Fereastra închisorii. Virtuţi de penitenciare

Asist virtual, uitându-mă la o înregistrare, la un dialog între doi oameni.
Îi desparte doar o plasă subţire de sârmă, într-o curte de plimbare din mijlocul unei închisori.
Pe de o parte, un criminal, pe jumătate şi intenţionat dezbrăcat, care şi-a ucis cu sălbăticie propriul tată şi a cărui repere existenţiale continuă să fie doar violenţa extremă şi ameninţarea aproapelui.
Şi având o plăcere deosebită în a chinui şi a ucide animale.

Pe de altă parte, un poliţist de penitenciare cu peste 20 de ani vechime, trecut razant pe lângă moarte datorită unei boli foarte grele, în agravarea căreia stresul profesional a avut un rol esenţial.
Mai mult, toxicitatea organică ex­tremă de care suferă are reverberaţii serioase asupra echilibrului său psihic.
Cu toate astea, omul nu s-a dat bătut, a supravieţuit aproape miraculos şi încă lucrează, deşi putea să nu o mai facă.
Pe deasupra, e şi unul din cei mai lega­lişti poliţişti de penitenciare, chiar dacă pentru unii pare un ciudat.
Continuă să-şi ţină cu succes şi nervii în frâu, cu toate că provo­cările deţinuţilor şi uneori chiar lipsa de empatie a unor şefi nu sunt neglijabile.
Convorbirea celor doi de la gard e de fapt un monolog: deţinutul îi ameninţă explicit şi trivial, cu acte de violenţă fizică şi sexuală, pe părinţii şi chiar pe copiii poliţistului de penitenciare.
Rânjind tot timpul, scuipând şi folosind cuvinte dintr-un registru inuman.
După aceea începe cu morţii acestuia.
Şi pe aceia spune că-i violează, bineîn­ţeles într-un limbaj care nu poate fi reprodus.
Ajunge şi la poliţistul de penitenciare pe care îl face în toate felurile, cu toate murdăriile abjecte care îi vin la gură.
Chiar şi ceilalţi deţinuţi sunt sideraţi şi scârbiţi de spectacolul a cărui martori sunt.

La sfârşit, după ce revine şi trece cu aceleaşi oribilităţi prin toată familia vie şi moartă a poliţistului de penitenciare, îşi scoate organul sexual şi se înde­părtează râzând în hohote.
Poliţistul nostru a rămas calm, demn şi tăcut, pe parcursul întregii convorbiri, solicitând telefonic doar un raport de incident, fiind un exemplu de reacţie cum­pătată şi chiar legală.
Ulterior, criminalul tatălui său a distrus televizorul şi telefonul din dotarea came­rei de deţinere, ameninţând cu moartea alţi poliţişti şi bineînţeles pe copiii acestora.
După care, şmechereşte, a început să-şi negocieze absolvirea de răspunderea legală. Văzând că nu are succes a revenit la ameninţări cu violuri şi crime. Bineîn­ţeles cu morţi şi vii, cu părinţi şi copii.
Deci criminali şi poliţişti de penitenciare.
Căderi, decăderi şi virtuţi de penitenciare.
Judecaţi dumneavoastră!