În „Satul de pe Deal” s-a restaurat Casa Lăpuș

Ștefan Florian -muzeograf
Cristian Robescu

„Știți cum îi? Treaba nu să gată veci în sat. Tătăzua îi ce lucra și de ai gătat un lucru te apuci de altul că așe îi."Și dacă așa spune țăranul, așa spunem și noi că și aici tot așa merge treaba. Dacă ai „tomnit” un gard, te apuci de un „hăizaș”. Dacă „hăizașul” (aco­perișul) s-a terminat de reparat sau reconstruit, te apuci de cosit. Așa e tot anul, trăim în rânduiala satului la muzeu, ca să păstrăm și să oferim publicului părticele de au­tenticitate, de rost... asta nu e ușor și implică efortul multor oameni: restauratori, conservatori, muzeo­grafi, personal administrativ, toți au un rol important în munca ce se desfășoară în Satul de pe Deal. Suntem ca o familie doar că noi avem mai multe case de îngrijit...Acum suntem bucuroși că am reușit să „punem la rând” așa cum se cuvine Casa Lăpuș.

Date despre istoricul și aranjarea Casei din Lăpuș, numită și Casa Paladei, găsiți pe site-ul muzeului www.etnografie-maramures.ro.
Să trecem noi la munca depusă de această mare familie: muncitori, restauratori și conservatori, dar și personalul administrativ care a pus la dispoziție toate materialele necesare restaurării și muzeografii care vă ghidează și vă prezintă rodul muncii.
Anul trecut, echipa de muncitori a Muzeului, coordonată de restauratorul Dan Marchiș, a schimbat paiele de la acoperiș, iar la interior s-a dat jos lutul de pe pereți și s-a lipit din nou unde rânduiala casei spunea că trebuie lipit. O mare atenție s-a dat acoperișului și fundației pentru că „știi... la orice casă de la fundație și de la acoperiș începe stricăciunea. „Dacă fun­dația și acoperișul îs bune, părețîîțân”, îmi explică Dan. „Mai întâi s-o tratat lemnul anti carii și apoi am făcut liptiturile pe pereți și am continuat cu văruiala și liptitul lutului pă jos!”. Enumerate așa, nu pare greu, dar totul trebuie făcut ca la carte, vorba ceea, așa cum cei care au locuit în acea casă, meșterii care au construit-o și cei care au locuit în Lăpuș ar fi făcut la mijlocul sec. al XIX-lea. „Sunt mai multe rețete de lipit, dar nu te poți abate de la rețeta care s-a folosit în această zonă: lut, nisip, balegă, paie. Sigur, rețeta nu se folosește doar în zona Lăpușului. Și lutul trebuie să fie nisipos, galben. Trebuie să fie nisipos și să aibă și un ptic de adiag în el. Nu oricare lut îi bun de liptit. Și am res­pectat liptiturile și am liptit tăt cuptoru!”. Acoperișul cu paie l-a refăcut aceeași echipă de muncitori și nu e ușor: „Paiele nu să pun oricum, să pun tot roată, strat pe strat, altfel îți cad paiele de pe acoperiș. Tumnaașe cum faci la fâcitură, tăt roată, roată”. Dar pro­blema mare e alta: paie din care se găseau odinioară nu se mai găsesc: „nu mai îs paie de grâu de-acele bune, amu să pun ce paie sunt. Înainte săcerai grâul, băgai la batoză și scoteai paiu’ întreg. Amu’ nu mai seceră nime, îs luate tăte cu combina și tăteîs pleavă și ptică repede. Și mintenaș trebe să învălești iară”. Și mai este una: degradarea lemnului din cauza cariilor și ciupercilor.

Odinioară, pe când o lele Paladă a fi stat în casa asta și o fi trăit în rânduială cu pruncii și nepoții ei, se făcea foc și focul scotea fum și de pe șpori o fi ieșit din sfârâiala slăninii grăsime și credeți, nu credeți, dar toate astea tare bine conservă lemnul. Da' să vedeți în podurile caselor unde se afumau cârnații, slănina și „cioantele”, cum arată și azi cornii de lemn, că nu mai intră carii și greu poți bate cuie în ei. Și ce muncă serioasă au de făcut conservatorii și restauratorii pentru a păstra aceste case care oricum, în oraș, sunt supuse și altor factori de degradare precum mediu acid și toxicitate. Și munca nu se oprește aici: „Înainte de toate, spațiul trebuie să fie curat și sănătos, aceasta însemnând absen­ța oricărui fel de dăunători biologici: micro și macromicete, insecte, rozătoare. Curățenia este una din condițiile fundamentale ale unui spațiu expozițional care trebuie să fie salubru, să aibă stabilitate microclimatică, să fie lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive. Aici, pentru casa Lăpuș, s-au pregătit obiectele de lemn, ceramică și textile care urmau să fie expuse - îmi explică Mihaela Lupșe – conservator, ca unui drag coleg ce îi sunt.Obiectele din lemn au fost deprăfuite și tratate împotriva insectelor, ciupercilor și mucegaiului. Ceramica a fost deprăfuită și ștearsă. Textilele au fost aerisite și tratate cu soluții împotriva moliilor”. Și munca aceasta Mihaela a făcut-o cu doamna Viorica Rus, sau doamna Ica, cum îi spunem noi, aici.

Interiorul casei este superb organizat, „după criteriile estetice in­conștiente ale celor ce trăiau în Lăpuș” și ne explică mai departe Anamaria Nagy, conservator: prima dată, lemnul a trecut printr-un procedeu de conservare atât preventivă cât și curativă. Apoi, din depozit au fost selectate cera­mica și textilele specifice zonei și pe urmă a fost decorată singura ca­meră principală a casei, care reprezintă întreaga zonă de uz gospodăresc. Pe lângă această cameră, casa prezintă tinda și o cămară și nu avem acea cameră de sărbătoare – „ceie casă” sau „casa dinainte” precum apare mai târziu la casele mai înstărite.
Noi vă invităm să vizualizați această cameră cu tihna ei pe care, nu știu cum, colegele au reușit să o... așeze, să o (re)creeze și vrem să credem că tot atâta tihnă o fi fost în vremurile în care era plină de oamenii ei: cuptorul, care servea iarna inclusiv la încălzit - parcă vedem pruncuții dormind pe el sau pe cei mari încălzindu-și „mânurile” după ce veneau de la treburi de pe-afară, patul de lemn - micuț că nu păreau a fi oamenii așa mari ca astăzi, lădoiul, lada de zestre – „un element important și clasic în decorul țărănesc, decorat prin încrustări", un război mic de țesut, cu o lățime extrem de mică, de 40 cm, în care cu siguranță se țeseau lăicere, scoarțe de mici dimensiuni și materia primă pentru costumul de port popular.” Și, o las pe Ana să vorbească mai multe: „și totul se concentrează la una din cele mai importante elemente ale unei case: masa, cu cele două scaune (noțiunea de scaun intervine destul de târziu în zona de obiect de uz gospodăresc țărănesc). Specificul ei, al mesei, este cel cu decorații prin încrustare, dar și prin decupaj. Aici este simbolul apartenenței, al sufletului – inima. Întotdeauna, zona de ornamentare e pe spătarul scaunului. Țăranul nu omite să ornamenteze nici măcar ultimul detaliu. Întâlnim elemente geometrice, solare, circulare”. Sigur, ca în toate casele țărănești, nu lipsesc blidele din cui (cera­mica, după cum foarte mulți cu­nosc, a evoluat și spre zona de de­cor) care aici prezintă elemente florale și avimorfe și despre care
­v-aș cuvânta dar nu e ca și cum ați veni dumneavoastră să le vedeți. În ceea ce privește partea de textile, întâlnim „elemente tipice care se regăsesc pe întreg teritoriul Maramureșului: ruda cu ștergarul de rudă, fața de masă, lepedeul cu cipcă și ștergarul din cui. La pernă sau mai bine zis pe fața de pernă, câmpul decorativ este pe una din marginile ei, un lucru general va­labil și la alte zone geografice. Specificul constă în mare parte în motivele de pe textila de uz gospo­dăresc. Motivele de pe ștergare sunt obținute printr-o tehnică ce se folosește inclusiv la realizarea zadiilor – sunt obținute prin țesere și nu prin coasere peste fir.” Pe pat, pe lângă perne e țolul, sau „cerga din lână pieptănată, din doi ofoi, cusută în zona mediană și cu o ritmicitate clară a dungilor, ce alternează un maro natural și culoarea naturală a lânei”. Și sigur, întâlnim în decorul casei elemente esențiale – fierul de călcat cu jar, sau ticlăzăul după cum mulți îl cunosc, căldări, covata, elemente de uz gospodăresc din lemn pentru păstrarea si prepararea lactatelor...

Și cred că v-am mai spus, dar eu vă repet: mai întâlnim în Casa din Lăpuș tihna, ceva din rânduiala de altădată, ceva așezat și de demult care unora ne mai este încă fami­liar. Mai cunoaștem cât de cât măcar o părticică din acest rost , mai avem bucăți pe care le punem unde știm și cum știm și putem.
Vă așteptăm cu drag, cu porțile des­chise să vedeți părticele din munca noastră și din rânduiala de altădată. Și... cum v-am spus: veci nu să gată lucru’ în sat. Am gătat cu Lăpușu’, Casa din Lăpuș, amu ne-apucăm de alti cele. Că este de lucru, o doamne, numa mânuri alduite să hie!
O săptămână cu spor, să aveți!

#CasaLăpuș
#patrimoniucultural
#Satuldepedeal
#Haișitulamuzeu!