Fereastra închisorii. Lipsire de libertate în mod legal

În loc să-şi trăiască simplu şi frumos propria viaţă, tot mai mulţi oameni o trăiesc de fapt pe a altora.
Abandonaţi printre telefoane, ta­blete şi televizoare aceştia nu mai sunt cu faţa către propriul lor destin.
Întorşi cu spatele către propria existenţă, către harurile dăruite de Dumnezeu, către natură, preferă lumina ecranului luminii cerului.
Hipnotizaţi, chiar încarceraţi, de tot soiul de emisiuni şi seriale de pe la televizor, uită de propriul orizont existenţial.
Nu mai vorbim de aşa zisele reţele de socializare.
Dacă le moare un om drag prima grijă e să pună o lumânare pe ima­ginea de profil.
Dacă pleacă în vacanţă, înainte de a împărtăşi firesc bucuria cu cei dragi de acolo, ventilează frenetic poze în spaţiul virtual, inclusiv către necu­noscuţi.
Aşa îşi oferă viaţa, necumpătat şi isteric, cu toate intimităţile şi tainele ei, tuturor, precum o devălmăşie ontologică comunistă.
Mai nou, e chiar o boală grea din nomenclatorul psihiatric, depen­den­ţa asta de iluziile şi falsităţile ce inundă mintea celor slabi de înger.
Din nefericire, mulţi copii cresc în sminteala asta îngrozitoare.
În loc să se dea pe schiuri se dau pe derdeluşul negru al calculatorului.
În loc să urce pe jos un munte, se avântă tot mai sus în lumile false din străfundul ecranelor.
În loc să vorbească cu părinţii, dau like-uri şi postează emoţii artificiale.

Cu alte cuvinte, o autolipsire de li­bertate în mod legal şi voit.

Trist, chiar deznădăjduitor, pentru sufletele lor.