In memoriam MIHAI EMINESCU

In memoriam MIHAI EMINESCU: „NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ”

 Mihai Eminescu: ODĂ (în metru antic)

 Paul Antoniu

 Închinare Luceafărului Blând

Î.P.S Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI (1) *

 (Fragmentele 1 & 2, în acrostih)

 Motto: „Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Tudor Arghezi).

 E mult de când te-nsinguri spre nopţile de-apoi

 Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.

 Intrăm cu tine-n lume şi parcă ieri ne-au fost

 Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.

 Enciclică serbare. Ne-nvălui în rotund.

 Stâlpări de foc se-adună şi-n tine se pătrund.

 Cenuşile-nserării pe slove ni le cerni

 Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.

Ies taine din vitralii şi-n soare se-nfloresc.

Hotar cu ne-nceputul, văzduhul pământesc

Aprind roi de patimi când visul tău colindă

Imperii de tăcere din care cânturi cresc.

I. L. Caragiale: ÎN NIRVANA: „El îşi făcea o plăcere din necaz şi din durere o voluptate. Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist, comunicativ şi ursuz, blând şi aspru, mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate, aci de-o abstinenţă de pusnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii, fugind de oameni şi căutându-i, nepăsător ca un bătrân stoinic - ciudată amestecătură - fericită pentru artist, nenorocită pentru om. Era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările. Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul spre cimitir, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme şi o bucată de timp din care să scoţi un alt Eminescu, nu se va mai găsi, poate!

Să doarmă în pace răzvătitul om şi geniu, Luceafărul pe a cărui frunte a fost pecetluită durerea şi revolta, acum e fericit. El s-a-ntors în Nirvana - aşa de frumos cântată, atât de mult dorită - pentru dânsul prea târziu, prea devreme pentru noi.” (Apărut în gazeta „Constituţionalul” din 20 iunie 1890)

George Călinescu: „Astfel se stinse cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale vor răsări păduri sau vreo cetate, şi câte-o stea se va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. (Din documentarul TVR „Ipoteşti”)

Tudor Arghezi: INSCRIPŢÍE PE ANFORA LUI

 Păşiţi încet, cu grijă, feţii mei

 Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei

 Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr

 Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.

 ŢIE

Ceahlăul e statuia ta...

Luceafărul te aştepta

De veacuri vechi, mai multe sute,

Piscul în creştet, cald, să ţi-l sărute.

 S-a întâlnit adâncul cu înaltul

 Şi nu mai scăpărase, din piatra ţării, altul.

 Fusese noapte-n cerul aşternut

 Pân-ai primit botezul de sărut.

Singura luna, sfânta, v-a văzut,

Fecioara scumpă de tristeţi şi jale

De peste toate dragostele tale.

Eşti al pământului tu, Doamne, dintre lunci,

Ori ai rămas în ceruri ostatec de atunci?

 (Din volumul „LUI EMINESCU” - Ed. Junimea - 1972)

Geo Bogza: UN DOR FĂRĂ SFÂRŞIT

 Motto: „De ani şi ani mă tot întreb în ce loc al ţării s-ar cuveni să fie mormântul LUI, spre cel mai mare şi nobil folos al neamului nostru?”