Grupul Şuşman, moţii liberi din Apuseni

Grupul Şuşman a fost unul dintre cele mai cunoscute „bande de bandiţi” din Apuseni, vestit prin acţiunile sale şi prin dârzenia cu care a supravieţuit timp de 10 ani (între 1948-1958) hărţuielilor Securităţii.

Grupul Şuşman era format din cei cinci membri ai familiei: Gheor­ghe, Teo­dor, Traian, Leon şi Avisalon, ţărani din satul Răchiţele, raionul Cluj, retraşi în munţi din cauza comuniştilor.

Grupul a avut şi alţi membri, dar, încet, toţi au căzut prin trădare. În 1950, Traian Şuşman a fost capturat şi, deşi torturat, nu a declarat nimic. Grupul, în schimb, a plecat la Cluj şi s-a „rupt” în două pentru a fi mai greu prins de securitate. Primul grup, sub conducerea lui Leon şi Gheorghe Şuşman, a activat în Răchiţele, iar din 1952, în zona Posaga din Munţii Apuseni; iar al doilea, sub conducerea celor doi fraţi mai tineri, Teodor şi Avisalon, care au activat în zona raioanelor Huedin şi Câmpeni.
Scăpată de nenumărate ori, ca prin minune, de încercuirile Securităţii, gruparea Şuşmanilor a devenit o legendă a Apusenilor.

Pentru prinderea grupului Leon Suşman, în regiunea satelor Posaga şi Segarcea a fost plasată o echipă de zece „geologi”, în realitate agenţi conduşi de maiorul Cons­tantin Vieru, „profesorul” echipei, însărcinat cu sondarea terenului şi a principalelor elemente implicate în rezistenţă. „Geologii” au recrutat o serie de ţărani din cercul de intimi ai „bandiţilor”, cărora le-au promis libertatea sau sume mari de bani în schimbul trădării. În primă­vara anului 1957, Securitatea a reuşit să-l recruteze pe agentul „Maxim Ionescu” - neidentificat, unul dintre prietenii lui Leon Şuş­man, care raporta zilnic „profesorului”. Luna iulie a fost fatală pentru grupare, agentul orches­trând capturarea ei.
„Maxim Ionescu” a raportat că în data de 19 sau 20 iulie 1957, cu ocazia onomasticii partizanului Ilie Brad, în satul Segarcea urmau să se întâlnească Leon Şuşman, fratele său, Gheorghe, preotul greco-cato­lic, Simion Rosa şi alţi susţinători ai grupării. Agentul trebuia să iasă din casă sub un pretext oarecare şi să tuşească de două ori.
Într-adevăr, Securitatea a înconjurat casa şi a început să tragă. Partizanii au rezistat până dimineaţă. Leon Şuşman, grav rănit la cap şi abdomen, a murit în scurt timp. Gheorghe Şuşman, scăpat nevătă­mat, a fost arestat; preotul Simion Rosa era mort şi gazda Vasile Crişan avea răni multiple. Agentul „Maxim Ionescu” a fost doar rănit la picior, datorită ingeniozităţii cu care s-a acoperit cu cadavrul lui Simion Rosa, pentru a se proteja de gloanţe.
Familia Şuşman a fost arestată în întregime, bătrâni, tineri, copii, dislocaţi din zonă în 1948, apoi în 1951, condamnaţi la închisoare în procesele din 1958, pentru acţiuni subversive şi trimişi la coloniile de muncă sau la Aiud.
În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, frații Teodor și Avisalon Șuș­man, ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa din Munții Apuseni, vor fi uciși de forțele Securității în satul Traniş din comuna Valea Drăga­nului. Uciderea fraților Șuș­man a avut loc ca urmare a infor­mațiilor obținute prin intermediul unui agent infiltrat în grupul de luptători, agent care a indicat Securității locul în care se ascundeau cei doi frați. Astfel că în noaptea de 1 februarie 1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au
descins în satul Traniș, unde au percheziționat casa, grajdul şi șura lui Romul Florea, unde se bănuia că sunt ascunși cei doi frați. Trebuie amintit că Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi de către Securitate, însă ei nu au divulgat locul unde erau ascunși partizanii. Așa se face că în jurul orei 3 dimineața, soții Florea au fost duși în șură și puși să dea tot fânul jos, însă ajunsă la gura podului, echipa Securității a fost primită cu foc de armă automată. Schimbul de focuri a durat mai mult de două ore, frații Şuşman fiind somați în mai multe rânduri să se predea. Văzând însă că nu vor să se predea, o echipă de șoc a Securității a încercat de mai multe ori să pătrundă prin forță în șură, însă atacurile au fost respinse de fiecare dată. Pentru intimidarea celor doi partizani, trupele Securi­tății au dat foc la o căpiță din spatele şurii, frații Șușman fiind amenințați că, dacă nu se vor preda, va fi incen­diată și șura, fapt care s-a şi întâmplat în cele din urmă.
În timpul incendiului, echipa de șoc a Securității a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranța că-i va captura pe partizani, dar riposta acestora a continuat cu aceeași intensitate, deși erau practic în mij­locul flăcărilor. În cele din urmă, șura a fost mistuită de flăcări, iar a doua zi s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „bandiții au ars de vii”.
Ceea ce este impresionant la acest caz, pe lângă dârzenia celor doi, este faptul că nu numai au rezistat atât de mult în flăcări, nepredându-se, ci poziția în care au fost găsite cele două cadavre carbonizate, ceea ce
i-a făcut pe foarte mulți să creadă că au murit arși în poziții de rugăciune, respectiv în genunchi și cu brațele împreunate, ceea ce ar putea constitui un alt exemplu de martiraj creștin rar întâlnit.

Frații Teodor şi Avisalon au fost ultimii membri ai Grupului Şuşman, care împreună cu tatăl lor, ucis în
1951, porniseră pe drumul luptei anticomuniste, drum care pentru ei s-a dovedit fără întoarcere. Așa se face că prin moartea celor doi frați, Grupul Șușman a încetat să existe, însă ulterior alte zeci de persoane au fost arestate şi condamnate sub acuzația de a-i fi susținut pe cei care se opuneau regimului comunist.

Cadavrele arse au fost expuse timp de câteva zile lângă casa familiei Florea, pe un pat de fân. Au fost apoi îngropate într-o groa­pă comună, săpată de către soldaţi într-o pădurice aflată în apropiere. Nicio autoritate a administraţiei locale nu a eliberat până în prezent certificate de deces, cei doi fiind consideraţi din punct de vedere legal, ca persoane dispărute, însă în viaţă.
Toader şi Avisalon Şuşman s-au născut în satul Răchiţele, jud. Cluj, fiind doi dintre cei cinci copii pe care i-au avut împreună Teodor şi Ecaterina Şuşman. Conform actelor de stare civilă, Toader s-a născut în 1 octombrie 1923, iar Avisalon în 27 aprilie 1928. Niciunul dintre ei nu a fost căsătorit. Familia Şuşman a fost una dintre cele mai înstărite din zona Huedinului.
Până în 1945, Teodor Şuşman deţinuse funcţia de primar al comunei Răchiţele. Îl regăsim în această postură în timpul guvernărilor liberale (1922-1928, 1930-1934) şi apoi în toată perioada războiului (1939-1945). După constituirea structurilor comuniste locale, tocmai această condiţie materială mai bună, care oferea o anumită independenţă în relaţia cu statul, a devenit sursa problemelor. Puterea comunistă nu avea nevoie de indivizi independenţi şi cu influenţă în comunitate, ci de o masă amorfă şi controlabilă. Din această perspectivă, Şuşman era un clasic „duşman de clasă”.
Primele represalii au constat în înlăturarea sa din funcţia de primar, în 1945, pentru ca apoi să urmeze alte abuzuri de care nu au fost străini şi câţiva consăteni care, din oportunism şi dorinţă de parvenire, au devenit instrumente ale noului regim politic. Consecinţa acestor acțiuni a dus la radicalizarea atitudinii lui Teodor Şuşman faţă de puterea comunistă. Ceea ce îl făcea şi mai indezirabil în percepţia autorităţilor comuniste era, însă, prestigiul şi autoritatea de care se bucura atât în Răchiţele, cât şi în întreaga zonă a Huedinului şi nu numai. Rezolvarea problemei din perspectiva autorităţilor însemna înlăturarea totală a lui Şuşman din viaţa socială prin arestare și încarcerare. În august 1948, Securitatea a încercat să îl aresteze împreună cu câțiva apropiaţi, însă mulţi dintre cei vizaţi au reuşit să fugă şi să se ascundă. De atunci se poate vorbi de constituirea unui grup armat de rezistenţă anticomunistă, condus de Teodor Şuşman, care în anii următori a activat în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni.
Grupul a fost alcătuit din mai multe persoane, între care şi trei dintre copiii lui, Traian (arestat în 16 decembrie 1948), Toader şi Avisalon. Teodor Şuşman senior a fost ucis de Securitate în 15 decembrie 1951, iar ultimii rezistenţi din cadrul grupului au fost cei doi fii ai săi, Toader şi Avisalon, uciși la 2 februarie 1958.