În căutarea lui Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor

Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), împreună cu Fundația Doina Cornea și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT), a organizat, în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cea de-a șaptea campanie de investigații arheologice, la Târgu Ocna. Acțiunea continuă căutările pentru recuperarea și identificarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în penitenciarul din localitate.

Penitenciarul-Spital de la Târgu Ocna a devenit, în 1950, odată cu transferul unui grup de studenți trecuți prin cumplita reeducare de la Pitești, una dintre cele mai crunte închisori comuniste. Deși experimentul reeducării nu a reușit, condițiile de detenție și faptul că deținuții erau bolnavi de tuberculoză au dus la moartea multora dintre „dușmanii poporului” închiși aici. În perioada 1950-1954, peste 55 de deținuți au murit ca urmare a condițiilor de detenție. Printre cei morți aici se numără și Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul Închisorilor”. Trupul lui și al altor deținuți uciși de condițiile de detenție nu a fost însă niciodată găsit. Iar dacă instituțiile statului nu sunt interesate să descopere mormintele eroilor rezis­tenței anticomuniste, o mână de oameni inimoși continuă să lupte pentru adevăr.

Săptămâna trecută, Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), împreună cu Fundația Doina Cornea și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT), a organizat, în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cea de-a șaptea campanie de investi­gații arheologice la Târgu Ocna.

Cercetările au început în 16 mai 2022 și s-au desfășurat în zona cimitirului parohial, aflat lângă Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Împărați”, situată în proximitatea penitenciarului. Acestea au fost efectuate de un colectiv de arheologi, specializat în astfel de inter­venții, condus de domnul Gheor­ghe Petrov, de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Cazul deținuților politici morți în acest penitenciar și locurile unde au fost înhumați fac obiectul unui dosar de cercetare penală aflat în lucru la Secția Militară din cadrul Parchetului General. Acțiunea s-a desfășurat cu acordul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, fiind sprijinită de Primăria orașului Târgu Ocna și Parohia „Sfinții Împărați”. Finanțarea activităților este asigurată din donații particulare, prin intermediul Fundației Doina Cornea.

AFDPR face un apel către acei urmași ai victimelor decedate în penitenciarul din Târgu Ocna, care nu au fost încă identificați și contactați, pentru a intra în legătură directă cu responsabilul acțiunii, d-nul Gheorghe Petrov (tel. 0744-516108), în vederea îndeplinirii formalităților necesare pentru raportarea acestora către autoritățile care au în sarcină stabilirea identității osemintelor recuperate.

Printre trupurile căutate de arheologi se numără și cel al lui Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul Închisorilor”, un exemplu de sfin­țenie, curățenie trupească şi sufletească. Grupul pe care l-a creat în jurul său, la Penitenciarul-sanatoriu Târgu Ocna, se apropie, ca trăire spirituală, de al monahilor sau al pustnicilor cu har.  

Gafencu s-a născut în județul Bălți, în 1921, şi a murit în temniță. Pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la închisoarea Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) şi de la Pitești.

Din cauza regimului din temnițele comuniste, starea lui era foarte gravă, încât mulți socotesc su­praviețuirea sa, timp de doi ani, drept o minune. TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.
Chipul era liniștit, scăldat într-o lumină nepământeană. Iar sufletul şi mintea sa nu se despărțeau niciodată de rugăciune. Seninătatea sa i-a înmuiat şi pe călăi. Până şi ei îi purtau un respect desăvârșit. Cre­dința sa i-a dezvăluit ziua morții. Pe 2 februarie 1952,  și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămașă albă, de care avea nevoie pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an.
A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. Într-adevăr, în 18 februarie, între orele 14.00 şi 15.00, după momente de rugăciune intensă, Valeriu a rostit ultimele cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”.
Există un dosar complet pentru canonizarea sa. Şi, de asemenea, icoane şi acatiste închinate lui. Unul dintre argumentele care stau la baza canonizării lui Gafencu e faptul că şi-a dat viaţa pentru aproapele său. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obținuse, printr-o intervenție specială de la familie, un pachet cu streptomicină.
Pentru că starea lui se îmbună­tățise, i-a dat medicamentele lui Valeriu, fericit că-i putea salva viața. Valeriu le-a primit şi a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Wurmbrand, spunând că acesta se afla, de asemenea, într-o stare gravă şi salvarea lui ar însemna mult pentru dezvoltarea creștină­tății, deoarece este o personalitate recunoscută, cu relații interna­ționale şi mare putere de influență. Într-adevăr, medicamentele i-au salvat viața pastorului Wurmbrand.