„În lumea celor fără cer” – mineritul ca paradigmă

Este un truism deja să afirmăm că mineritul a reprezentat pentru arealul maramureșean principalul motor al dezvoltării econo­mice și sociale. Localități întregi aveau ca unică industrie exploatarea resurselor minerale. Sistarea valorificării acestora a avut un impact nefericit asupra colectivităților locale, cu urmări dintre cele mai nefaste asupra vieții de zi cu zi a unei întregi generații, ce își câștiga existența din activitatea minieră sau din cele conexe.

În acest context, Muzeul Ju­dețean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, împreună cu partenerii săi și cu sprijinul cofinanțatorului (Ad­ministrația Fondului Cultural Național), au considerat că memoria colectivă a celor ce au trudit în subteranele zonei este parte a pa­trimoniului cultural național. În această idee, se desfășoară un proiectul cultural intitulat „În lumea celor fără cer”, ce în principiu va avea ca rezultat o arhivă cu mărturiile de muncă și viață ale lucrătorilor din minerit. S-a încercat, astfel, să se salveze măcar o părticică din ceea ce definește traiectoria noastră ca o comunitate cu identitate și istorie proprii. Am invitat să-și împărtășească expe­riențele de viață și trăirile persoane de diferite profesii, ce și-au câș­tigat existența de pe urma acestei activități. Arhiva este vie, în continuare deschisă oricărei persoane ce a avut sau are legătură cu mi­neritul și dorește să se alăture proiectului nostru.

Pe parcursul a cinci articole, vom face referire la cinci subiecte de interes pentru publicul larg, interesante și, totodată, relevante pentru mineritul zonei. Ele vor fi reliefate printr-o compilație de citate, selectate din interviurile acordate. În articolul de azi vom vedea cum au răspuns ortacii noștri la întrebarea: „Ce a însemnat mineritul pentru dumneavoastră?”

S.I.: O chestie care cred că e adevărată. Ziceau ăștia, care lucrau mai demult în mină, că, după ce intri o dată în mină și simți mina, parcă nu mai renunți la ea. Au fost și fluctuații din astea și la noi, de exemplu vorbesc de oameni care s-au lăsat și numai te-ai trezit peste câteva luni sau peste un an că iar au apărut și au venit să lucre îna­poi.
P.S.: Păi evident, a fost viața mea, a fost mijlocul de existență, de subzistență-existență, a fost meseria care mi-a oferit cele mai mari satisfacții. Când ești mai în vârstă, satisfacțiile nu mai sunt cum erau pe vremea în care erai mai tânăr; pare parodoxal ceea ce zic, dar așa e: te bucuri de privilegiile vieții când ești tânăr. Cu vârsta, începi deja să îți faci bilanțul și nu e bine. Dar da, fără îndoială mineritul a fost viața mea și, sunt convins, o viață frumoasă.
D.G. Păi m-am dus pentru sa­lariu... pentru bani. Pentru a între­ține familia mai bine. Pentru altceva n-ai avut pentru ce merge. Da, erau salariile, afară erau mici, erau pe jumătate cât acolo. Și asta m-a atras...altceva nu.
D.D.  Un sentiment de satisfacție că îi un domeniu greu, da îi frumos. A fost periculos, greu, dar, după ce te obișnuiești... Acuma, parcă îmi lipsește. Să mă mai întorc acolo, și la vârsta asta, încă aș mai merge și aș mai munci încă... Deci a fost un sentiment plăcut...
B.L. Eu cred c-am fost născut cu harul ăsta de-a lucra în minerit; nu mi-o plăcut nimic altceva. Parcă
s-ar fi întâmplat ieri, și poate, cât voi trăi, tot la mină o să mă gândesc....
S.E.  A însemnat foarte mult, foarte mari sacrificii, inclusiv personale. Deci, nu vreau să fac un reproș cuiva, meseria a fost un sa­crificiu. Dar eu m-am angajat în asta și eu m-am devotat profesiei foarte mult. Am neglijat și familia și datorită acestui fapt am reușit numai la 39 de ani să am un copil. Dar, mi-a plăcut, m-am atașat de activitatea asta foarte mult și sufletește și fizic.
F.N. Viața mea. 25 de ani, cei mai frumoși. De la 25 la aproape 50 de ani mi i-am petrecut la mina Săsar. Pot să zic, în unele perioade chiar și 10-12 ore pe zi eram la mină, fie în subteran, fie la suprafață, fie la stația de salvare. Deci 25 de ani, din 50 de ani, i-am făcut în mina Săsar și nu-mi pare rău; nu... Au fost ani frumoși, ani de muncă. Mi-am putut, cum să zic, întreține familia, mi-am putut educa copilul, să-i asigur o școală bună, să-l susțin în realizarea profesională.
S.N.  Păi ce? În primul rând, să-mi câștig pâinea și să asigur traiul de zi cu zi al meu și al familiei și să prind pensia. Asta așa, într-un regim pragmatic. Bineînțeles că au fost și satisfacții. Dar din păcate, cu colapsul mineritului, toate au rămas în urmă, nu le mai bagă nimeni în seamă...
B.T. Școala vieții. Scurt: școala vieții pentru că mineritul, vorbă zic „Mina-i mină”. A fost școala vieții, școala unde ai trăit și muncit cu oameni, într-un mediu foarte periculos în primul rând și foarte nociv.
M.D.  Pentru mine a însemnat, ca om, o lansare într-o meserie nouă, pe care am îndrăgit-o din mers. Dar, din ce în ce mai mult și cel mai mult, m-am atașat de această meserie când am ajuns la Școala de maiștri, pentru că atuncea am mai învățat niște lucruri, pe care ca miner nu le știam în amănunție. Și pe urmă, după ce am venit de aco­lo, normal că am condus lucrări. Pentru mine a fost o satisfacție deosebită.
V.C. Cum să vă zic, când am terminat facultatea, nu aveam expe­riență în a conduce, în a lucra cu oamenii, și treaba asta am învățat-o acolo. Deci, munca de organizare și activitatea cu oamenii aici am învățat-o, la mină. Plus că am avut realizări deosebite pe linie tehnică.
C.V. Nu pot defini exact, expe­riență să spunem, te călește. Eu zic că te face să faci față mai ușor vieții. Și o plăcere, ce să spun. Cred că mi-am dat seama, după ce s-a închis mineritul, am realizat că a fost plăcerea vieții mele. Și dacă ar fi să mă pui să aleg, să meargă mineri­tul, tot meseria asta aș alege-o.
C.S. Chiar dacă meseria e grea, e meseria pe care ți-ai ales-o, și ai ales-o pentru că îți place. Și chiar dacă condițiile de muncă efectivă nu sunt foarte prielnice, nu-s dintre cele mai de dorit, te obișnuiești cu ele.
Oricine dorește să facă parte din acest proiect cultural este rugat să contacteze Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare prin intermediul e-mail-ului muzmin@rdsmail.ro.