Fereastra închisorii. Milostenia

Una din virtuţile creştine cele mai înalte.
Poate chiar mama lor.
Fiindcă în milostenie inima ta se frânge pentru altul.
Acolo e şi jertfă şi închinare.
Şi multă smerenie.
Cea mai simplă cale spre mântuire a creștinului.
Degeaba vom merge la biserică şi vom bolborosi toate rugăciunile, canoanele şi învățăturile dacă nu vom şi făptui binele.
Fie că suntem ortodocși, catolici sau orice altceva, apartenența la Dumnezeu o putem dovedi în primul rând prin fapte.
Simpla clamare ritualică a calității de credincios nu e suficientă.
Fără mărturisirea împlinită a ajutorării efective a semenilor nu suntem prea sus pe scara către cer.
A spune doar Doamne ajută când vezi un copil grav bolnav înseam­nă a arunca propria cruce în spatele şi aşa încărcat de alții a lui Hristos.
Ce poți face tu, nu trebuie să delegi către divinitate.
Poate fi chiar un afront.
Copilul acela are nevoie de cele mai bune medicamente, de cei mai buni doctori, de cea mai bună îngrijire.
Dacă doar te rogi atunci când poți face real şi concret, nu e altceva decât o fugă ipocrită de împărțirea binelui personal cu altul.
Nu mai vorbim de sacrificiu.
Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui.