Hramul Mănăstirii Habra

Andrei Fărcaș,
Redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Marți, 26 aprilie 2022, a treia zi de Paști, Mănăstirea Habra din protopopiatul Baia Mare își ține hramul, Învierea Domnului, dar din motive de prezență a credincioșilor, s-a convenit, încă de la înființarea mănăstirii, ca hramul să fie ținut a treia zi de Paști, ceea ce s-a întâmplat și anul acesta, cu ajutorul Domnului. Hramul a fost patronat de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care s-a bucurat de o primire foarte călduroasă, plină de bucurie, făcută de maica stareță, stavrofora Iustiniana Calini, și credincioșii din sat, în frunte cu primarul Florin Bolte.

Sfânta Liturghie Arhierească
Peste 20 de preoți și diaconi au slujit la hramul Mănăstirii Habra, soborul fiind alcătuit din Arhim. dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și mi­sionar și mare ecleziarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească, Pr. Ionuț Todorca, con­silier eparhial cultural, Pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, Pr. dr. Claudiu Pop, parohul credincioșilor din Groși, Pr. Iosip Călin, fost slujitor la mănăstire și muzeograful Episcopiei, Pr. Virgil Spătar, slujitor, Pr. Bogdan Cio­cotișan, din Dumbrăvița, fost slujitor la mănăstire, Pr. Adrian Marc, din Chechiș, care, împreună cu credincioșii din parohie au donat pachetele cu hrană pentru pelerini, Pr. Bogdan Miclăuș, din Băița Băii, Pr. Mircea Conț din Culcea, Pr. Claudiu David din Colțirea, Pr. Olimpiu Țura din Ocoliș, Pr. Mihai Pricop din Satu Nou de Jos, Pr. Sabin Petru Bloguț din Unguraș, Pr. Valeriu Latiș din Cărbunar, Pr. dr. Daniel Achim de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, Pr. Dacian Chira, de la Spitalul din Negrești Oaș, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Mara­mureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu. La Chinonic au interpretat câte o priceasnă solista Ga­briela Ardusătan, fiică a satului, și preoteasa Ioana Botiș din Baia Mare, farmacistă.
Între credincioși s-au aflat foștii prefecți de Maramureș Viorel Deghid și Anton Rohian, fiu al satului, fostul deputat Nicolae Bud, care a ajutat mănăstirea în perioada de început a con­struc­ției, primarul Florin Daniel Boltea.

Cuvântul de învățătură
Un cuprinzător cuvânt de învă­țătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin credin­cio­șilor prezenți, precum și celor care au urmărit de la distanță transmisiunea pe Facebook, care se face la fiecare Sfântă Liturghie Arhierească, vorbindu-le despre istoricul mănăstirii, Învierea lui Hristos din morți și importanța acesteia pentru credincioși, precum și despre pericopa evanghelică a sărbătorii, a Cinei din Emaus:
„A treia zi de praznic sfânt, al Sfintelor Paști, când este hramul sfintei Mănăstiri de la Habra din Groșii Băii Mari, la 7 km de Baia Mare, se găsește această mănăstire. O ctitorie cu rădăcini voievodale, cu rădăcini istorice, care a existat pe vremea domnitorului Mihai Viteazul. Starețul acestei mănăstiri, la un moment dat, era episcop. S-a numit Efrem și există pe documentele de Unire a Principatelor Române, a provinciilor românești, într-o singură țară, pe vremea lui Mihai Viteazul. La Sinodul de la Suceava există semnătura acestui episcop, Efrem de Habru sau de Habra. Mănăstirea a dispărut la 1614, distrusă de Imperiul Habs­burgic, tocmai pentru că susți­nea unirea românilor. Credincioșii veneau aici împreună cu preotul lor în fiecare an a treia zi de Paști și făceau slujbă pe locul fostei mănăstiri. S-a păstrat tradiția. Mănăstirea a fost undeva sus pe deal. A reînviat după 1990. S-a mutat locul din dorința Înalt­preasfințitului Justinian, ca să nu fie în calea vânturilor și furtunilor. A fost o mănăstire de suflet a Înaltprea­sfin­ției Sale. Piatra de temelie a fost pusă în 1994. După aceea au venit măicuțele, în frunte cu maica Iustiniana. I-am dat numele Iustiniana, pentru că Înaltpreasfințitul Justinian a iubit atât de mult această mănăstire și am hotărât să poarte numele Înaltpreasfinției Sale. Venim în fiecare an cu bucurie multă și încheiem șirul sărbătorilor pascale la această mănăstire, care s-a dezvoltat în chip minunat prin vrednicia măicuțelor de aici, Maica Iustiniana, stareța, și Maica Serafima, economa, și celelalte măicuțe. Au mutat dealul din loc, la propriu, și au făcut loc mănăstirii sau casei lui Dumnezeu, care este mult iubită de credincioși, cercetată, iar cum a treia zi de Paști se ține sărbătoare la noi în Ardeal, vin credincioși foarte mulți. Slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea acestei zile”.  

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit apoi despre cinstirea celei de a treia zi de Paști în Maramureș și Sătmar:
„Cea de a treia zi de Paști, pentru noi, creștinii ortodocși, este încă zi de praznic, zi de sărbătoare. Așa a fost în vechime și nimeni nu îndrăznea să se atingă de lucrul câmpului sau al pământului sau de grădinărit sau de alte treburi serioase, pe care suntem datori să le facem, însă știa oricine și credea că a lucra în aceste zile însemnează a-L supăra profund pe Dumnezeu, însemnează a pângări praznicul Învierii Domnului. Bucuria, lumina și pacea acestui praznic trebuie să țină trei zile. La drama și durerea Maicii Domnului ca tragedia profundă care s-a petrecut în Ierusalim acum 2000 de ani, când Dumnezeu a fost judecat de oameni, de oamenii păcătoși, Fiul lui Dumnezeu S-a lăsat judecat de oameni și n-a răspuns, nu S-a dezvinovățit cum am face și cum facem noi oamenii, în general, iar atunci când suntem vinovați căutăm să evităm răspunsul sau chiar să negăm vinovăția. Dacă putem să scăpăm de un proces și să suporte consecințele unei fărădelegi altcineva, nu ne mustră conștiința pe mulți dintre noi, nu pe toți. Și se întâmplă nedreptăți de acest gen și-n lumea justițiară de ieri și de astăzi și se va întâmpla mereu. Și erori judiciare, dar sunt și nedreptăți umane și judecătorii își calcă jurământul de multe ori sunt influențe omenești sau presiuni de diferite feluri.   

În câteva cuvinte, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre Răstignirea și Învierea Domnului:
„Acum Mântuitorul a venit de bună voie, pentru că și-a profețit sfârșitul. După trei ani și jumătate de propovăduire, Mântuitorul și-a încheiat activitatea pământească, dar ce durere mare pe Maica Domnului! Sigur că a știut și a crezut. Știa că-i Fiul lui Dumnezeu și că urma să poarte Crucea umanității, dar era mamă, totuși! Ce durere profundă a fost pe Maica Domnului! Sunt lucruri greu de înțeles pentru noi prin ce a trecut Maica Domnului. Și de ce i-a acceptat Hristos Patima, Crucea, Răstignirea și moartea? Pentru că de aceea a venit. Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cei pierduți și să Se aducă precum un miel spre înjunghiere. Simbolul Răstignirii, al suferinței și al morții Mântuitorului este mielul pascal. Mielul nu scoate niciun zgomot când îl tai, pentru că nu știe ce se întâmplă. Așa, nici Hristos, fiind ca un miel, spre junghiere S-a dus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund. Știa. Toate le-a primit. Voind a Pătimit, voind S-a Răstignit, Voind a murit. Că nu ne putea salva altfel. Despre asta este Învierea Domnului. Viața, propovăduirea, pătimirea, Răstignirea, Moartea și Învierea Domnului este despre noi, nu-i despre Dumnezeu. E despre noi, pentru că noi suntem subiectul principal. Pentru noi a făcut-o. Și pentru a noastră mântuire. Pentru c-a iubit umanitatea și omul atât de mult, încât n-a putut să-l lase în iad. Omul, cerul și pământul sunt creația lui Dumnezeu. Așa spunem în Crez. Făcătorul tuturor celor văzute și ne­văzute. Este opera lui Dumnezeu tot ce vedem. Dar omul, ia uitați-vă la el, înger este fiecare copil. Sunt îngerii lui Dumnezeu trimiși pe pământ, printre noi. E capodopera lui Dumnezeu. Te tot minunezi cât a putut lucra Dumnezeu la o ființă umană ca să iasă desăvârșită! Și atât de măreață la chip! Fața omului. Expresia feței. Vorbirea.
Totu-i perfect. Privirea, simțurile, mișcările, toate sunt într-o armonie perfectă. Așa cum este într-o armonie perfectă Universul! Pentru că, spun Sfinții Părinți, omul este microcosmos. Sufletul omului este mai prețios decât cerul și pământul. De aceea a venit Hristos, S-a întrupat, a Pătimit, a murit S-a Răstignit, ca să ne vindece de păcatul pe care l-a făcut Adam într-o eroare, că a crezut că va fi ca Dumnezeu dacă va mânca dintr-un măr. Dar de ce avea nevoie să fie ca Dumnezeu, că Dumnezeu l-a făcut perfect și frumos. Nu putea să stea în umbra lui Dumnezeu, care era izvorul vieții lui și să rămână nemuritor? Dacă Adam n-ar fi călcat porunca, omul ar fi rămas nemuritor, ar fi urcat din slavă în slavă, din cunoaștere în cunoaștere și s-ar fi apropiat din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Ar fi devenit nemuritor, ca Dumnezeu. Dar, pentru că moartea a intrat în lume, Hristos a trebuit să se întrupeze ca un chip al iubirii Tatălui și să vină în lume și să ne spună despre ce este în cer, că cerul nu-i pustiu, că acolo este Dumnezeu, că Dumnezeu nu este un stăpân tiran, care așteaptă să greșim ca să ne pedepsească și este părinte iubitor, și este Tatăl nostru cel din ceruri și ne iubește atât de mult, încât și-a dat Fiul pentru noi. Și zice Mântuitorul că mai mare dragoste decât aceasta nu există.

Învierea este despre noi, așa cum vă spuneam. Despre căderea omului, despre neascultarea lui, despre slăbiciunile și suferința care a cuprins ființa umană, despre cădere. Omul îmbătrânește, se îmbolnă­vește și, în cele din urmă, se stinge. Dacă Hristos n-ar fi Înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră. Pentru că Hristos a Înviat, de aceea credem și suntem plini de nădejde că și noi vom învia în ziua care va fi hotărâtă de Dumnezeu”.

Revenind la Evanghelia zilei, Preasfințitul a precizat că:
„Luca și Cleopa, care l-au întâlnit pe Domnul, sunt doi dintre ucenici și este a patra arătare a Domnului după Înviere, în aceeași zi. Luca este Sfântul Evanghelist Luca, cel care a scris Evanghelia ce s-a citit azi. S-au apropiat de sat și, fiind seară, L-au invitat pe Hristos, fără să știe cine este, să rămână cu ei peste noapte, ca să nu se expună pericolelor drumului în noapte.
S-au așezat la masă ca să cineze, ca în familie, și când Mântuitorul S-a așezat la masă, a luat pâinea și a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au recunoscut, din gesturi, dar S-a făcut nevăzut în acel moment. Unde a dispărut Hristos?
S-a ascuns în pâine! Deci, noi Îl avem pe Hristos în pâine și vin, devenite Trupul și Sângele Domnului în Euharistie. Îl avem cu noi până la sfârșitul veacurilor. Și este o dramă ca cineva să plece din lumea aceasta nemărturisit și neîmpărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului devenim purtători de Hristos și rămâne cu noi ca și cu Apostolii. Să rânduiască Dumnezeu să ni se deschidă ochii, ca să-L vedem pe Hristos ca și Apostolii și să-L vedem în toate minunile pământului și în tot ce trăim astăzi aici”.

În semn de respect și mulțumire pentru slujire, Preafințitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar, pentru Muzeul Episcopiei, o icoană cu Cina din Emaus și un coș cu flori.