Fereastra închisorii. Dincolo de aparenţe

După cum toată lumea prea bine ştie, în septembrie 2017 natura şi-a arătat puterea într-un spectacol de ploaie necontenită şi vânt apocaliptic, pro­babil sătulă de agresiunile ecologice deşănţate şi repetate ale oamenilor.
Turbarea văzduhurilor, ce a durat doar câteva zeci de minute, a lăsat în urmă multe păduri schilodite sau chiar secerate de pe picioare.
Cu ochii mei, am văzut cum un nuc bătrân a fost scos cu totul din rădă­cini, precum un pai, şi aruncat departe prin aer, ireal de banal.
Până aici, toate legale şi naturale.
Ulterior, a început marea curăţenie a lemnelor culcate la pământ de urgie, adică oficial exploatarea doborâturilor.
Plimbându-mă sau alergând aproape zilnic prin păduri, am fost foarte atent la ce s-a întâmplat.
Au apărut foarte multe exploataţii forestiere, pe toţi munţii.

Fie că am mers în Bloaja, fie pe Gutin, fie în Munţii Lăpuşului, oriunde, sunt excesiv de multe lemne pregătite de plecare.
Grămezi uriaşe, parchete în neştire, peste tot o frenezie a drujbelor, tafurilor şi peridoacelor, ca să ne ex­pri­­măm conform uzanţelor regi­onale.
Desigur, dacă ar fi vorba doar de do­borâturi sau tăieri raţionale nu ar fi ni­mic de comentat, ci chiar de aplaudat.
Dar nu cred că e aşa, fiindcă e foarte mult lemn sănătos şi proaspăt, care ne duce cu gândul la altceva.
Nu aş vrea să vorbesc cu păcat, dar la noi există deja o tradiţie oribilă de defrişări criminale. Care au rănit cum­plit natura şi au batjocorit pe mă­sură legea.
Deşi există foarte mult lemn pe piaţă, acesta nu s-a ieftinit deloc şi nici mă­car temporar, ceea ce spune multe.
Cred că s-ar impune o auditare res­ponsabilă şi independentă a ceea ce s-a întâmplat în pădurile noastre în ultimii doi ani.
Nu de alta, dar să stăm liniştiţi că nu s-a petrecut nimic mizerabil în spa­tele poalelor uriaşe ale furtunii din septembrie 2017.
Eu, cel puţin, nu sunt deloc împăcat cu ceea ce văd şi îmi miroase a multă strâmbătate. Din aia omenească, de nu o fi chiar ceva doborâturi urâte ale păcatului hămeselii şi iubirii de arginţi.
Cine scapă aici nu va scăpa acolo unde până şi copacii vorbesc.

Dar datoria noastră, a tuturor, este să nu lăsăm toată dreapta măsură doar în seama lui Dumnezeu.