Facerea şi refacerea timpului în pictura lui Valentin Rozsnyai

Profesor universitar dr. Nicolae Suciu

Absolvent al Specializării Arte Plastice – Pictură al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, autorul are preocupări dintotdeauna pentru artă, mărturie stând anii de lucru în cadrul Muzeului din Sighetul Marmaţiei, precum şi îndrumarea propriilor copii spre domeniul arte: de arhitectură precum şi Istoria şi teoria artei. Preocupările mai vechi ale domniei sale având ca temă miturile şi simbolurile din culturile şi civilizaţiile ancestrale devin astăzi prototipuri şi concepte lămurite şi convin­gă­toare prin selecţia lucrărilor de pic­tură în ulei prezente în expoziţia de faţă.
Facerea şi refacerea timpului constituie o tematică generoasă, pentru aprofundarea acestor investigaţii în câmpul artelor vizuale, subliniind rolul simbolurilor în compunerea spaţiului plastic. Ne-au reţinut atenţia pe parcursul ultimilor ani, compoziţii cu teme mitologice, transpuse într-un limbaj pictural aparte, neidentificând în exclusivitate doar firul epic prin reprezentări vizuale, narative. Detaşarea de figurativ s-a produs prin Lucrarea de Licenţă - Calul Troian, iar aceste investigaţii au fost dezvoltate ulterior, în preocupări de atelier prin lu­crările de pictură ce se regăsesc în expo­ziţia de faţă.
O altă lucrare - Laocoon şi Caii relevă un spaţiu al formelor geometrice derivate dintr-un cubism analitic, puse în valoare de modelee de culoare sur­prin­zătoare. Îmbină în mod judicios formele şi picturalitatea suprafeţelor, realizată prin suprapuneri ale straturilor de culoare cu ajutorul cuţitului de paletă, lăsând transparenţe prin mâ­nuirea acestuia şi realizând străluciri de smalţ, ca al gla­zurilor ceramice. În lucrarea Facerea şi refacerea timpului, o întreagă caligra­fie a liniilor şi ductul acestora prin supradimensionarea raţio­nală a segmentelor, relevă forme plastice într-un spaţiu pictural dinamic prin întretăierea diagonalelor, transformându-le de această dată într-o clepsidră a timpului. Motivele simbolice cum ar fi: spirala, peştele, mărul (ca fruct al începutului cu­noaş­terii), derivate din suprapuneri, secţionări şi în­tre­tăieri de planuri constituie o tridimensionalitate a spa­ţiului plastic bine echilibrat prin ponderi ale formelor şi ale valorilor.

Meritele profesionale ale domnului Valentin Rozsnyai au fost recunoscute în primul rând prin dobândirea calităţii de membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare, iar mai apoi de premiile naţio­nale şi internaţionale: 2012 - Bienala Naţională Gheorghe Petraşcu, Târgo­viş­te (Premiul II, pictură), 2013 – Ex­poziţia Interna­ţională Homage to Picasso, Zagreb, Croaţia (Marele premiu pentru pictură), 2017 – Bienala Internaţională de pictură Chişinău (Diplomă de Excelenţă a Ministerului Culturii din Moldova).
Inspirată alegerea autorului de a-l invita pe filosoful Prof. univ. dr. Nicolae Iuga de a descifra sensurile şi profunzimea trăirilor pe pânză ale pictorului Va­lentin Rozsnyai al cărui cuvânt la vernisaj îl redăm mai jos:

Expoziție personală de pictură
la Baia Mare. Sigheteanul Valentin Rozsnyai – 65.

Prin unele trăsături care se pot remarca la prima vedere – culori grave, spații monocrome tăiate ferm și delimitate net unele de altele, împărțirea uneori a cadrului prin diagonale energetice, o simbolistică ubicuă insinuată sau expli­citată – lucrările lui Valentin Rozsnyai îmbie la conceptualizare. În spatele tablourilor se poate ghici și se poate re­constitui o narațiune mitologică intrin­secă ce abia așteaptă să fie decriptată hermeneutic, confirmând o dată în plus ideea că mai întâi nu a fost nici oul și nici pasărea, ci mai degrabă ideea de zbor, că mai întâi a fost mitul și mai apoi metafora, iar metafora – fie ea și plastică – nu este altceva decât un mit comprimat aposteriori, un mit povestit eliptic.
Câteva teme se decelează cu claritate. Mai întâi Timpul. Timpul curge conti­nuu, uniform și într-un singur sens, ca râul lui Heraclit, numai pentru simțul comun. Timpul fizic, cel dat de miș­carea astrelor, de mișcarea de rotație și de re­vo­luție a planetelor, pe care noi oamenii îl măsurăm cu două mijloace con­ven­ționale, ceasornicul și calendarul, este în esență și el un timp care curge uniform încetinit, dar cu o încetinire imper­cep­tibilă la scara infimă a vieții omenești și chiar la scara scurtei durate a civilizației umane pe pământ. În timpul fizic avem „infinitul rău” cum îl numea Hegel, adică linia timpului unidimensional care curge de la trecut prin prezent spre viitor la infinit, reprezentat punctiform printr-un șir de numere: 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. Și tot așa și spațiul, care con­tinuă din punctul în care ne aflăm noi în toate direcțiile spre depărtări indefinite, prin reprezentarea 1 + 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. De ce „infinit rău”? Pentru că acest fel de „infinit”, ca un șoc infinit de-a lungul lucrurilor finite, nu poate fi atins niciodată și nu satisface nevoia de raționalitate intrin­secă a spiritului omenesc. Și atunci? Ei bine, acest fel de infinit trebuie „recurbat în sine”, reflectat în sine, adică adus în oglinda Spi­ritului, a conștiinței cunoscătoare și atunci obținem „infinitul bun”, infinitul fără rest, pentru că oglinda Spiritului rămâne aceeași, chiar dacă reflectă o infinitate potențială sau actuală de lucruri.

În lucrările lui Valentin Rozsnyai, timpul infinitului rău este reprezentat ca o spirală care crește de la stânga la dreapta, după mișcarea aparentă a soarelui pe cer (sensul mișcării acelor de ceasornic), este timpul creat în desfășurarea lui cosmică, timpul Universului în expansiune după actul Creației (sau marea explozie, Bing Bang-ul), timpul făcut, în care Creatorul a pus și creaturile sale, dar este totodată și Cronosul care ne macină ființa lent dar sigur, transformând-o în heideggeriana fiin­ța­re neabătută către moarte. Reprezen­tarea plastică poate să fie asemănată și cu o cochilie de melc, care crește de fapt urmând o lege matematică (șirul lui Fibonacci).
Dar Creatorul nu ne-a dat nouă numai „Timpul făcut”, Cronosul, ci ne-a dă­ruit și „Timpul re-făcut”, Timpul restaurat, sau mai bine-zis „Timpul răscumpărat” (așa cum păcatul nostru a fost răscum­părat cu însuși sângele Fiului Său) și, mai mult decât atât, ne-a dat nouă înșine posibilitatea de a ne răs­cumpăra viața-în-timp, prin viața-prin-valori. Ne-a dat nu numai timpul rău al Cronosului, ci și timpul bun al Kairosului, timpul bunei alegeri, în care ne putem schimba desti­nul nostru în bine, caierul vremii pe care trebuie să îl privim abstrăgând de la tors. Timpul bun poate fi reprezentat plastic ca o spirală inversă, care crește în sens opus acelor de ceasornic în planul Spiritului, care înseamnă o reîntoarcere în sine, o ieșire din infinitul rău prin întoarcerea acestuia la reflecția în sine a conștiinței cunoscătoare.
Un exemplu ar putea fi edificator. În anul 1929, Constantin Brâncuși deja ce­lebru la Paris, a fost rugat de către un James Joyce nu mai puțin celebru să-i deseneze portretul. Atunci, spre uimirea tuturor, marele Brâncuși a făcut dintr-o singură miș­care de mână o spirală întoarsă în sine. Asta era tot? Da. A fost de ajuns.
Cele două spirale orientate diferit, cea crescătoare a lumii văzute, a Univer­sului fizic în expansiune, și cea întoarsă în sine a lumii nevăzute a Spiritului, pot fi aflate îngemănate genial în arhetipul numit „coarne de berbec”, în cele două volute simetrice ale capitelului care încheie coloana ionică. Sau, în cazul lucrării lui Valentin Rozsnyai care dă și titlul expoziției, în afară de sugestia coarnelor de berbec pe care o putem observa aici, se află și într-un ou cosmic plutind imponderabil, în care așteaptă facerea lumii cele două spirale în stare latentă. Tabloul lui Valentin Rozsnyai, cel care dă și titlul expoziției - „Facerea și refacerea timpului” -, mai este pigmentat și cu elemente onirice, pești stilizați care zboară impetuos pe verti­cală, criptograma paleocreștină a lui Iisus Christos înălțându-se la ceruri, sau evoluția Cosmosului în îndreptarea lui către punctul suprem Omega, ca în Fenomenul uman al lui Teilhard de Chardin.

În esență, cred că în persoana lui Va­lentin Rozsnyai avem un pictor al maturității depline, cu un discurs plastic cerebral, cu o tehnică bine elaborată și diversificată, parcurgând facil distan­țele dintre cubism, futurism și supra­realism, reiterând cu succes nu numai mituri fundamentale ale culturii noastre europene, ci și paradigme mitologice dintr-o hypo­noia a filosofiei.