În Baia Mare, în Maramureș Gunoiul menajer, înainte de 1989 și după. Nimic nou

Problema gunoaielor din Ma­ramureș, din Baia Mare, rămâne în actualitate. Măsurile găsite sunt temporare și nu rezolvă situația de fond. Pentru mara­mu­reșeni, singura soluție este finalizarea investiției de la Sârbi. Potrivit declarațiilor oficiale, ar dura încă vreo doi ani până poate începe activitatea la stația de la Fărcașa. Au fost voci care au spus să se schimbe amplasamentul, dar este imposibil. Fiind un proiect pe bani europeni, nu pot fi făcute modificări. Singura soluție este finalizarea proiectului. Având în vedere că, în această perioadă, au curs acuzații dintr-o parte și alta, că s-au căutat vinovați, am încercat să facem o analiză a situației vorbind cu specialiști în domeniu care au lucrat înainte de 1989. Am dorit să vedem cum era atunci și cum este acum.  Incredibil de asemănătoare situațiile. Pe de altă parte, am avut și câteva surprize. Baia Mare s-a aflat și în această problemă în linia întâi.

Elementele care compun gestionarea deșeurilor menajere sunt aceleași și înainte de 1989, și după Revoluție. Adică, populația care generează gunoaiele de acum le genera și înainte de 1989. Și îna­inte și după au existat și există firme care se ocupă cu gestionarea gunoaielor. Până și elementele care au perturbat acest proces sunt aceleași: țiganii, lipsurile administrative, absența firmelor care ges­tionează aceste deșeuri.

Se poate spune că nu s-a schimbat nimic. Poate, singurul lucru care s-a modificat este componența deșeurilor menajere, adică a gunoaielor care se aruncă de populație, de firme. De ce? Înainte de 1989, industria ambalajelor a fost slab dezvoltată, iar acum nu poți cumpăra ceva fără un ambalaj care trebuie aruncat. Așa se explică  de ce cantitatea de deșeuri care se colectează de la o persoană este mai mare după 1989. Pe de altă parte, după Revoluție vorbim de o societate capitalistă, adică o societate axată pe consum. Înainte, nu se găseau multe lucruri, nu era mâncare, iar acum oamenii au tendința de a cumpăra mult prea mult. Ca atare, se și aruncă în egală măsură, de la mâncare, la haine și alte obiecte care sunt în casele oamenilor.

Este foarte interesant că, raportându-ne la Maramureș, înainte de 1989 aveam o populație în județ mult mai mare, dar cantitatea de gunoi menajer colectată și aruncată la gropile de gunoi era cam la jumătatea celei de acum.  Există analize în acest sens. Societatea de consum își pune amprenta și în ceea ce privește  problema de­șeurilor menajere. O altă problemă ar fi deșeurile industriale, ceea ce rezultă în urma construcțiilor, a modernizărilor apartamentelor, caselor și spațiilor comerciale. Și aici cantitatea de deșeuri este mai mare acum față de perioada de dinainte de 1989.
O analiză interesantă este și capacitatea calorică a deșeurilor în sensul că, în general, resturile re­zultate în momentul de față au o capacitate calorică mai mare decât înainte și acesta este un element important care ar trebui să se ia în discuție atunci când vorbim de fazele finale ale procedurii de distrugere a gunoiului menajer (este vorba de fracția umedă, biodegradabilă).

Revenind la perioada de dinainte de 1989, în cazul colectării de­șeurilor menajere, nu se putea vorbi de o societate comercială, ci era o întreprindere gestionată  de primăria localității respective. Consiliul Județean nu avea niciun rol în acest proces. Fiecare ad­ministrație locală își gestiona propriile deșeuri. Mai era problema dotărilor, a gradului de tehnologizare a procesului de ridicare a gunoiului menajer. Atunci, populația ducea mizeria la containere, dacă își mai amintește cineva. Erau platforme (un fel de a spune) pe care erau plasate niște containere, mai mici decât cele de-acum. Interesant este că și atunci, ca și acum, populația avea un comportament necivilizat. Se aruncau gunoaiele pe lângă containere. Și existau și atunci căutători în gunoaie, la fel ca acum. De asemenea, în privința deșeurilor industriale, nici atunci nu erau locuri civilizate pentru depunerea acestora. Și în cazul gropilor de gunoi situația este ase­mănătoare. Procedura de formare a acestor iazuri de gunoi este aceeași.  Vin mașini cu gunoi, este depozitat în centrul iazului și un tractor sau un buldozer se plimbă toată ziua împingând gunoiul spre marginile iazului pentru a face loc pentru viitoarea tranșă. De zeci de ani se procedează la fel.

O altă problemă care trebuie analizată este capacitatea și dotarea celor care se ocupă cu deșeurile. Înainte de 1989, exista o întreprindere care avea o dotare minimă și destul de precară. După Revoluție, au apărut societățile comerciale (privații) care nu dispun de dotări suficiente. Din acest punct de vedere, nicio îmbunătățire. Dar, pe vremea comuniștilor, au avut loc și inovații. Baia Mare a fost al doilea oraș din țară, după Brașov, care a adoptat un nou mod de alimentare cu combustibil a mașinilor care lucrau în gestionarea de­șeurilor menajere. Mașinile au fost dotate cu niște recipiente pentru gaz. Această situație a dus la uzarea mai rapidă a motoarelor care nu erau construite pentru combustibilul gaz. Dar observăm că era, atunci, un interes pentru întregul proces. Acum nu există așa ceva.

În privința personalului, și atunci, ca acum, acesta era slab calificat, fără o cultură a muncii, a ordinii. Majoritatea angajaților erau țigani care aveau o anumită abordare a problemei curățeniei. Rampele de gunoi erau surse inepuizabile de mâncare pentru cei care lucrau în sistem și nu numai. Din această perspectivă, situația e similară cu cea de azi, adică autoritățile de atunci erau la fel de permisive. Când  se venea cu mașina de gunoi, pe rampă se găseau o mulțime de țigani care așteptau. Gunoiul era descărcat, dar nu mai putea fi împrăștiat cu buldozerul, deoarece cei de acolo se ocupau cu căutarea prin resturi. În primul rând, umblau după mâncare, apoi după materialele reciclabile. La nivelul Băii Mari, erau sute de persoane care căutau prin gunoaie. Înainte de 1989. După Revoluție, aceeași situație.

Pe de altă parte, rampele de gunoi erau locuri în care se creșteau porci și alte animale. În jurul gropilor de gunoi existau adevărate crescătorii de porci, în principal. Înainte de 1989, aceste crescătorii de animale erau ceva obișnuit.  Porcii îngrășați cu gunoaie erau sacrificați, iar carnea era vândută celor care cumpărau chilipiruri. Exista chiar o structură organizată, în principal în Satu Nou de Jos. Erau aduși la groapa de gunoi nu zeci, sute de porci. În prima  parte a anilor 90, această practică a continuat. Nu mai exista o singură întreprindere care se ocupa de gunoaie, ci erau firmele private care au preluat managementul deșeurilor menajere, cu tot cu fenomenul creșterii porcilor din gunoaie. Au fost chiar câteva scan­daluri celebre în Baia Mare. Printre cei care aveau crescători de porci la rampa de gunoi s-au aflat și personaje din politica băimăreană. Acum, fenomenul este redus, dar nu credem că a dispărut definitiv.

În ceea ce privește selectarea gunoiului, și pe vremea lui Ceaușescu s-au făcut încercări de selectare pe categorii, asemănătoare cu cele de acum. Atunci se dorea colectarea gunoiului în locuințele băimărenilor în fracție uscată și în fracție umedă. Incredibil, dar în acea vreme, s-a făcut și un experiment în cartierul Săsar. De ce acolo? Pentru că erau blocuri proprietate personală, iar oamenii care locuiau ]n zon[, datorită  faptului că au avut banii să cumpere o locuință, aveau și simțul curățeniei și al ordinii.  Au fost date de întreprinderea de salubritate saci, pungi speciale pentru diferite tipuri de deșeu: hârtii, sticle, deșeuri umede, cu rugămintea ca gunoiul să fie colectat în aceste pungi, urmând ca angajații de la salubritate să ridice pungile pe categorii. Se dorea ca selecția să înceapă, să se facă de la furnizorii de deșeu menajer.
A fost un  experiment totalmente nereușit. Un mare eșec, deoarece oamenii, proprietari de locuințe, nici vorbă să facă această selecție. Gunoaiele erau amestecate, ba chiar oamenii luau pungile și le dădeau o altă întrebuințare. Deci, și atunci situația era similară cu cea de acum. Probabil, dacă se dorește o selecție a deșeurilor pe categorii, va fi necesară o lungă perioadă în care oamenii să fie învățați cum trebuie selectat gunoiul menajer. Și ar trebui aplicate și metode coercitive pentru a se respecta selecția.

Am mai aflat un lucru incredibil. Spre sfârșitul anilor 80, Baia Mare a făcut un pas mare în ceea ce privește gestionarea haldei de gunoi. Exista un studiu tehnic, economic. Pe vremea aceea, proiectele nu erau așa de mari, voluminoase, prin urmare se gestionau mai ușor. Este vorba  de studiul tehnic al unei stații de incinerare a gunoiului menajer. Studiul era în faza de avizare și de aprobare la nivel de București, iar Baia Mare era primul oraș din România, în afara Bucureștiului, care ar fi putut avea o stație de incinerare a gunoiului menajer. Dar Revoluția din 1989 a stricat acest proiect care ar fi putut rezolva problema gestionării gunoiului menajer.

Proiectul a fost realizat de un inginer de la un institut de proiectare din capitală. După 1989, a venit în Baia Mare, deoarece l-a prezentat aici ca inovație și avea nevoie de documentele prezentate pentru a se putea face înregistrarea inovației. Evident, nu s-a mai auzit nimic, iar munții de gunoaie au invadat țara de la nord la sud și de la vest la est.

Deși în decursul timpului s-a încercat găsirea unor vinovați pentru situația deșeurilor, lucrurile sunt relativ simple. După cum se vede și în acest material, vinovați sunt și cei care produc gunoi, și cei care ar trebui să se ocupe de managementul deșeurilor menajere. Și înainte de 1989, și după această perioadă.