În atenţia candidaţilor la alegerile europarlamentare Temele majore ale Uniunii Europene! Discutaţi-le!

Mai sunt trei luni până la alegerile europarlamentare şi nu se dezbat temele principale ale UE. Se discută despre liste şi nu despre teme. Considerăm că temele majore pentru aceste alegeri sunt următoarele, le vom prezenta într-o scurtă descriere.

Viitorul UE ar putea fi o Uniune a statelor suverane sau o Uniune a unor state care cedează o parte a suveranităţii către Bruxelles. Ceda­rea de suveranitate se referă la poli­tica de apărare, politica externă, politica fiscală.
A doua temă ar fi problema mi­graţiei.
A treia ar fi conturarea bugetului pentru exerciţiul financiar 2021-2028.
O a patra temă majoră este urmă­toarea: actualul Parlament european spune că acordarea sumelor pentru Fondurile de coeziune ale UE să fie condiţionate de respec­tarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei.
Atunci când a fost întrebat Jean-Claude Juncker ce este statul de drept acesta a dat un răspuns ambiguu. Aşa că au apărut diverse păreri pe această temă. Se spune că printre criteriile care arată că se res­pectă statul de drept ar fi, de exemplu, participarea conducătorilor la defilarea anuală a gaylor, să fie de acord cu căsătoria cetăţenilor de acelaşi sex, fiecare cetăţean să aibă dreptul să-şi aleagă genul, să fie admisă în şcoli predarea filosofiei gender, scoaterea din cadrul institu­ţiilor europene a însemnelor creş­tine, eliminarea însemnelor creştine de către bisericile creştine, admiterea acoperirii feţelor, admiterea demonstraţiilor fără respectarea legii, eliminarea oricăror măsuri de protecţie împotriva migrării, cei care atacă forţele de ordine să fie consi­deraţi ca persoane care îşi exprimă direct opiniile, permisiunea de a face orice sub protecţia faptului că eşti ales parlamentar, separarea vieţii private a indivizilor de viaţa publică.

Se doreşte ca judecata asupra ţărilor din UE care respectă sau care nu respectă aceste criterii să fie făcută de către ONG-uri. De aici, ar rezulta disoluţia autorităţilor alese democratic.
Se doreşte ca din Bugetul UE să se cheltuiască de trei ori mai mult pentru ONG-uri, iar finanţarea agriculturii, de exemplu, să se reducă.
Se doreşte ca Bugetul pentru exer­ciţiul financiar 2021-2028 să fie adoptat de actualul Parlament, or acest Parlament pleacă. Cum să sta­bi­lească un Buget pentru ceva ce vine (viitorul Parlament)? Se consi­deră că acest Buget este unul politic.

O altă idee interesantă! Bruxelles este de acord cu Brexit-ul în toate cele trei variante! De exemplu, pentru a nu fi vămuite navele britanice arborează pavilion panamez şi de aici tot felul de posibile încurcături ce pot produce multe discuţii la nivel european.
Revenind la o altă idee care se vehiculează, respectiv migraţia, se spune că aceasta să fie un drept al omului în timp ce în Parlamentul european se vorbeşte de un nou Inter­naţionalism. Adică, Europa fără state naţionale şi formarea unei culturi amestecate.
Dacă vrem să se modifice actuala concepţie a UE trebuie să vedem cine este şi cine nu este de acord cu ceea ce se afirmă la nivelul actualului Parlament european. Eventual să se vină cu noi soluţii. Ar fi rolul viitorilor europarlamentari.
Pentru o mai bună înţelegere putem da mai multe exemple de ce se întâmplă în momentul de faţă în Europa. Legat de migraţiune, în Belgia sunt remuşcări faţă de Congo (a făcut parte din fostul imperiu belgian) şi ar trebui să existe un sentiment de vină la nivelul european. Problema care se poate pune este următoarea: dacă belgienii simt remuşcări pentru faptul că mai demult le-au luat bogăţiile celor din Congo, noi românii de ce trebuie să avem remuşcări?
În Germania este o lipsă de peste 300 de mii de muncitori calificaţi. În general, migranţii nu sunt calificaţi, nu la nivelul cerinţelor germane. Dar nemţii au acceptat un număr mare de migranţi, plecând de la ideea necesi­tăţii forţei de muncă, după care sunt împărţiţi în anumite cote în întreaga UE. Altfel spus, problema Germaniei este expusă celorlalte ţări membre UE.
În mare, sunt teme de actualitate şi importanţă în jurul cărora se pot face dezbateri ale celor care candidează la europarlamentare.

Dacă temele enumerate mai sus „se întâmplă” în spaţiul european, Ro­mânia trebuie, într-un fel sau altul, să se raporteze la aceste probleme. Am încercat să găsim, în declaraţii, hotărâri etc., păreri, poziţii ale ţării noastre. Şi nu ne referim la actuala putere ci la cei care ne-au condus în perioada post-decembristă.
Nu am găsit mai nimic! Din păcate, ţara noastră a cam acceptat orice a venit de la Bruxelles. Nu are puncte de vedere. De exemplu, în problema migraţiei.
Se ştie că în urmă cu trei săptămâni a acostat, după lungi scandaluri, o navă care transporta peste 40 de migranţi. Undeva în porturile ita­liene. Nu a spus nimeni că şi România a primit vreo şapte migranţi. La prima vedere nu este o problemă, dar situaţia este mai complicată. În urma unor studii făcute s-a ajuns la concluzia că, chiar dacă ar munci, din impozitele pe care le-ar plăti statului respectiv, nu s-ar acoperi suma necesară pentru întreţinerea acestora. Sumă cerută de instituţiile UE. Iar noi, românii, nu spunem nimic. Acceptăm şi facem!
Ar fi trebuit să avem un punct de vedere clar. În momentul de faţă sunt două păreri totalmente opuse, pe teritoriul UE.
Unele state doresc şi acceptă migraţia, alţii nu doresc şi nu o acceptă. Drept urmare au apărut nişte axe. Axa Roma-Varşovia este una dintre ele. După alegeri naţionale au apărut state care nu acceptă migraţia, de exemplu ţările din G4 (Grupul de la Vişegrad), la al căror punct de vedere a aderat şi cancelarul Austriei.
Noi? Care este punctul nostru de vedere?

O altă problemă importantă şi pentru ţara noastră, creionarea Bugetului pentru viitorul exerciţiu financiar. Care sunt priorităţile noastre? Ce am dori noi de la Bugetul european? Mai ales că România a fost criticată şi probabil vor exista şi urmări, pentru că la noi nu se respectă statul de drept.
Pe de altă parte, la nivelul european sunt păreri diferite faţă de ţara noastră. Cele mai multe consideră că suntem o ţară coruptă, chiar şi dintre reprezentanţii României în structurile europene susţin că România este o ţară coruptă. Păi, dacă suntem o ţară coruptă cum ne vom mai înscrie la UE pentru fondurile de coeziune? La toate problemele majore ale UE, de la noi, nimeni nu spune nimic! În ultima perioadă, singura problemă a României a fost candidatura lui Laura Codruţa Kovesi pentru conducerea Parchetului european! Asta e problema majoră a României?
Practic, la temele majore enumerate mai sus nu sunt puncte de vedere româneşti. Nu există!

Revenind la problemele româneşti, în ultima perioadă de timp s-a discutat mult pe tema legilor justiţiei, despre statul de drept. Puterea şi opoziţia, păreri diferite, dar şi între cetăţeni sunt aceleaşi împărţiri, unii pro, alţii contra. În acest context, ce ar trebui făcut pentru a înţelege corect situaţia românească?
Dar această problemă românească nu este ceva tipic ţării noastre, în întreaga lume există aceeaşi dilemă. Peste tot există cel puţin două puncte de vedere diferite. Situaţia acestor truisme este că pot fi prezentate ca alegaţii, iar alegaţiile pot fi prezentate ca nişte truisme.
În România, problema modificării legilor justiţiei, cu siguranţă unele părţi trebuie modificate, este susţi­nută de persoane care în momentul de faţă au condamnări, au probleme cu justiţia. Atunci, credibilitatea le­gi­lor care apar suferă. Există temerea că există interese pentru aceste mo­dificări.
Asta înseamnă că statul nostru nu este puternic. Un stat puternic nu discută despre astfel de teme, statul puternic scoate legi care trebuie res­pectate… La noi nu se respectă legile, de multe ori, în multe situaţii. Poate de aceea orice modificare a legislaţiei este contestată. În alte ţări cu democraţie consolidată, astfel de lucruri nu se întâmplă şi se vorbeşte în permanenţă despre corectitudinea politică. O noţiune ce sună bine, dar dacă s-ar aplica la noi, aşa cum este înţeleasă în alte ţări, ar însemna cenzură!
Şi povestea Brexitului este fără sfârşit. Pentru noi este foarte important ce se întâmplă acolo, având în vedere că sunt mulţi români care sunt în Marea Britanie. Dar în acest moment nimeni nu ştie ce se va întâmpla. Nu se ştie care dintre variantele pe care le-au negociat englezii cu UE este cea care se va aplica la ieşirea din Uniunea Europeană. Sunt trei variante intens discutate, disputate, fără concluzii certe. Din această perspectivă, cetăţenii români care sunt în Anglia vor avea de suferit, de pierdut. Deja se vorbeşte că cei care sunt la studii, din anul universitar 2019-2020 nu vor mai avea facilităţile de până acum, facilităţi care le permiteau să plătească studiile celor din UE la studii în Anglia. Cine va mai putea să-şi plătească integral aceste taxe piperate din Marea Britanie? Apoi, nu se ştie ce se va întâmpla cu zecile de mii de români care lucrează în Anglia, pentru că este posibil ca într-o perioadă scurtă de timp să fie trimişi în ţările de origine. Pentru a nu fi trimis acasă, ar trebui să fi lucrat minim cinci ani de zile cu forme legale.
Deja s-a hotărât ca minorii celor stabiliţi acolo să nu primească acele alocaţii decât la nivelul alocaţiilor din ţara de origine. Alocaţiile din Anglia sunt mult mai mari decât cele din România, de exemplu. În concluzie, din toate punctele de vedere vor fi multe probleme pentru ro­mânii aflaţi pe tărâm englezesc. Probabil vor putea rămâne, vor putea merge doar cei de care ar avea ne­voie Anglia, în principal specialişti, oameni cu pregătire superioară.

Acestea ar fi temele pe care le pro­punem candidaţilor la europarlamentare spre dezbatere, în întâlnirile electorale din toată ţara.

Ce este migraţia?


Migraţia este un fenomen vechi care fie duce la distrugerea statelor civilizate, fie duce la formarea unor noi structuri sociale. Ne place sau nu, fenomenul migraţiei glo­bale nu mai poate fi inversat, fiind în sine un proces ireversibil, de asemenea, se pare că nu mai poate fi încetinit. Legi de multă vreme în vigoare împiedică acţiuni ce ar putea fi întreprinse împotriva acestui fenomen, iar chiar acolo unde s-au făcut investiţii masive pentru securizarea frontierelor (avem şi noi – EADS), amploarea fenomenului nu pare să se fi diminuat. La această dată nu mai este clar pentru nimeni ce a dus la explozia masivă de imigranţi în Europa, dar se pare că undeva după cel de-al doilea război mondial a existat un puternic interes politic pentru a primi pe teritoriul Europei un mare număr de străini, interes care în mare parte nu s-a diminuat nici în ziua de azi. Pentru statele Americane, acest interes a existat cu mult înainte, ştim cu toţii povestea. Pentru zona Asiatică, migraţia a fost întotdeauna prezentă, statele din zonă având tradiţional un amestec de naţionalităţi care munceau şi trăiau împreună, bineînţeles, atunci când nu se luptau între ei. Africa este în mod tradiţional un rezervor de oameni pentru toate celelalte continente, chiar dacă deloc surprinzător oamenii ce provin de acolo nu par să se integreze uşor în populaţia băştinaşă cam pe nicăieri.

Ce este teoria genului?
 

Teoria genului face parte din gama largă de ideologii perene, anti-tradiție și egalitariste, reînviate în formule noi. O mare parte dintre acestea ascund sub pulpană curentele feministe cele mai actuale, cum ar fi egalitarismul și diferențialismul. Acestea două, promovate la începutul secolului XX, au drept scop obținerea egalităților în drepturi ale unor așa-zise minorități sociale. Cola­te­ral teoriei genului, dar din același trunchi, a crescut și ideologia „politically correct” care domină viața politică și socială a SUA din ultima vreme. Egalitarismul, în viziune feministă, porneşte de la copierea modelului bărbatului de către femei, pentru a contracara dominația acestuia. Diferențialismul ideologic insistă asupra diferenței dintre femei și bărbați, pentru a scoate în evidență feminitatea ca trăsătură vulnerabilă. Există în cadrul feminismului extremist și teorii care vor să distrugă heterosexualitatea, urmărind să înlăture conceptul de femeie. Acesta urmează a fi regândit în contextul noilor organizări sociale, bazată pe identitatea culturală a omului și nu pe cea biologică.
Ideologiile care au odrăslit din teoria genului au ajuns actualmente să fie foarte radicale și puternice. Nu există argumente științifice care să stea la baza lor. Teoria ge­nului a apărut într-o formă incipientă în anii ’60 ai secolului trecut, ca o consecință a modelor și construcțiilor culturale și sociolo­gice. Ca teorie de bază, pornește de la diminuarea înțelegerii sexului din punct de vedere biologic și promovarea în locul lui a genului (de la gender, engl.), ca principiu de diferențiere socială. Schimbarea este motivată de ideea dominației masculine și de cea a alienării femeilor, aflate în defensivă. O astfel de delimitare a oamenilor în societate, potrivit acestor noi ideologi, ar elimina discriminarea pe motiv de „orientare sexuală” sau de „identitate de gen”.
Sexul biologic, după cum se știe, trimite direct, rațional, științific, la structura corpului uman. Iar acest concept nou, „sexul social”, propus de teoria genului, s-ar baza pe o multitudine de calități psihosociale, de comportamente și relații, formate sub influența noilor mentalități și a culturii recente de masă. În această viziune, omul are libertatea de-a renunța la sexul lui biologic și de a-și alege un „sex/gen social”. Între beneficiarii teoriei genului, la loc de frunte se află ideologiile feminismului extremist și homosexualității.