Ionel Bogdan: „Cea mai importantă lecţie învăţată? Să nu renunţi niciodată...”

Reporter: Cine este Ionel Bogdan, dincolo de politică şi candidaturi, şi ce a făcut el până la 29 de ani?

Ionel Bogdan: Am copilărit la Dumbrăviţa, la 12 km de Baia Mare, un loc de care se leagă multe amintiri frumoase. Scăldatul vara în râul Chechişel, unde reuşeam să ajung după ce terminam de făcut curăţenie la animale, orele prelungi petrecute iarna la săniuş, pe uliţă, cu prietenii mei, gustul merelor borize, toate acestea sunt legate de anii copilăriei petrecute la Dumbrăviţa.

Acolo mi-am descoperit şi pasiunea de a construi, după ce am ridicat, împreună cu prietenii mei, o cabană de vânătoare, în pădure, construită de la zero de noi.

Eram prin clasa a patra şi ne pasionau cărţile şi filmele cu indienii din America. Focurile de tabără pe care le făceam în fiecare vară, însoţite de mere coapte în jar, pe care le mâncam cu mare poftă împreună cu prietenii, sunt amintiri tare dragi legate de copilărie.

La fel ca şi castanul din Dumbrăviţa, din vârful Hijului, sub care mă refugiam adesea şi de unde aveam o panoramă fantastică a zonei. Gustul strugurilor mâncaţi toamna, printre ramurile castanului, este de neuitat şi mă gândesc mereu cu nostalgie la vremurile acelea. Plecarea la liceu a mai redus din peregrinările mele prin Dumbrăviţa.

Tata a vrut să mă fac medic veterinar, aşa că m-a trimis la un liceu de profil din Seini. Pentru că nu aveam nicio înclinaţie spre acest domeniu, peste un an m-am răzvrătit şi, în clasa a X-a, m-am  transferat la Liceul „Aurel Vlaicu” din Baia Mare, la secţia mecatronică. Aş spune că toată această perioadă a fost una de căutări, în care am încercat să îmi găsesc drumul potrivit. L-am găsit în muncă şi în propriile afaceri. De la 17 ani am început să muncesc într-o afacere de familie, apoi, la facultate, mi-am cultivat spiritul antreprenorial, iar în 2007 am deschis primele magazine New Yorker din România, la Cluj, Sibiu şi Târgu Mureş.

Aveam 20 de ani.

Apoi am intrat în zona de IT, am dezvoltat, alături de un prieten, o afacere în acest domeniu chiar în Baia Mare. De la 2 angajaţi am ajuns, în scurt timp, la 50 de angajaţi. De la IT, am dezvoltat apoi alte afaceri, în zona de consultanţă în management şi fonduri europene.

Am muncit tot timpul ca să creez locuri de muncă bine plătite şi în toţi aceşti ani de antreprenoriat am învăţat cea mai importantă lecţie: să nu renunţi niciodată. Să accepţi provocările, să rişti şi să fii pregătit oricând să o iei de la capăt. Doar aşa poţi reuşi.

 

Rep.: Tu ai ales politica sau politica te-a ales pe tine?

I.B.: Aş spune că sunt valabile ambele variante. Când aveam 18 ani, am pus pe picioare prima Organizaţie de Tineret a PNL din Dumbrăviţa, unde mi-am început, practic, activitatea politică. Apoi, am plecat la facultate şi am rămas membru, dar fără a mă implica activ în viaţa partidului.

Întâmplarea face ca atunci când m-am mutat din Cluj în Baia Mare am închiriat locuinţa chiar de la un consilier liberal, Călin Bota. Acesta s-a ţinut de capul meu şi aşa m-am reactivat la Organizaţia de  Tineret din Baia Mare, în primăvara lui 2009. M-am implicat apoi în campania lui Crin Antonescu la prezidenţiale, iar în 2010 am fost ales preşedinte al Organizaţiei de Tineret din Baia Mare. Acolo mi-am făcut ucenicia, am organizat totul de la zero şi am reuşit să construiesc o echipă frumoasă, unită, care a rezistat în parte până astăzi. În toamna lui 2012 am ajuns secretar executiv la Organizaţia de Tineret la nivel naţional, iar în 2013 am fost ales vicepreşedinte al acestei organizaţii. Ulterior, din 2015 ocup funcţia de vicepreşedinte PNL, iar din vara lui 2016 sunt şi preşedinte al PNL Baia Mare.

 

Rep.: Care a fost cea mai importantă realizare legată de politică?

I.B.: Implicarea în campania prezidenţială din 2014 reprezintă, de departe, cea mai importantă experienţă şi realizare politică  până în prezent. Totul a început mai  mult în joacă. După ce Crin Antonescu şi-a dat demisia de la conducerea PNL, chiar  înainte de desemnarea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al partidului, am constatat că acesta nu avea o pagină publică de Facebook  şi i-am făcut-o  noi, eu şi prietenul meu, Radu.

Am postat declaraţii, fotografii, iar într-o săptămână strânsesem deja pe pagină 10 000 de fani. Nici nu-l cunoşteam pe Iohannis, nu-l întâlnisem niciodată. Cu acceptul său, transmis prin purtătorul de cuvânt al PNL, am continuat să gestionăm pagina lui Klaus Iohannis , iar peste  vreo trei săptămâni ne-am şi întâlnit. Am discutat, am stabilit strategia şi am început să organizăm campania online pentru prezidenţiale.

În august, pagina avea 100 000 de fani, în septembrie-octombrie am ajuns la 300 000, iar în noiembrie ajunsesem deja la un milion de fani. A fost o experienţă extraordinară şi o mare realizare pentru mine, deoarece am putut pune umărul la această campanie câştigătoare.

 

Rep.: Ce te-a impresionat la Klaus Iohannis?

I.B.: Omul Klaus Iohannis. Să-ţi spun o întâmplare. În ultimele două săptămâni de campanie electorală, în 2014, sediul din Kiseleff era aproape gol, deoarece mulţi credeau că se vor pierde alegerile. În duminica alegerilor, după prânz, când începuse să plutească în aer aburul victoriei, s-a umplut sediul de oameni. Seara, când se anunţau exit-poll-urile, nu mai aveai loc în sala principală. Noi, echipa de online, rămăseserăm în biroul nostru de la demisol. La ora 10.30, Klaus Iohannis a văzut că nu eram cu el şi ceilalţi în sală, a coborât la noi, am băut împreună un pahar de şampanie şi apoi l-am însoţit în sala unde erau strânşi cu toţii. A vrut să fim alături de el în momentul victoriei. Acesta este Klaus Iohannis.

 

Rep.: Dincolo de politică, în plan personal te-a marcat vreo experienţă?

I.B.: Cea mai importantă experienţă personală vine din zona voluntariatului. Dincolo de politică, de antreprenoriat,  mi-a plăcut să mă implic  în activităţi de voluntariat  încă din perioada liceului.  Aşa se face că în 2015 am trăit cele mai mari emoţii şi experienţe personale, odată cu  ascensiunea pe Kilimanjaro, alături de alţi nouă maramureşeni, reuniţi în echipa Team Hope.

Expediţia a fost o premieră în România, fiind una filantropică: doream să strângem bani pentru a ajuta o mamă rămasă singură cu 7 copii.  Am reuşit să strângem 25.000 de euro pentru a fi donaţi, prin intermediul Hope &Home for Children, în vederea achiziţionării unei locuinţe.  A fost un moment important pentru mine, mi-am testat limitele şi am realizat că este foarte important să ne implicăm şi să-i ajutăm pe cei mai puţin norocoşi ca noi.

 

 

Rep.: În afară de politică şi antreprenoriat, ce mai face Ionel Bogdan?

I.B.: Aş face multe , dacă aş avea timp. Când reuşesc să rup din timp, pornesc în drumeţii, pe munte. Probabil pasiunea pentru drumeţii mi se trage din copilărie. Crescând la ţară, viaţa  e o drumeţie continuă, pe bicicletă sau pe jos. Făceam zilnic kilometri întregi şi am rămas cu plăcerea de a merge, de a descoperi locuri noi, de a mă bucura de copaci, de iarbă şi de aer proaspăt. Îmi plac şi sporturile extreme, iar în ultima vreme am descoperit raftingul pe râul Lăpuş în mirificul peisaj al Cheilor Lăpuşului.

E o destinaţie minunată pentru iubitorii acestui sport. Recunosc, m-am răsturnat de câteva ori cu barca, dar nu am renunţat, pentru că experienţa este unică şi merită încercată de toţi iubitorii de sporturi extreme.

Aşa cum se vede, îmi place să îmi asum riscuri şi în sport, în afaceri sau politică, pentru că altfel nu cred că poţi obţine lucruri importante în viaţă. Riscul face parte din câştig şi sunt pregătit oricând să mi-l asum.

 

 

„Aşa cum se vede, îmi place să îmi asum riscuri şi în sport, în afaceri sau politică, pentru că altfel nu cred că poţi obţine lucruri importante în viaţă. Riscul face parte din câştig şi sunt pregătit oricând să mi-l asum”.

 

Ionel Bogdan