IOAN MIHĂILĂ – Păstrătorul cheilor din Palatul Zeiţei Oarbe

Imediat după 22 decembrie 1989, prăbuşirea unui regim era atât de proaspătă încât mirosea ca şi cum ai fi rupt o sută de pâini, prea mult ţinute în cuptor...

În Baia Mare plutea o tensiune atât de apăsătoare, încât fiecare zvon declanşa în sufletul celor prezenţi la Revoluţia de catifea frici încă neştiute. Era o debandadă incredibilă... Pentru prima dată, câteva mii de oameni şi-au dat seama că libertatea necauţionată devine anarhie şi nimic nu poate exista în afara legii.

După o săptămână de zbucium, doar Protopopul Mociran (Fie iertat!) a reuşit să controleze mulţimea, iar disperarea Revoluţiei era gata, gata să se-nece în cuvintele lui Teodor Ardelean.

Acesta era subţire, negru la păr şi pus într-o situaţie incredibilă: trebuia să nominalizeze trei persoane care să conducă judeţul Maramureş şi să readucă întreaga societate la calm, încredere şi raţiune. În faţa a peste 2.000 de oameni, Teodor Ardelean a rostit 3 nume: primarul judeţului Maramureş, Anton Pop, viceprimarul judeţului Maramureş, Ioan Dulf şi secretarul judeţului, Ioan Mihăilă.

Într-o secundă, toată lumea a fost de acord cu cele 3 propuneri. Era un moment în care democraţia nu funcţiona şi singura cale de trecere la un nivel superior era încrederea oamenilor.

Ioan Mihăilă s-a uitat cu scepticism la cei care se bucurau că au în sfârşit trei lideri. În acelaşi timp, Anton Pop şi Ioan Dulf se uitau unul către celalalt şi au spus: „ ...cu Mihăilă măcar de-un lucru suntem sigur: nu încălcăm nici o secundă legea, deci nu ne leagă nimeni...!”.

În cercuri restrânse, Ioan Mihăilă era denumit „omul de fier”, denumire care venea de la rezistenţa lui împotriva oricărei persoane care ar fi vrut să împingă lucrurile, fără a respecta legea. Mihăilă Senior era un fin cunoscător al legilor. Viaţa l-a învăţat să fie aşa. Şi, în acelaşi timp, avea acea anticipaţie asemănătoare unui animal ce simte pericolul, iar în acele momente era capabil de o opoziţie fantastică în faţa celui care dorea să încalce sau să ocolească legea.

I se spunea „ omul de fier” pentru că nu negocia cu nimeni combinaţii care ar fi trebuit să încalce ori să ocolească legea.

Era singurul dintr-o lungă listă de demnitari care le spunea şefilor săi cu o nonşalanţă uimitoare: „ E ilegal! Nu se poate!”.

Pentru această poziţie metalică, considerată de mulţi enervantă, a avut de suferit de multe ori în timpul carierei juridice, însă cei pe care i-a consiliat n-au avut niciodată de suferit. Aici era frumuseţea lui Mihăilă, pentru că oricât te-ar fi enervat cu atitudinea lui imobilă în apărarea legalităţii, te duceai acasă liniştit, aproape simţind că ai scăpat dintr-un mare dezastru.

Între 1990 şi 1992, Ioan Mihăilă a fost persoana care a ţinut echilibrul acestui judeţ fiindcă era singurul specialist care cunoştea la perfecţie legile statului comunist şi avea o viteză de acumulare a noii legislaţii care asigura coerenţă şi echilibrul actelor administrative pe care se clădea noua democraţie în judeţul nostru.

Situaţia politică şi economică din acea perioadă era atât de tensionată, încât la acea vreme liderii locali vedeau în Ioan Mihăilă o soluţie limită. El avea o structură relaţională bazată pe calm şi profesionalism şi le dădea încredere tuturor celor care trebuiau să ia o decizie. Pe semnătura lui Mihăilă se putea merge până la capătul lumii.

Generând acest sentiment de încredere, în anul 1992, anul constituirii democratice a Consiliului Judeţean Maramureş, Ioan Mihăilă devine, fără nicio opoziţie, primul secretar al judeţului de după Revoluţia română.

Ioan Mihăilă a lucrat probabil în cea mai grea perioadă de tranziţie a politicii locale. La vremea respectivă, judeţul Maramureş a început să promoveze oameni deosebit de capabili şi poate vârful de formă al administraţiei locale a fost cel generat de tripleta Bindea – Remeş – Mihăilă. Liviu Bindea era judecător, iar Traian Remeş era un puternic lider politic ajuns la cârma judeţului. Remeş se consulta des cu Bindea şi în acea perioadă s-au făcut lucruri mari în judeţul nostru. Deseori cei doi se certau şi cum Bindea îşi pierdea mai repede răbdarea, îi spunea deseori lui Remeş: „ Traiane, dacă nu ştii, du-te întreabă-l pe Mihăilă şi vino cu lecţia învăţată...!” Sentimentul de stabilitate şi încredere pe care acest om îl genera în jurul lui, sentimentul pe care oricare lider îl avea în momentul generării unui act administrativ a dat curaj şi viziune celor care doreau să facă lucruri mari pentru Maramureş.

În acea perioadă s-au adus în judeţul nostru primele firme multinaţionale, s-a construit cea mai înaltă clădire industrială din Europa şi s-a desăvârşit legislativ existenţa zonei defavorizate, care a lansat mulţi oameni de afaceri cu firme prospere până în zilele noastre.

În toate aceste lucruri s-a regăsit, vrând, nevrând, viza de legalitate marca Ioan Mihăilă. Exemplul pe care acest om îl lasă este unul foarte simplu: legea nu se negociază, legea se aplică. Şi mai avea o vorbă: „Respect-o şi o să dormi liniştit la noapte!”

E foarte greu să spui pe scurt ceva memorabil despre viaţa unui om. Şi faţă de Ioan Mihăilă, cu atât mai mult... Iar la ora aceasta, când se desparte de frumoasa lui familie, nu ne rămâne decât să conştientizăm că respectul pe care îl va impune peste vremuri Ioan Mihăilă provine din demnitate şi profesionalism, chestiuni pe care nu le negocia cu nimeni.

Cu siguranţă a luat cu el cheile din Palatul Zeiţei Oarbe...

Dumnezeu să-l odihnească!