Fereastra închisorii. Pe vârfuri

Nu, nu e vorba de balet.
Sau poate că da.
De un balet cu totul special, cel al vârfurilor de munte.
Cel mai frumos lucru pe care ţi-l oferă un vârf de munte este pers­pectiva.
Atât cea reală, cât şi cea existen­ţială.
Într-unul din răgazurile dintre două zile de muncă, am fugit cu schiurile pe un vârf alb de munte.
De unde, m-am uitat fascinat, prin claritatea albastră a cerului de iarnă, spre alte vârfuri de munte.
Înzăpezite şi suverane, mai apropiate sau mai îndepărtate.
Dar, la fel de minunate.
Chiar în faţa mea, întins în forma unui amfiteatru hibernal mistic, aveam cel mai înalt munte din viaţa mea: Gutinul.
Apoi, în stânga mea, depresiunea Văii Cavnicului, străjuită de Mă­gura Mare, Mogoşa şi Hija.
În mijlocul acestui paradis natural, se înalţă din pădure Piatra Măna­şului, un alt loc excepţional de belvedere. În depărtare, spre orizont, se zărea Ignişul.
În spate, văzut doar cu ochii minţii, era Ţibleşul.
Peste tot e însă fericirea. Înaltă şi tainică precum un munte.
Iar sus, la atingerea cu cerul, sunt vârfurile… rugăciunile.