GAVRIL CIUBAN – poetul din nord – la 70 de ani

Nicolae  Scheianu

Când au trecut și unde
s-au dus? (...când au apus / anii de sus...) Pe Vaser  în jos...pe Vaser  în sus?
Un mare poet,  în  adevăr, nu doar în cuvinte, al Maramureșului și al Țării întregi,  poetul Gavril  Ciu­ban  este, mai presus de toate  „Al  Vaserului” , așa cum și-a intitulat unul dintre volumele sale de poezie.  Născut pe 10  iulie 1951 în  Viseu  de  Mijloc, cum era pe atunci, poetul a copilărit mai mult  pe  la cantoanele din partea dinspre izvoare a Vaserului, trăind  dar și lucrând de mic, o copilărie fabu­loasă care  a fost, cred eu, și la originea poeziei sale, așa cum fratele său mai mic, regretatul pictor de biserici și prozator, Ion  Ciuban și-a primit  zvâcnetul artistic tot de aici.
După ce a  terminat liceul și  o școală de revizori CFR la Caracal si la Buzău,  Gavrilă s-a întors  la Vișeul de Sus  și a lucrat multă vreme la Ocolul Silvic  iar, începând cu  anul  2000, după absolvirea Facultății de istorie a Universității „Spiru Haret” din București,   ca bibliotecar.  A crescut copii  frumoși acasă și poeți  talentați la Cenaclul  pe care l-a condus multă vreme, a scris și s-a implicat activ în viața culturală a  Vișeului și a județului.   A debutat în 1975 la Cronica din Iași și a publicat periodic in reviste literare din țară: Echinox, Romania Lite­rară, Tribuna, Luceafărul, Transilvania, Orizont, Astra, Poesis, Nord Literar, Caiete Silvane, etc, etc. Debutul editorial a fost  în 1992 cu un volum de poezii de mare ținută, „Cultivatorul de pietre și tandra dihanie” a cărui valoare a fost re­compensată cu „Marele Premiu la Festivalul Internațional de poezie de la Sighetu Marmației (1992) și cu premiul Salonului Național de carte de la Cluj Napoca (1993). Au urmat apoi „Fântâna cu ghin­turi”(1996), „Poeme” (2000), volum răsplătit cu  Premiul Uniunii Scriitorilor la Festivalul „George Coșbuc” de la Bistrița, „Versuri din proză”(2000) și „Est”(2002), Tranșeea săpată de păsări (2004), „Dimineți în erai” (2005), „Opere incomplete” - 2006, „Strănierii” -2010, „Mireasa și moartea”-2014, „Lebăda cu a dumisale rochie de mireasă”- 2014 și „Al Vaserului”- 2015.  Este inclus, firește, în foarte multe antologii în țară sau în județ și tradus în engleză, italiană, franceză, ucraineană.  Este membru al Uniu­nii Scriitorilor din România din 1998. Despre poezia sa au scris elo­gios  critici, poeți și scriitori importanți  precum Laurențiu Ulici, Al. Cistelecan, A. I. Bruma­ru,  Ioan Moldovan, Ion Mureșan,  Radu Saplacan,  Constantin Stan, Vasile Latiș, Al. Spânu, Ioan Negru, Ioan Flora, Augustin Cozmuța, Gh. Parja, Echim Vancea, Gr. Ciascai, Lupu Petrovan, V.R. Ghenceanu, Ion Burnar, M. N. Tomi, Ion M. Mihai etc.  
,,În poezie, mâna de lucru este ieftină”.  Când totul e scump și greu, doar poezia  e la îndemâna poeților: singurul lor regat. Regatul Vaserului, necucerit niciodată pe de-a-ntre­gul.   L-am cunoscut, demult, in mileniul și veacul trecut, când am ajuns la el acasă,  în Vișeul de Mijloc, pe negândite și pe nepregătite, venind cu trenul de Borșa, de la Sighetu Marmației, care pe atunci circula (un tren cu bănci de lemn, ca în filmele wes­tern) împreună cu poetul Ion Mureșan. M-a ajutat, ca om al pădurilor și frate al pădurarilor dar și al poeților, să facem  Taberele de literatură de pe Vaser, de la Făina și de la Poiana Novăț. De altfel, cu sprijinul său, venind la el acasă, au văzut Vaserul și sălbăticia mun­ților de acolo, mulți poeți, scriitori, pictori  și mari actori. Ovidiu Iuliu Moldovan sau Radu Anton Roman îmi vin acum, repede în minte.

De altfel, în taberele de literatură de pe Vaser au venit  poeți și
scrii­tori  din toată țara, începând cu Radu Săplăcan și continuând cu Gheorghe Iova, Dumitru Augustin Doman, Ioan Flora, Călin Vlasie, Paul Vinicius, Ion Mureșan, Alexandru Pintescu, George Vulturescu, Nicolae Sava etc, etc și, de la noi,  aproape toți poeții scriitorii mai cunoscuți din județ.  Gavrilă este un  om misterios în felul său, pe cât e de simplu și de obișnuit, un poet cu o viață lăuntrică tumul­tuoasă plină de capcanele și de străfundurile metaforelor  care co­boară din pădurile mari și neguroase ale copilăriei sale. Așa cum îl simt eu, Gavril Ciuban face parte din  galeria  cu viță de soi a poeziei românești, ca să parafra­zăm  titlul unui celebru roman.  ,,De curând m-am mutat/ intr-o vârstă fără vecini/ cât un tren încărcat cu muniții/și tras de asini/ aud că ți-e viața, bade Ciubane”... 70 de ani în tranșee...săpate de păsări, tranșeele fără capăt ale vieții.  Anii au curs pe apa Vaserului, s-au revărsat în Vișeu, mai apoi în  Dunăre și-n mare și, în cele din urmă,  în văzduh, laolată cu păsările, deasupra norilor... ,,Ușor, deasupra lumii”, cum a zis Radu Săplăcan, când eram încă tineri și plini de iluzii.  

Lumea poeziei lui Gavril Ciuban este ,,o lume în straturi, în care troienesc părinții, copilăria, înțe­lesurile – repede părăsite pentru ceva mai mult decât ele – e o lume a elementarului în care  Numele se apropie de Verb – ca niciodată -
și-și preschimbă locul”. Astfel re­zuma o parte a universului său poetic poetul, profesorul și fol­clo­ristul Vasile Latiș, cu care a păstrat o statornică prietenie și legătură  până când  acesta a plecat spre alte lumi, mai înalte. Acum, sus, Pe Poduri, la Vișeul de Sus, înaintea sărbătorii anilor de grație, poetul va fi fiind la coasă, uitându-se după ploaie.

,,Eram un copil al pădurii
în dosul ferestrei de apă
pline de zgomot și făpturi
potrivnice zborului imi păreau
întinsele coridoare ale lumii”...

„Vine -o iarnă din bătrâni
ninge cu scântei din nuferi
între slugă și stăpâni,
poezie de ce suferi?”...

„Umblă îngerul cu sufletul meu
Ninge năvalnic
îndepărtându-se
Mă mir cum se scurtează oamenii
Anii…”

La mulți ani, Gavril Ciuban!