Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Influența programului de guvernare al PNL asupra Maramureșului: blocaje, întârzieri, incertitudini
Vreme de peste două decenii, Maramureșul s-a resemnat purtând eticheta de „județ izolat” și acumulând decalaje de dezvoltare tot mai mari față de județele învecinate. Iar principala cauză a fost incapacitatea liderilor politici de a impune la nivel central oamenii, nevoile și prioritățile locului. Din fericire, în ultimii trei ani, acest lucru s-a schimbat: Maramureșul a obținut portofolii ministeriale importante în toate guvernele PSD din 2017 până în prezent și a reușit să atragă sume record în județ.
Pentru prima dată în istoria postdecembristă, Maramureșul s-a clasat pe podium la cuantumul fondurilor alocate. Din păcate, sunt slabe șanse ca această dezvoltare să continue în timpul guvernului PNL condus de Ludovic Orban. Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș explică care va fi impactul programului de guvernare al PNL asupra Maramureșului și maramureșenilor.
Reporter: Premierul Ludovic Orban a declarat recent că: „Dacă PNL va avea o majoritate parlamentară, Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI) nu va mai exista”. Ce reprezintă FDI și care va fi impactul acestei măsuri în Maramureș?
Gabriel Zetea: Fondul de Dezvoltare și Investiții este un program de finanțare gândit de guvernul PSD în 2019 pentru finanțarea proiectelor autorităților locale, care însumează la nivel național 10 miliarde de lei. În cadrul acestui program au fost depuse deja proiecte de către autoritățile locale, pentru a fi finanțate și, mai mult, pentru unele dintre ele s-au semnat contracte de finanțare. Fondul de Dezvoltare și Investiții este aprobat prin Ordonanţa 114 din 2018, iar la nivelul județului Maramureș au fost aprobate spre finanțare 18 proiecte ale diferitelor localități din Maramureș, indiferent de culoarea politică a primarilor. Așa cum este normal, au primit finanțări atât primari PSD cât și PNL. La nivelul județului Maramureș au fost depuse 80 de proiecte, dintre care 18 au fost selectate în prima etapă, urmând ca, în perioada următoare, dacă acest program va fi continuat de către Guvernul PNL, să fie selectate și celelalte proiecte ale comunităților locale. Cele 18 proiecte aprobate până acum însumează 250 de milioane de lei și aparțin Consiliului Județean, dar și unor orașe ca și Borșa, Vișeu de Sus, Seini, Tăuții Măgherăuș, Șomcuta, sau unor comune ca și Ruscova, Vima Mică, Strâmtura, Budești, Călinești, Șieu și altele.
Proiectul Consiliului Județean Maramureș se cifrează la 102 milioane de lei și are ca obiectiv realizarea de covoare asfaltice pe 160 de km de drum județean, care se adaugă celor 200 de km de drum județean pe care îi avem în reabilitare prin finanțare europeană.
Programul este împărțit pe 4 ani: pentru finalul anului 2019 avem aproximativ 13 km de drum județean și o valoare de circa 8,5 milioane de lei; în 2020 avem 75 de km de drum județean cu o valoare de 48 de milioane de lei; în 2021 avem 40 de km cu o valoare de 26 de milioane de lei, iar în 2022 avem încă 32 de km de drum județean cu o valoare de circa 20 de milioane de lei.
Lucrările vor fi executate de Societatea de Drumuri și Poduri și fiecare zonă a județului este cuprinsă în acest program ambițios care se adaugă proiectelor de reabilitare.
Reporter: Modernizarea infrastructurii rutiere a fost principala prioritate a dvs., de la preluarea mandatului de președinte a CJ Maramureș în 2016. Ce investiții ați reușit să realizaţi în acest domeniu?
Gabriel Zetea: Județul Maramureș are o rețea de drumuri județene de circa 850 de km. În ultimii 24 de ani, până în 2016 când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Maramureș, au fost reabilitați 56 de km de drum județean, iar în acest mandat am considerat că infrastructura rutieră este prioritatea zero a administrației județene. Așadar avem șase proiecte pentru reabilitare de drumuri, care însumează cei 200 de km de drum. În primul rând, Drumul Nordului de aproape 80 de km, de la limita de județ cu Sălajul înspre Gârdani, Fărcașa, Ardusat, podul de la Ardusat până la Hideaga, iar apoi de la Șomcuta spre Remetea Chioarului, Coaș, Copalnic Mănăștur, Șurdești, cu o finanțare europeană de 40 de milioane de euro. Apoi avem șantierele care sunt deja în lucru pe PNDL 1: Drumul județean 182 B care face legătura între Șomcuta - Mireșu Mare și Remeți pe Someș, care în luna noiembrie va fi finalizat și predat Consiliului Județean. Apoi avem Drumul Județean 109 F între Rogoz - Dămăcușeni - Târgu Lăpuș, Vălenii Lăpușului, Coroieni - Baba, sunt aproape 30 de km de drum județean cu o finanțare europeană de aproximativ 90 de milioane de lei, drumul este în lucru, iar anul viitor va fi finalizat.
Celelalte două proiecte pe care le avem finanțate, iar amplasamentele au fost deja predate antreprenorilor urmând ca fie la finalul acestui an, fie în primăvara anului viitor să demareze lucrările, sunt drumurile județene de pe Valea Izei și Valea Ruscovei, cu o finanțare totală de aproximativ 200 de milioane de lei.
Reporter: Există riscul ca aceste proiecte să se blocheze?
Gabriel Zetea: Mă îndoiesc că un guvern, indiferent de culoarea lui politică, nu va respecta niște contracte ferme, semnate și aflate în derulare. Dacă nu le respectă, eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean, mă voi îndrepta în instanță împotriva Guvernului și la fel vor face și autoritățile locale, pentru că fiecare autoritate locală în baza contractelor de finanțare pe care le-a primit de la Guvernul României, în speță Ministerul Dezvoltării Regionale, a semnat cereri de finanțare, a depus studii de fezabilitate, a realizat achiziții publice, a semnat contracte de execuție de lucrări care trebuie decontate. Nu poți să rămâi cu datorii către operatorii economici, pentru că ei efectiv se vor îndrepta împotriva fiecărei autorități locale și atunci fiecare autoritate locală va chema în garanție ministerul pentru a plăti aceste datorii.
În primele zece luni ale acestui an, pe PNDL, Guvernul PSD a achitat lucrări în întreaga țară de aproape 9 miliarde de lei. Sunt sume imense, duble față de 2018, iar acest lucru înseamnă investiții pentru fiecare autoritate locală, investiții în drumuri, reabilitări de școli și grădinițe, dispensare, canalizări și alimentări cu apă. Este un program care dublează practic fondurile alocate prin Programul Operațional Regional pentru comunitățile locale, adică din fonduri europene.
Doar din banii pe care ni-i alocă comunitatea europeană nu putem recupera decalajele de dezvoltare pe care le avem. Sunt mult prea puțini banii pe care îi alocă UE pe partea de infrastructură, față de nevoile de dezvoltare a fiecărei comunități în parte. Avem foarte mulți români și maramureșeni plecați în străinătate, iar ca să revină în țară trebuie să fie îndeplinite cel puțin două condiții: un nivel de salarizare comparabil cu cel din vestul Europei, iar apoi condițiile de viață din fiecare comunitate locală trebuie să se apropie de cele pe care le au în Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie etc., iar acest lucru se poate face doar prin investiții. Comunitatea europeană nu alocă suficient de mulți bani României pentru aceste investiții și atunci Guvernul României vine cu sume suplimentare, dublând sumele alocate de comunitatea europeană. Consiliul Județean nu are atribuții în ceea ce privește canalizările, aducțiunile de apă, proiectele fiecărei comunități, dar avem atribuții în ceea ce privește infrastructura rutieră, care este extrem de rămasă în urmă în județul nostru, de aceea am considerat-o ca fiind o prioritate și am alocat înspre acest domeniu resursele financiare ale județului. Iar rezultatele se văd: sunt de patru ori mai mulți kilometri de drum județean intrați în reabilitare în ultimii trei ani și jumătate decât în 24 de ani, din 1992 până în 2016.
Reporter: Ce alternative la dezvoltare au comunitățile locale, dacă programul PNDL va fi stopat?
Gabriel Zetea: Nu există nicio şansă de dezvoltare. Fondurile europene sunt insuficiente și condiționează foarte mult comunitățile. De exemplu, în ceea ce privește proiectele pentru canalizări și aducțiuni de apă sunt niște condiții draconice pe care foarte puține comunități le îndeplinesc. În același timp există și asociația de dezvoltare la nivelul județului Maramureș pentru apă canal care ar trebui să facă aceste proiecte prin Program Operațional Infrastructură Mare, doar că aici ADI împreună cu Vital s-au mișcat extrem de încet, proiectele sunt foarte întârziate, nu există licitații finalizate, nu este finalizat proiectul tehnic în acest moment, așadar comunitățile nu pot să aștepte până când Vital va termina toate proiecte de alimentare cu apă și canalizare, pentru că asta va dura ani de zile. În momentul în care ai un proiect de reabilitare de drum comunal, nu poți să intervii să reabilitezi pentru că nu ai apă și canal, lucrările trebuie făcute în această ordine, pentru că altfel trebuie să spargi asfaltul. Tocmai de aceea Guvernul PSD a venit în sprijinul comunităților locale și niciodată comunitățile locale nu au beneficiat de atât de mulți bani pe diferite programe, ca și în ultimii 3 ani. Toți primarii, indiferent de culoarea lor politică, sprijină continuarea PNDL. În județul Maramureș, de exemplu, toți primarii PNL beneficiază de 1, 2, 3 sau 4 proiecte finanțate prin PNDL. Își permite Guvernul PNL să oprească aceste finanțări, inclusiv pentru primarii lor? Eu mă îndoiesc.
Reporter: Care ar fi influența în Maramureș a noului Guvern și a programului de guvernare PNL?
Gabriel Zetea: În primul rând, am văzut cu toții incapacitatea organizației județene PNL Maramureș de a-și impune un ministru în Guvern. Spre deosebire de organizația județeană PNL Maramureș care își demonstrează lipsa de influență în fața conducerii centrale a PNL, organizația județeană PSD Maramureș a reușit ca în fiecare Guvern, din 2017 încoace, să aibă cel puțin un ministru care să reprezinte Maramureșul. Mai mult, am văzut foarte multe discuții purtate de-a lungul timpului în Ardeal, în care s-a spus că PSD a favorizat organizaţiile din sudul țării care au obținut mai multe voturi pentru partid. Dar aș ruga fiecare maramureșean să se uite la componența fiecărui guvern - din 2017 până la trecerea moțiunii de cenzură - și vor vedea că o treime din membrii fiecărui Guvern, 8 sau 9 miniștri au fost de fiecare dată din Ardeal. Astăzi, dacă mă uit în Guvernul Orban văd trei miniștri din Ardeal, niciunul din Maramureș. Iar dacă un județ își dorește să aibă suficientă influență pentru a aduce finanțări și bani în acel județ, este obligatoriu să aibă un om la masa la care se iau deciziile. În perioada următoare, Maramureșul va avea foarte mult de pierdut pentru că avem o organizație județeană PNL extrem de slabă, care nu are o resursă umană capabilă să fie promovată într-o funcție de decizie atât de importantă cum este cea de ministru. PSD a avut miniștri importanți în cadrul Guvernelor PSD: Gheorghe Șimon la Ministerul Economiei, Liviu Marian Pop la Ministerul Educației, Sorina Pintea la Ministerul Sănătății. Secretari de stat în ministerele importante: Dragoș Titea la Ministerul Transporturilor, Bogdan Tomoiagă la Ministerul Turismului, Cosmin Butuza la Ministerul Tineretului și Sportului, Bogdan Pușcaș care a fost președintele Agenției Naționale de Achiziții Publice. Toți sunt maramureșeni care ne-au reprezentat cu cinste și fiecare dintre ei a reușit să-și lege numele de realizări importante pentru județ. Dacă vorbim despre Sorina Pintea, vorbim despre cele mai mari finanțări pe care le-au primit spitalele din județul Maramureș în ultimii 30 de ani, niciodată n-au existat atât de multe parteneriate cu Banca Mondială care s-au concretizat în investiții importante pentru spitalele din subordinea Consiliului Județean, niciodată n-au existat atât de multe finanțări pentru celelalte spitale din județ: Spitalul din Borșa, reabilitarea integrală a Spitalului din Vișeu de Sus, aparatură medicală pentru Spitalul din Sighetu Marmației, toate au beneficiat de sprijinul constant al unui ministru maramureșean: Sorina Pintea.
Dacă vorbim despre Gheorghe Șimon, vorbim despre demararea unui vis a maramureșenilor de peste Deal: construcția magistralei de gaz de la Sarasău până la Borșa. Acest proiect a pornit atunci când Gheorghe Șimon era ministru, a fost continuat de către Transgaz, iar astăzi documentația pentru eliberarea autorizației de construire se află la CJ și va fi eliberată în zilele următoare. Transgaz va finaliza procedura de achiziție publică până la finele acestui an și cel târziu în iunie 2020 șantierul va fi demarat. Nu mai vorbim despre un vis ci despre o certitudine.
Dacă vorbim despre Liviu Marian Pop, vorbim despre zeci de proiecte aprobate pentru unitățile de învățământ din județul Maramureș. Maramureșul a fost între primele trei județe la nivel național, în ceea ce privește finanțarea educației și infrastructurii din educație. Nu am cum să nu cred că prezența unui maramureșean în fruntea Ministerului Educației nu a fost decisivă.
Dacă vorbim despre Dragoș Titea, vorbim despre finanțarea tuturor obiectivelor de investiții pe drumuri naționale din județ. Astăzi toate tronsoanele de drumuri naționale din județ sunt reabilitate: DN 18 între Baia Sprie și Sighetu Marmației, DN 18 între Moisei și Iacobeni. De asemenea, au fost alocate fondurile necesare pentru reabilitarea Drumului 18 B între Baia Mare și Târgu Lăpuș, și tronsonul de drum până la Cernești drumul este finalizat.
Dacă vorbim despre Bogdan Tomoiagă, vorbim despre obținerea pentru județul Maramureș și pentru Borșa de cel mai mare contract pentru o investiție în turism din Transilvania: 20 de milioane de euro pentru construcția telegondolei și a pârtiei olimpice din Borșa. Este primul contract la nivel național semnat pe Masterplanul pentru investiții în turism, iar influența unui om al locului a fost decisivă.
Dacă vorbim despre Cosmin Butuza, vorbim despre obținerea finanţărilor și demararea lucrărilor pentru bazele sportive din municipiul Baia Mare.
Dacă vorbim despre Bogdan Pușcaș, nu știu dacă mai trebuie să explic cât de importantă este funcția de președinte al Agenției Naționale a Achizițiilor Publice. Fiecare autoritate întâmpină probleme deosebite când vine vorba despre achizițiile publice și fără a avea un ghid în hățișul legislativ, așa cum a fost Bogdan Pușcaș, proiectele ar fi fost întârziate foarte mult. Bogdan Pușcaș a avut profesionalismul de a lucra cu fiecare autoritate și a avut dispoziția de timp pentru a veni aproape săptămânal în județul Maramureș și a-i ghida pentru a trece mai ușor prin acest hățiș birocratic, în condiții de legalitate maximă.
Astăzi, PNL Maramureș a luat maramureșenilor această șansă de a avea atât de mulți reprezentanți în Guvernul României, care au reușit să aducă miliarde de lei, bani care au lipsit în ultimii 30 de ani din Maramureș. Am avut un decalaj investițional care s-a tot agravat. În ultimii trei ani am reușit să recuperăm: la ultima rectificare bugetară, Maramureșul a fost pe locul 2 la nivel național, în ceea ce privește sumele alocate.
Dacă vorbim despre Fondul de Dezvoltare și Investiții, am fost pe locul 3 la nivel național. Noi, PSD, am reușit. Sunt curios cum va reuși PNL Maramureș fără niciun ministru și neavând aproape deloc influență asupra conducerii centrale, să obțină același nivel de finanțare. E păcat că, dacă nu au avut personalități în cadrul partidului pe care să le promoveze,
n-au reușit să le aducă măcar din afară, chiar dacă nu erau membri de partid. Asta arată lipsa de pregătire și de resursă umană competentă în PNL Maramureș, lucru de care nu mă bucur. M-aș bucura ca Maramureșul să beneficieze în continuare de aceste fonduri, dar sunt extrem de sceptic.
Cât privește impactul programului de guvernare al PNL, susținut public de primul ministru și de ministrul de Finanțe, vorbim în primul rând despre desființarea Fondului Național de Investiții și Dezvoltare pentru comunitățile locale, care înseamnă contracte semnate în valoare de 250 de milioane de lei, iar pentru CJ Maramureș, înseamnă 160 de km de drum județean.
Aceste contracte sunt semnate deja, sunt asumate de Guvernul Românie. Orice Guvern care va lua acești bani maramureșenilor va întâmpina rezistența mea și a primarilor, pentru că vom acționa Guvernul în judecată. Un Guvern care nu-și respectă cuvântul ia șansa la dezvoltare a comunităților locale și nu vom permite asemenea abuzuri.
Reporter: Care va fi impactul eliminării tichetelor de vacanţă și a desființării Ministerului Turismului pentru turismul maramureșean?
Gabriel Zetea: Maramureșul are o componentă economică importantă legată de turism. PSD a reușit prin acest program, care constă în acordarea tichetelor de vacanță, să impulsioneze turismul în județul nostru. Dacă ne uităm la ultimii ani vedem creșteri de acreditări pentru pensiuni în Maramureș de 600%, iar acest lucru se reflectă și la celelalte statistici în turism, care clasează județul nostru pe podium. Antreprenorii și-au dezvoltat pensiunile, au făcut investiții pentru că erau convinși că acest program va continua. Dacă voucherele de vacanță nu vor fi acordate, investițiile lor nu vor mai fi recuperate în același timp pe care și l-au propus. Există o mare neliniște generată de declarațiile privind eliminarea voucherelor de vacanță pentru că planurile pensiunilor din Maramureș sunt date efectiv peste cap.
Mai mult, cred că această măsură este una de protejare a marilor retaileri din turism, în detrimentul micilor pensiuni.
Iarăși o măsură proastă pentru Maramureș este desfiinţarea Ministerului Turismului, cu care noi avem primul proiect semnat, în valoare de 20 de milioane de euro, pentru construcția telegondolei și pârtiei olimpice din Borșa. În acest moment există o incertitudine legată de finanțator. Contractul semnat de autoritatea locală este cu Ministerul Turismului care astăzi nu mai există. Cine va prelua această finanțare, cine va continua plățile? În programul de guvernare a PSD, Ministerul Turismului asigura finanţarea astfel încât anul viitor proiectul să fie finalizat. Însă această incertitudine va duce la întârzieri.
Asta înseamnă bani pierduți pentru comunitatea locală, deoarece pârtia nu va fi finalizată anul viitor și turiștii nu vor veni anul viitor, ci cine știe când.
Lucrurile acestea trebuiau să fie mult mai bine gândite în momentul în carte PNL și-a propus să treacă moțiunea de cenzură: trebuia să existe un plan. Care e planul? Doar de dragul de a reduce numărul ministerelor pentru a da bine la imagine, ai omorât efectiv un sector important cum e turismul?
Reporter: Se vorbește din nou
despre comasarea spitalelor...
Gabriel Zetea: Un alt punct din programul de guvernare a PNL care afectează grav județul Maramureș este cel legat de comasarea spitalelor din diferite regiuni ale țării, dar dacă vorbim despre Maramureș vorbim despre dispariția spitalului din Cavnic. Am mai văzut aceste măsuri care în 2009-2010 s-au transpus în închiderea spitalelor din Baia Sprie și Șomcuta Mare, iar Cavnicul ar fi al treilea spital pe care PNL îl desființează.
PSD prin ministrul Sorina Pintea a avut grijă ca toate spitalele să beneficieze de investiții, să desfiinţezi spitale este cel mai jalnic lucru pe care îl poate face un guvern. Investițiile în sănătate și educație trebuie să fie prioritare. Nu știu cum le vor explica peneliștii oamenilor din Cavnic acest lucru, mai ales că primarul din Cavnic tocmai a făcut un pas politic spre PNL. Aceasta să fie răsplata?
Reporter: S-a vorbit despre stoparea ajutoarelor şi subvenţiilor de stat, până când îşi vor da seama dacă sunt justificate sau nu.
Gabriel Zetea: În Maramureș, noi beneficiem de două proiecte finanțate de Guvernul României prin schema de ajutor de stat: noua investiție UAC Europe de lângă aeroport și investiția de la Aramis în dezvoltarea capacității de producție, practic cei mai mari investitori au fost ajutați pentru a crea noi locuri de muncă. Primul ministru Orban și ministrul Câșu spun că acest program va fi oprit. Care va fi impactul, în condițiile în care în vizitele pe care le-am făcut la operatorii economici din județ, toți
și-ar fi dorit să aplice pe noua schemă de ajutor de stat pentru a-și dezvolta capacitățile de producție? Dacă această schemă de ajutor de stat va dispărea, România nu va mai fi la fel de atractivă pentru investitori. Astăzi, schema de ajutor de stat este mult superioară țărilor din regiune și în acest fel putem rămâne competitivi pe piața noilor investiții, dacă această schemă va fi oprită, investitorii vor pleca în țările din jur. Asta își dorește PNL, ca România să piardă investiții? Atunci să-și asume că un program excepțional nu va mai fi continuat.