Învăţământul minier băimărean, între tradiţie şi incertitudine!

Recent, redeschiderea mineritului neferos a fost în prim-planul atenţiei gene­rale deoarece ministrul Economiei, Nicolae Bădălău a spus că până în vară vor fi deschise minele de neferoase, în prima linie a redeschiderilor fiind compania Remin Baia Mare. Şi actualul ministru al Economiei face exact ce au făcut şi predecesorii miniştri: dau speranţe, dar nu şi soluţii. În mod normal, reluarea activităţii productive în mineritul neferos presupune multe decizii, multe hotărâri, multe activităţi conexe mineritului, multe altele. Dacă ar fi de ajuns să luăm cheia ce deschide lacătul mineritului neferos, ar fi simplu, dar pe lângă acest lacăt mai sunt şi alte lacăte, chiar yale!

Aşa cum am scris de mai multe ori, redeschidem mineritul cu fonduri mari, venite de la buget sau din mediul privat doar dacă vom avea îndeplinite câteva condiţii. În primul rând ar trebui o legislaţie adecvată vremurilor de acum, respectiv o nouă Lege a Minelor. Apoi, ar trebui să avem capacităţi productive pentru prelucrarea minereului scos din mină. Chiar dacă Bădălău a spus că avem mult aur, îl scoatem şi facem din el ghiuluri, inele şi cercei, până la producerea de bijuterii trebuie să avem combinatele care prelucrează mine­reul şi scot aur şi argint. Vorbind doar de partea „nobilă” a minereului românesc. Dar mai avem cupru, plumb, zinc şi multe alte metale pe care
le-am putea introduce în industria românească.

O a treia componentă a procesului de redeschidere este pe orizontală, industria care foloseşte metalele extrase din mine, respectiv fabrici şi uzine.
Dar mai este o componentă foarte importantă, poate chiar mai impor­tantă. Forţa de muncă şi mai ales şcoala, atât de nivel mediu cât şi superior.
În Baia Mare, în Maramureş am avut licee şi şcoli profesionale pentru industria minieră. În Baia Mare am avut o facultate de Mine, printre cele mai bune din ţară. Aici se pregăteau inginerii pentru subteran şi exploatările de suprafaţă. Specialiştii pregătiţi în Baia Mare au făcut parte din eşalon de elită al specialiştilor din minerit. Acum nu mai există învăţământ superior de Mine. Odată cu preluarea ins­titutului băimărean de învăţământ superior de către Institutul tehnic din Cluj, a dispărut secţia Mine. La
vremea respectivă am scris despre tragedia din învăţământul superior băi­mărean, iar în acest moment, pe acest segment de activitate, se plăteşte pentru decizia de fuziune cu institutul clujean. Nu mai „producem” spe­cialişti în minerit, iar fără ingineri minieri nu se poate face producţie oricât ar dori Bădălău.

Am fost la institut, dar nu am avut cu cine vorbi, foştii profesori sunt reprofilaţi pe probleme de mediu. Nu au dorit să vorbească de situaţia în care se află. Mai sunt trei profesori universitari care provin de la specializarea Mine. În ceasul al 12-lea
s-ar mai putea începe cu secţia de Mine, dar decizia, acum, se află în mâinile clujenilor. Încercând să vedem situaţia de la institut, am dat peste o lucrare a profesorilor de la fosta secţie de Minerit. O lucrare în care Ioan Bud, Simona Duma şi alţii vorbesc despre 150 de ani de învăţă­mânt minier în Baia Mare. Incredibil, dar adevărat. Avem o tradiţie pe care deciziile din 2007, închiderea mine­ritului neferos, au aruncat-o la gunoi.
Am preluat o parte din acest material deoarece este foarte interesant, iar conducătorii de acum ar trebui să ţină cont de ce a fost şi de ce vrem să fie!
 

EVOLUȚIA ȘCOLII SUPERIOARE MINIERE BĂIMĂRENE
 

Învățământul minier băimărean a debutat în 1864 cu şcoală minieră de 3 ani pentru formarea cadrelor de conducere și organizare a minei. Activitatea școlii a continuat până în anul 1873.
Între anii 1873 și 1918, Școala minieră s-a mutat și a funcționat la Baia Sprie. În 1919, ea revine la Baia Mare și are două secții: mine și me­talurgie, cu predare în limba română. În 1937, şcoala băimăreană primește statut de şcoală de conductori tehnici minieri și chimico-metalurgi. În anii tulburi dintre 1940 şi 1945, școala băimăreană găsește un refugiu la Brad.
În 1945, la Baia Mare apare școala de subingineri care-și păstrează același statut până în 1948, în 1949 se mută la Brad primind gradul de Institut de Ingineri. În 1948, prin reforma învățământului din România, acesta a fost transformat în Institut de ingineri, de 5 ani.
În 1969 se înfiinţează Institutul de Subin­gineri Baia Mare, sub patronajul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca.   
La 1 octombrie 1974, se înființează Institutul de Învăţământ Superior, cu două facultăţi: Facultatea de Învăţământ Pedagogic şi Facultatea de Învăţământ Tehnic. Domeniul tehnic era structurat în diverse specializări: Mine, Electromecanică Tehnologică Minieră, Metalurgie Neferoasă şi Construcţii Civile, Industriale şi Agricole, pregătind subingineri la cursuri de zi şi seral.
La 1 octombrie 1984, Institutul de Învăţământ Superior din Baia Mare revine sub patronajul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca sub denumirea de Institutul de Subingineri.
Începând din 1990, Institutul se Subingineri revine la vechea denumire de Institutul de Învăţământ Superior din Baia Mare, care prin Hotărâre de Guvern se transformă în Universitatea Baia Mare. Aceasta se transformă, în 1996, în Universitatea de Nord din Baia Mare în care funcționează Fa­cultatea de Mine (1990-1996), apoi denumirea ei devine Facultatea de Mine şi Metalurgie (1996-2001), pentru ca mai târziu să devină Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu (2002-2014).
În 2012, prin fuziunea cu UT Cluj-Napoca, Universitatea de Nord devine Centrul Universitar de Nord din Baia Mare, iar din 2014 specializarea Inginerie Minieră, prin reorganizare trece la Facultatea de Inginerie din Departamentul Ingineria Resurselor Minerale, Materialelor și a Mediului.
Dezvoltarea unei civilizații se ba­zează pe nivelul și calitatea activității de formare a cadrelor specializate pentru diferitele domenii de activitate. Școala este cea care formează specialiștii, aceștia dezvoltă ramurile industriale în care se implică și acestea sunt fundamentul dezvoltării societății.
Învățământul băimărean minier are o tradiție lungă de peste 150 de ani.
De-a lungul acestei perioade a trecut prin numeroase transformări și a acumulat multă experiență. Înainte de perioada comunistă s-a simțit influența școlii austro-ungare, germane și polo­neze, în perioada comunistă, influența rusă prin formarea de specialiști și accesul la literatura tehnică și științifică, după revoluție aceasta s-a deschis spre occident având acces la documentare și formare la școli de renume din Franța, Italia, Germania etc.
România are un potențial minier important atât în ceea ce privește re­­zervele de substanțe minerale utile pe care le deține, dar și în ce privește activitățile de cercetare și de formare ale cadrelor pentru acest domeniu. În acest context, efo°rtul de a asigura continuitatea activității educative și de cercetare a celor două școli mi­niere din România, Universitatea din Petroșani și Centrul Universitar Nord din Baia Mare, își găsește justificare, cu atât mai mult cu cât numărul de permise și licențe de prospecțiune, explorare și exploatare este în continuă creștere. De asemenea, legislația în vigoare prevede că societățile comerciale cu specific minier trebuie să aibă cel puțin un specialist în domeniu.