„Fisura” a ajuns în Maramureş

Piesa „Fisura” a dramaturgului Flavius Lucăcel a făcut „valuri” în Maramureş, aşa că, după succesul din Baia Mare se doreşte să fie jucată şi în alte locaţii din judeţul nostru. Urmează povestea unei piese care se joacă de trei ani în localităţile din Transilvania, o piesă care îi captivează şi pe cei care nu sunt neapărat familiarizaţi cu lumea teatrului.

Dramaturgul Flavius Lucăcel este din Aluniş, în apropiere de Ulmeni, la doi paşi de Maramureş. Toată copilăria, adolescenţa şi o bună parte din tinereţe şi-a petrecut-o la Baia Mare. În ’89 este unul dintre tinerii Revoluţiei, mereu pe baricade. Fiind îndrăgostit de Baia Mare, o bună parte din personajele lui se trag din acest spaţiu al Maramureşului. A cochetat şi cu pictura şi îşi câştigă existenţa din meseria de pietrar, meserie pe care a învăţat-o de la tatăl lui. De curând a prezentat o piesă în Maramureş.

„De fapt, este o piesă pe care o prezintă în satele din Transilvania, un gen de Teatru la Şură. Proiectul lui, demarat de vreo trei ani, a prins extraordinar de bine şi intenţionează să-l mai aducă cel puţin în vreo trei sate din Maramureş. Piesa a fost jucată până acum în judeţul Cluj, în Munţii Apuseni, în Hunedoara şi Alba Iulia. Recent a fost jucată la Muzeul Satului din Baia Mare, unde a avut peste 350 de spectatori care au stat până târziu în noapte deşi piesa a început la ora 22. Regizorul, Mircea Olăhuţ, este un tânăr absolvent de regie a Universităţii din Cluj, iar actorii sunt de la Teatrul Bulandra, iar trei sunt angajaţi ai Teatrului Naţional din Cluj-Napoca”, spune scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Piesa se numeşte „Fisura”. De fapt, toate piesele lui Flavius Lucăcel vorbesc despre lumea oamenilor simpli. „El nu are personaje grandioase. Lumea lui este formată din cerşetori, prostituate, ţărani, oameni care aşteaptă trenul în gară etc. Este foarte ciudat că aproape în fiecare piesă a lui Lucăcel gara şi trenurile au statut aproape de personaje. Atâta că nu vorbesc, dar personajele vorbesc cu gara, cu trenurile, cu singurătatea din gară, cu despărţirile, îşi pun câte un pahar de vin şi se gândesc la perioadele frumoase sau triste când au fost în gară. Este undeva în subconştientul lui această legătură şi iubire faţă de gară deoarece aşa putea el să evadeze din satul lui, să plece în Baia Mare şi să meargă la teatru”, explică Mihali.

Piesa „Fisura” are un subiect asemănător cu teatrul absurd al lui Ionescu. Este vorba de doi bătrânei care pe măsură ce îmbătrânesc sunt tot mai hapsâni şi tot mai zgârciţi. „Cei doi bătrânei ajung să-şi numere borcanele de murături în cămara lor şi ajung la numărul 592, iar baba îl atenţionează pe bătrân că se pare că s-a crăpat un borcan. Şi ajung la disperare. Este un teatru care prinde extraordinar şi la un public care nu este neapărat obişnuit cu teatrul, un public care vine de la munca câmpului şi vrea să vadă Teatru la Şură. Bătrâna descoperă că s-a produs o fisură în peretele cămării şi din clipa aceea li se năruie existenţa. De fapt, Flavius Lucăcel lucrează extraordinar de bine cu problemele lumii din zilele noastre, cu globalizarea, cu progresul, iar cei doi bătrâni devin adevăraţi criminali. Adică, bătrânul caută cauzele care au dus la fisura din cămară şi ajunge la concluzia că trenurile care trec prin apropiere pot fi de vină aşa că pregăteşte un „atentat” să deraieze trenul.