Iazurile de decantare băimărene, între rău şi bine

Mineritul maramureşean a scos la suprafaţă aur şi argint, plumb şi cupru, alte metale folosite în industria românească. Prelucrarea acestor resurse minerale a dus la apariţia iazurilor de decantare. Lângă Baia Mare, în zona Bozânta sunt două astfel de iazuri. Iazul Remin, ridicat în perioada comunistă, este exemplul negativ, şi Iazul Aurul al Romaltyn, exemplul pozitiv, o construcţie modernă, în acord cu normele de mediu cele mai severe.

Compania Remin a fost motorul dezvoltării Maramureşului, al părţii de nord a României, al multor oraşe şi zone cu producţie industrială grea, metalurgie, construcţii de maşini. Din acest punct de vedere, Baia Mare şi zonele învecinate ar trebui să fie puse în galeria oraşelor de seamă ale României.

Aceasta ar fi, pe scurt, partea practică a industriei maramureşene de-a lungul zecilor de ani. Dar mineritul a generat şi multe depozite cu steril, ceea ce rezultă în urma prelucrării minereurilor scoase din străfundurile nordului. Iazurile de decantare sunt construcţii complexe din punct de vedere ingineresc şi au impact asupra mediului.

În Maramureş există zeci de iazuri de decantare. În zona Baia Mare sunt câteva astfel de iazuri, între care cele mai importante sunt la Flotaţia Centrală: Iazul Central (concesiune a societăţii Romaltyn), Iazul Baia Sprie, Iazul Bozânta (al Remin), iazul Aurul (al Romaltyn).

A mai fost Iazul Meda, cel prelucrat de australienii de la Transgold. Pe lângă aceste iazuri ce conţin sute de milioane de tone de steril, mai există depozite mai mici amplasate pe ici-colo.

Între aceste Iazuri, cel al Romaltyn este singurul Iaz conform din România, respectiv este ridicat pe o bază etanşeizată cu folie ce are un grad de descărcare în sol de 0 procente. El este în construcţie, mai trebuie pus pe el circa zece milioane de tone de steril pentru a se putea închide conform normelor europene şi româneşti în domeniu. Un astfel de Iaz lăsat deschis, neterminat, este la fel de periculos ca unul prost ridicat.

Una peste alta, iazurile de decantare reprezintă zone de poluare a solului, a apei potabile, a aerului, dacă nu sunt luate măsurile de construcţie cele mai corecte.

În această situaţie se află Iazul de la Bozânta, cel al Remin, o adevărată bombă ecologică aflat la marginea Băii Mari.

Nu putem spune că Remin este cel vinovat de modul în care a fost ridicat Iazul de la Bozânta. Compania, în perioada comuniştilor, a lucrat, de prin anii 1950, oarecum haotic, fără o gândire în perspectiva dezvoltării acestei zone. Iazul Bozânta are o formă ciudată, o geometrie pe care nu o găseşti la alte Iazuri. Construcţia acestuia a început pur şi simplu prin depozitarea sterilului rezultat la Flotaţia Săsar de când a început să lucreze Flotaţia. Sterilul a fost depozitat pe pământul gol, fără nici o pregătire. După mulţi ani s-a constatat că mai este nevoie de un Iaz. Al doilea a fost configurat lângă primul şi, pentru o perioadă de timp, a fost un Iaz pentru punerea sterilului. Dar fără gândire logică nu se poate face nimic nici în industria minieră. A fost nevoie de încă o suprafaţă de teren. Şi aşa s-a depus steril între cele două Iazuri până ele s-au contopit într-un Iaz mare, cel de astăzi.

Practic, Iazul de la Bozânta este cel mai mare, mai mare decât Iazul Central. El a funcţionat până în 2006, când a fost închis, iar peste un an s-a pus lacătul şi pe minerit, ca activitate economică.

Cele trei părţi ale Iazului Bozânta, reprezentând fiecare câte o perioadă din mineritul maramureşean, astăzi un tot unitar care poluează din greu solul şi aerul din acestă parte a Băii Mari.

Este o construcţie uriaşă. Pentru a vedea forma pe care o are, trebuie să urci Iazul. De sus se vede forma şerpuită, dar şi felul în care mediul înconjurător este afectat de Iaz, care nu are protecţie.

Pe o parte a Iazului s-a experimentat metoda înierbării pentru a opri praful cu metale grele să fie împrăştiat pe Baia Mare şi localităţile din jur. Înierbarea nu s-a dovedit a fi eficientă. Este vizibil de sus. Avem un peisaj selenar, de unde pleacă praf şi mizerie, metale grele şi elemente chimice nocive spre oraş.

Baza Iazului este şi mai dezastruoasă. Zeci de ani de existenţă au produs o puternică presiune pe Iaz, în întregul lui. Din loc în loc, există, la bază, ţevi ce merg spre mijlocul Iazului. Au rol de drenare. Pe aceste conducte se scurge în permanenţă o materie vâscoasă, de culoare roşiatică şi cu un puternic miros ce te ameţeşte dacă stai în preajmă. Materialul vâscos, iniţial era colectat în nişte canale construite în jurul Iazului. Aceste canale pe multe porţiuni nu mai există, sunt înfundate şi materialul se pierde în pământul generos, ajungând în pânza freatică, în toate apele subterane aflate în această parte a municipiului Baia Mare. Este o situaţie incredibilă!

Un dezastru ecologic pe care nu îl reclamă nimeni, nici ecologiştii, nici specialiştii de la Remin, nici administraţia. Tot ce s-a colectat ca deşeu minier pe o perioadă de jumătate de secol se află sub cerul liber, pe pământul gol şi este sursă serioasă de poluare a solului, apelor, aerului Băii Mari.

La douăzeci de metri distanţă se găseşte Iazul Aurul, singurul Iaz din ţară conform. Se poate vedea diferenţa între cele două cu ochiul liber. Fără patimă, fără rele intenţii. Romaltyn a remediat erorile din construcţia acestui Iaz şi l-a adus la nivelul anilor 2014. Este sigur, este solid şi va fi o construcţie de referinţă între iazurile de decantare din Europa. Aşa înţelege Romaltyn să respecte mediul, municipiul Baia Mare, comunitatea în ansamblul ei.