discerni între artizanii şi partizanii acesteia!", a spus Teodor Ardelean.

La rândul său, Ștefan Gonczi își amintește acea perioadă cu o oarecare nostalgie. 

"Să ne transpunem în situaţia imediat următoare lui Decembrie 1989. În toată larma acelor zile se vorbea despre trei deziderate majore, (trei proiecte majore), care reprezentau esenţa dorinţei majorităţii populaţiei României: pluripartitismul, trecerea la economia de piaţă, aderarea la structurile euro-atlantice. ( Primul proiect s-a realizat în 24 de ore, iar ultimul, in integralitatea sa, după 18 ani.).

Era cerută o nouă Constituţie, fundamentul întregii structuri legislative a ţării. În acest noian de probleme constituirea structurilor democratice ale statului era imperios necesară. Zilele rămase din decembrie 1989, ianuarie şi februarie 1990 lăsaseră instituţii revoluţionare care trebuiau a fi înlocuite cu instituţii democratice, respectiv rezultanta unor alegeri libere. Dacă vorbim de situaţia administrativă a judeţelor, după evenimentele din 1989, era formată Prefectura Baia Mare, ulterior Prefectura Maramureş, fără să existe instituţia Consiliul Judeţean. Se organizează alegeri democratice a căror rezultantă a fost alegerea consilierilor județeni, care la rândul lor trebuiau să-şi aleagă conducerea executivă, respectiv preşedintele Consiliului judeţean şi vicepreședinţii acestuia. Judeţul Maramureş, alături de încă un judeţ, nu a avut capacitatea să-şi aleagă structura de conducere a Consiliului judeţean din cauza lipsei de cvorum necesar unei ședinţe valide. Din ce cauză ? Partidele ai căror consilieri au rezultat în urma votului maramureşenilor nu reuşeau să constituie o majoritate necesară aducerii unei hotărâri legale. În această conjunctură, Consiliul Judeţean Maramureş funcţiona cu un statut provizoriu.

Poate trebuie să ne exprimăm din ce cauză în Maramureş a fost altfel decât în alte judeţe ale ţării. Este clar că fiecare schimbare politică aduce după sine şi o modificare a legii administraţiei publice, care însemna redesenarea limitelor administrativ-teritoriale ale ţării şi a instituţiilor reprezentative. Se cunoaşte istoria Maramureşului. Se cunosc acele dispute care au urmat după 1989, când fostele judeţe doreau să se reînfiinţeze. În această situaţie a fost şi Sighetu Marmaţiei, capitala „Maramureşului Istoric”. Se cunoaşte lupta sighetenilor care în 1968 cu greu şi-au primit statutul de municipiu. Imediat după 1989 şi-au regăsit vechile obârşii cei din Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Codrului, cei din Ţara Moţilor, sălăjenii, maghiarii, ucrainenii, nostalgicii etc., care aveau reprezentanţi printre consilierii judeţeni şi care vroiau să-şi regăsească, firesc, influenţa în conducerea judeţului. Deşi sunt băimărean din tată, în fiu, trebuie să spunem adevărul că Baia Mare este acum o localitate mare, născută în urma instaurării „democraţiei populare”, altfel rămânea un orăşel de 20-25 mii de locuitori, mineresc. Gonflarea oraşului a stârnit în conştientul şi subconştientul multora din preajma Băii Mari o invidie, de multe ori chiar mărturisită, căruia îi venise momentul de răzbunare. ( Mulţi nu uită Regiunea Baia Mare, respectiv Regiunea Maramureş, care a înglobat localități, cu mult mai importante pe vremuri, ca de exemplu Satu Mare sau Sighetu Marmaţiei). A trebuit mai mult timp în Maramureş, faţă de alte judeţe, până când aceste grupări să-şi regăsească echilibrul în cadrul formaţiunilor politice. Din această cauză, aşa-zisele „trădări de partid” sau „migrări” nu erau întotdeauna mişcări conceptuale, de doctrină ci procese fireşti.

Aceasta este frumuseţea democraţiei şi admiraţia faţă de cei care se angajează la această luptă de implicare în soluţionarea problemelor obştei. Probabil vor trece încă mulţi ani până când se va putea vorbi de doctrine însușite conştient de către majoritatea alegătorilor", a spus Gonczi.