Fereastra închisorii / Roma

Am revenit la Roma după 7 ani. Petrecuţi nu în Tibet, ci prin munţii noştri.
De data asta am avut mai mult timp de colindat prin locurile care dau mărturie despre istoria sa colosală.
Oraşul a rămas la fel de fermecător, senzaţie pe care am mai trăit-o doar la Barcelona, pe coasta opusă a Mediteranei.
Plecând din Cavnicul meu contemporan şi îngheţat la minus 10 grade, am ajuns în Roma antică la plus 20 de grade, primăvăratecă şi însorită în începutul lui decembrie.
Singurul lucru dizarmonic a fost nefirescul brazilor de Crăciun, scăl­daţi în soare şi contemplaţi de turişti în mânecă scurtă.
În rest, citadela este absolut fabuloasă.
Înţesată de istorie ce încă pare vie, co­pleşitoare prin catedralele catolice grandioase precum Cel căruia îi sunt închinate.
Am stat preţ de trei zile într-un hotel ce aparţinea Vaticanului, în piaţa Maria Maggiore, unde se află una din acele biserici impresionante, deopo­trivă prin arhitectură şi spirit.
Acolo am ascultat fermecat muzica bisericească gregoriană ce acompania împreună cu orga celestă slujbele tainice de seară.
Printre cele ale mântuirii m-am gândit şi la ecumenism şi la toată polemica iscată de Sinodul de la Creta.
Este descumpănitor să vezi că unii au pretenţia exclusivităţii şi confiscării bizantine a Cerului, criticând absolut necreştineşte paşii, de altfel destul de timizi, făcuţi de lumea ortodoxă spre fraternitatea creştină.

Acolo, în Basilica di Santa Mario Maggio­re, am simţit, dincolo de orice in­cer­titudine, că lumea catolică apar­ţine, alături de cea ortodoxă, aceluiaşi Dumnezeu.