Fereastra închisorii. Războiul văzut

A început războiul.
Cel văzut, cu armele.
Că cel nevăzut, cu păcatele, e pes­te tot şi mereu.
Dar cel militar e o opțiune, o libertate, o alegere.
Cel mai cumplit lucru inventat de oameni.
Real şi criminal.
Puțini au crezut, iată că s-a întâmplat.
Azi viața e un rai, mâine poate fi un iad.
Spunea un sfânt că pacea e mai înaltă decât dreptatea.
Iar Cicero, că este de preferat o pace injustă unui război cu drept temei.
Azi, proporția între învinși şi învingători e atât de diluată, încât toată lumea pierde.
Apoi, mor mulți inocenți.
Copii care nu şi-au trăit viața.
Şi e singura pe care o au, dăruită de Dumnezeu.
Tot firescul vieții se transformă în durere, chin şi angoasă.
Şi viața se reduce la instinctul de supraviețuire.
Dispare bucuria simplă a trăirii şi speranța normalității.
Orizonturile se întunecă, oamenii se schimonosesc.
Mai ales acum, când nu mai există exercițiul sacrificiului şi al jertfei.
Al răbdării şi al îndurării.
Oamenii sunt atât de fragili şi neputincioși încât înainte de a-i omorî războiul, îi răpune perspectiva acestuia.
Iată că de la răsărit nu vine lumina, ci însuși întunericul.
Bezna cea mai adâncă.
Semn că lumea e pe muchie de cuțit.
Iar cine sabia o scoate de sabie va muri.
Cu Dumnezeu înainte!