Fereastra închisorii / Destinaţiile gândului

Povesteam zilele trecute cu un prieten despre călătorii şi locuri ale lumii pe care am vrea să le vedem sau pe care le-am văzut şi le apreciem. El visa la destinaţii cosmopolite gen Dubai, Los Angeles ori Tokio pe când eu îi vorbeam de dorinţa de a vedea fiordurile din Norvegia, Siberia ori Ţara de Foc.

Oriunde am fost însă şi sunt sigur că oriunde aş merge dorul de acasă, de pietrele şi iarba de aici, este atât de magnetic încât ziua întoarcerii devine dorinţa cea dintâi a inimii. Prietenul meu, mai dezrădăcinat de felul său, nu ar avea nicio oprelişte interioară în a se muta în alt colţ de lume, ori a petrece vremuri îndelungate departe de plaiurile natale.

Singurul loc în care am simţit tainic fericirea de acasă a fost Muntele Athos, acolo unde adie miresme sufleteşti nepământene.

Apoi i-am spus prietenului meu că oricât de mare ar fi fascinaţia minunilor naturale, mai mult sau mai puţin îndepărtate, sunt nenumărate locuri fabuloase de văzut într-o ţară cum nu este alta mai frumoasă şi misterioasă. România. Cea autentică şi naturală nu cea pângărită de către cei care nu ştiu să o preţuiască ca pe ceva binecuvântat.

Aşa că nu aş da Bloaja şi Preluca pe niciun oraş poleit de prin lumea bogată, după cum Gutinul şi Pietrele Şoimului mi se par deasupra celor mai înalţi munţi ai lumii.

O noapte alpină, petrecută în faţa focului şi cu stelele deasupra, nu poate fi ajunsă ca fericire de nimic din lumea cea construită de om.