Fereastra închisorii / Neschimbatele… drumuri

A scrie despre drumurile proaste ori chiar mizerabile a devenit o banalitate în Maramureş. Însă nu ar trebui să fie aşa, deoarece este vorba şi despre siguranţa oamenilor. Nu îmi propun să stabilesc eu cine se face vinovat de priveliştea sumbră a acestora, în contrast cu cea sublimă a naturii, însă s-a ajuns prea departe.

A veni dinspre Cavnic spre Baia Sprie necesită abilităţi de schior, nu de şofer. Eşti nevoit să realizezi slalomuri complexe, să sari peste trambuline (cea din lângă fostul iaz al minei este o bună rampă de lansare spre atelierele auto), iar iarna să faci derapaje controlate. Oricând poţi sări de pe pârtie (drum), iar în curând casca va fi obligatorie, având în vedere dificultatea traseului. Dacă nu ai canturi (cauciucuri) bune şi superabilităţi de jongler, ai toate şansele să pierzi contactul cu asfaltul şi să faci cunoştinţă cu decorul.

Una peste alta, dincolo de ironie şi metaforă, oricând te poţi trezi cu roata mâncată de gropile ori chiar crevasele din drumul căpcăun, oricând te poţi trezi cu o „îmbrăţişare” din partea partenerilor de drum, obligaţi să danseze la limita controlului printre meandrele concrete ale drumului.

Înţelegem că eternele lucrări se vor relua la primăvară şi se vor termina la sfârşitul anului, cât mai e valabilă finanţarea europeană, dar nu înţelegem de ce nu se astupă măcar provizoriu gropile atât de mari încât pot ucide maşinile, dar mai ales oamenii. E totuşi un drum public, menit să faciliteze legăturile dintre comunităţile umane. Pe lângă bolile incurabile ori alte pericole de-ale vieţii, acest drum poate aduce şi el necazuri mari. Şi nu numai din cauza oamenilor care îl străbat, ci şi din cauza degradării sale peste măsura oricărei limite rezonabile. De fapt tot din cauza oamenilor. Dar a altora.

Doamne ajută să nu se întâmple nimic rău!