Extraordinara poveste a unui erou contemporan: Ciabua, prinţul georgian „necuminţit”

Există doar două feluri în care un om se poate înălţa: prin eroism şi prin sfinţenie. Eroismul îl ridică deasupra celorlalţi oameni, pe orizontală, iar sfinţenia, pe verticală, spre Dumnezeu. Dar şi eroii şi sfinţii au o singură armă şi acelaşi mod prin care îl fac pe Dumnezeu să zâmbească: curajul. Aceşti oameni extraordinari, din imediata „vecinătate” a lui Dumnezeu, ne amintesc de culmile pe care am fost meniţi să le atingem, de măreţia cu care poate fi transformată orice „Golgotă” în Înviere şi de modul în care poate fi urcat un drum al crucii, astfel că, la capătul lui, şi Dumnezeu şi oamenii să exclame deopotrivă: „Da, acesta a fost un OM adevărat!”.

Povestea care urmează n-ar fi ajuns probabil în România dacă în anii ’50, nu s-ar fi întâlnit, într-un lagăr din Sibe­ria, doi eroi: un român şi un georgian.

Primul, Aurel State, a fost un luptător viteaz, participând la luptele din Cri­meea şi la cucerirea Sevasto­po­lului. Ajunge în lagărele de muncă din nordul Munţilor Urali. După eliberare, va fi deţinut de Securitatea română şi încarcerat la Jilava până în 1964, când Gheor­ghiu-Dej a golit închisorile printr-un act de graţiere. În plină an­chetă, Aurel State a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la ultimul etaj al clădirii arestului, din fosta stradă Uranus, pentru că prefera să moară el, decât să facă rău altora. Dumnezeu însă îl ţine în viaţă. După opt luni de comă, cu 120 de fracturi în tot corpul, State îşi revine. Securitatea nu a reuşit să scoată nimic de la el, deşi l-a hărţuit şi după eliberare. Ca şi în cazul lui Ciabua, credinţa în Dumnezeu l-a apărat şi i-a dat forţa de a rezista răului.

Al doilea, Ciabua Amiredjibi, este un prinţ georgian care provine dintr-o veche familie nobiliară în care eroismul face parte din codul genetic. Numele lui este Mzechabuk Amiredjibi, Ciabua fiind un diminutiv al prenumelui. Tatăl său, prinţul Irakli G. Amiredjibi, a fost avocat şi economist, cu studii la Moscova. În vremea de teroare bolşe­vică a fost arestat de patru ori, iar în 1938 a fost ucis de bolşevici. Mama sa, prinţesa Maria M. Nakashidze, era profesoară. Şi ea a suferit teroarea co­mu­nistă, a fost arestată şi condam­nată politic de două ori, la 3 şi apoi la 10 ani de închisoare.
Ciabua Amiredjibi a absolvit liceul în 1938. A participat la război în 1941-1942, dar a fost scos din armată din cau­za originii nobiliare. În 1943 a intrat la Facultatea de Filologie a Univer­sităţii de Stat din Tbilisi. În aprilie 1944 a fost ares­tat şi apoi condamnat la 25 de ani închisoare, sub acuzaţia de participare la complot în vederea răsturnării puterii so­vietice din Georgia. Făcea parte din orga­ni­zaţia anticomunistă „Sf. Gheorghe”.
Mai târziu, în închisoare, şi-a tatuat pe piept icoana Sf. Gheorghe, gândindu-se că dacă va evada şi va fi prins, va fi împuşcat pe loc, fiind socotit membru al organizaţiei „Sf. Gheorghe, omorâtorul de balauri”. Doar că Sf. Gheorghe l-a ajutat să scape din cele mai cumplite situaţii. A fost deţinut în Gulag timp de 16 ani, dar a evadat de șase ori, „un traseu fatidic, pe distanţe de mii de kilometri, cu o haită de urmăritori în spate. O nesfârşită alergare, din sudul Caucazului, până spre Cercul Polar, din vestul în estul Siberiei, de la Moscova până în Kolîma şi de la Norilsk, cale de 2000 de km prin tundră şi taiga, până la Omsk”, spune Marcel Petrișor.

Pentru el, evadările nu aveau nicio legătură cu abandonul sau disperarea, ci dimpotrivă, cu lupta pentru demnitate şi libertate, considerând că, câteva ore de libertate sunt mai importante decât o viaţă în închisoare. A fost condamnat la moarte de două ori şi a cumulat 83 de ani de condamnări politice. A fost eli­berat condiţionat în 1959, iar mai târziu a fost reabilitat. După eliberare, îşi reia studiile şi devine membru al Uniunii Scriitorilor. Este autorul mai multor volume de proză, care au fost traduse şi în limba română datorită lui Marcel Pe­trişor, prietenul celor doi eroi, şi oamenilor de suflet din jurul său: Spovedania taurului, Data Tutashia (1973), Gora Mborgali (1994) şi Regele Gheorghe cel Măreţ (2003). Romanul Data Tuta­shia a fost tradus în peste 30 de limbi. În 1996 şi 1999 a fost nomina­lizat la Premiul Nobel. În perioada 1992-1996 a fost deputat al Parlamentului Geor­gian şi preşedintele Fondului de Apă­rare din Georgia.
A fost fondatorul Asociaţiei Scriitorilor Georgieni şi mai târziu, președintele aces­teia. Ciabua a fost căsătorit cu Tamar Djavakhishvili, licenţiată în Fi­lo­logie şi autoare a mai multor volume de versuri.

Copiii lui Ciabua Amiredjibi: Manana Amiredjibi este scriitoare, Leila Ami­red­jibi a fost diplomat și a murit în 2016; Irakli Amiredjibi, istoric, a fost ucis în 1992, în războiul din Abhazia; Lasha Amiredjibi este sculptor; Kutsna Amiredjibi este regizor, operator şi producător independent de film; Shalva Amiredjibi este directorul unei întreprinderi particulare.
Fiul său, Kutsna Amiredjibi a realizat documentarul artistic Evadat din Gulag, care a fost difuzat şi în România. În rolul lui Ciabua Amiredjibi, în scenele de reconstituire joacă însuşi fiul lui, regizorul, nu pentru că ar fi ţinut să facă asta, dar pentru că nu a găsit pe cineva mai potrivit ca asemănare. Filmul a fost făcut în 2003, când Ciabua avea 82 de ani şi avea un cancer localizat în gât, care îl slăbise foarte tare. În film sunt prinse aproape ultimele cuvinte ale prinţului Ciabua Amiredjibi, pentru că imediat după terminarea filmărilor a fost operat. A scăpat de cancer, s-a înzdrăvenit şi a mai trăit 10 ani, dar nu a mai putut vorbi. În 2010, prinţul a fost călugărit sub nu­mele David. A murit pe 12 decembrie 2013.
„Prietenia” dintre Aurel State şi Ciabua a mers dincolo de moarte, filmul „Evadat din Gulag” şi relansarea cărţii lui State având loc în cadrul aceluiaşi eveniment. Astfel, povestea prinţului georgian a fost preluată şi promovată şi în România, mai ales datorită scriitorului Marcel Petrişor.
GAZETA de Maramureş a reuşit să realizeze un interviu în exclusivitate cu fiul lui Ciabua, Kutsna Amiredjibi din Tbilisi, Georgia.

Reporter: Familia Amirejibi are o istorie impresionantă, plină de eroism și sacrificii. Spuneţi-ne pe scurt des­pre originile familiei dumnea­voastră.
Kutsna Amiredjibi: Numele de familie Amiredjibi provine din cuvintele arabe „Amir” și „Hajib”, şi datează din secolul IX, după invazia arabă în Georgia, şi echivala funcţiei de mi­nistru adjunct de interne, responsabil cu securitatea personală a regelui şi o parte din contrain­formaţii, precum şi maestru de ceremonii la manifestările cu perso­nalităţi publice. Mulți dintre strămoșii noștri au servit drept amired­jibi în timpul istoriei geor­gie­ne, în timp ce nu­mele de familie ori­gi­nal a fost Kvabulidze. Cel mai dramatic eveniment s-a întâmplat în se­colul XIV. Când mongolii au invadat Georgia, stră­moșii noștri s-au opus. Pentru aceasta au fost pedepsiţi grav: toţi cei 61 de bărbaţi din familie au fost decapitaţi de mongoli. Familia a supra­viețuit prin copiii ascunşi cu atenție, în munții înalți, de către părinții lor.

Reporter: Câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Kutsna Amiredjibi: Am 50 de ani. Sunt producător independent de film. Am o familie minunată - o soție și o fiică. Îmi iubesc prietenii, îmi place să cânt cântece georgiene, să schiez, să joc bridge. Îmi iubesc țara şi poporul. 

Reporter: Românii îl cunosc pe Ciabua Amirejibi ca erou, ca luptător anticomunist și ca scriitor. Cum a fost el ca om, ca tată?
Kutsna Amiredjibi: Strategia lui Ciabua ca părinte a fost de a ne da propriul exemplu, pentru a arăta cum să facem, cum să reacționăm la anumite lucruri etc. El, foarte rar spunea ceva direct. Singurele cuvinte pe care îi plăcea să ni le spună des erau: „Trebuie să vă serviţi patria. Orice veţi face în viaţă, asigu­rați-vă că prin faptele voastre sunteţi utili patriei”. Şi altele: „În interiorul țării vă repre­zentaţi familia, dar în afară, vă reprezentaţi ţara. Deci să aveţi mereu în minte acest lucru”.
 
Reporter: Cum v-a venit ideea de a face un film despre viaţa tatălui dumnea­voastră?
Kutsna Amiredjibi: M-am gândit: „Cum pot să îmi exprim recunoștința faţă de tatăl meu? Cum aş putea să-i întorc binele pe care mi l-a făcut?”. Acestea au fost întrebările care m-au determinat să fac filmul.

Reporter: Ce înseamnă filmul „Eva­dat din Gulag” pentru dumnea­voastră, personal şi profesional? Cât de greu a fost să retrăiţi suferinţa tatălui dumnea­voas­tră în film?
Kutsna Amiredjibi: Odată, tatăl meu mi-a spus: „Problemele mari îl întă­resc pe om, transformându-l într-o stâncă, sau îl distrug pentru totdeauna”. Cei mai mulţi dintre oamenii care au supra­vieţuit Gulag-ului şi torturilor de acolo sunt diferiţi de noi, oamenii obişnuiţi. Îl cunoaşteţi pe Marcel Petrişor, el a devenit o astfel de stâncă după ce a scăpat de torturi, pentru că suferinţa nu l-a făcut să urască, ci dimpotrivă, să iubească mai mult. Ceea ce Ciabua voia să spună este că marile suferinţe purifică inima şi mintea oamenilor puternici, le eliberează de patimi şi le umple cu dragoste, nu cu ură. Şi toţi camarazii săi care au suferit în Gulag sunt ca Marcel: puternici, puri şi blânzi. Mi-am amintit aceasta pentru că în timp ce ascultai poveştile lui Ciabua nu-ţi venea să crezi că el a trăit toate acele lucruri teribile. Nu se plângea nicio­dată. De aceea l-am simțit întotdeauna ca pe un câștigător, nu o victimă.

Reporter: La ce proiecte lucraţi?
Kutsna Amiredjibi: Lucrez la o dramă despre o tânără georgiană care a plecat din ţară în 1920, în Europa, şi în tot acest timp a dorit să se întoarcă, dar niciodată nu a reușit. Un film după o nuvelă modernă scrisă de scriitorul georgian Niko Lortkipanidze.

Reporter: Ce ştiţi despre România şi rezistenţa anticomunistă din ţara noastră?
Kutsna Amiredjibi: Admir și respect foarte mult acei oameni curajoşi, băr­bați și femei, care au luptat împotriva nedreptăţii. Mulţi dintre ei şi-au dat viaţa pentru adevăr şi pentru un viitor mai bun al ţării lor. Dacă ţara are asemenea generaţii de eroi, poate creşte în sufletul tinerilor sentimentul patrio­tic adevărat (nu naţionalist).

Reporter: În țara noastră, din păcate, foștii deținuți politici sunt margina­lizaţi. Cum a reuşit tatăl dumneavoastră să se bucure de recunoaştere internă şi internaţională, să aibă cărţi vândute în milioane de exemplare care i-au adus şi două nominalizări la premiul Nobel?
Kutsna Amiredjibi: Nu chiar milioane, dar poate că sute de mii. Pare o poveste incredibilă. Khrushchov a trebuit să facă din Stalin un inamic al poporului. Autoritățile sovietice au reabilitat toţi deţinuţii politici care nu au săvârşit crime. Ciabua săvârşise doar evadări. De aceea a şi fost ţinut închis până în decembrie 1959, în timp ce alţi prizonieri au fost eliberaţi cu mulţi ani înainte, după moartea lui Stalin. Din motive curioase, autorităţile sovietice au lăsat industria creativă şi foştii deţinuţi politici să vorbească în afară, în anii ’70 şi ’80. Au fost multe filme inte­resante, piese de teatru şi cărţi, inclusiv cartea tatălui meu, „Data Tutashkhia” a apărut în acea perioadă. Acest lucru mă face să cred că Peres­troika nu a fost un eveniment spontan. Mie mi se pare că a fost pus la cale de KGB pentru a se delimita de valorile sovietice, ca să convertească această ţară mare la economia capitalistă, să ştear­gă frontierele interne între republici şi să atenueze conflictele interetnice. KGB ştia bine că economia sovietică se duce de râpă şi trebuia să schimbe ceva.
Prima nominalizare la premiul Nobel a venit în 1996, din partea Asociaţiei scriitorilor din Suedia. Ciabua se număra printre cei 50 de nominalizaţi. A doua nominalizare a fost făcută de Georgia, în 1999.

Reporter: Georgienii sunt un popor foarte credincios. Ce miracole au avut loc în familia dumneavoastră, de-a lungul timpului?
Kutsna Amiredjibi: Este dificil să vorbesc despre acest lucru. Da, suntem un popor credincios, iar acest lucru are motivaţii profunde, după părerea mea. Religia ortodoxă a făcut parte mereu din identitatea poporului georgian. De-a lungul istoriei, poporul georgian a fost de multe ori atacat şi invadat de inamici care au vrut să ne determine să re­nunţăm la ortodoxie, dar ne-am luptat cu vitejie şi nu ne-am lăsat niciodată înfrânţi. De aceea am supravieţuit arabilor, mongolilor, turcilor şi ruşilor (ortodoxia rusă a fost folosită pentru Georgia mai mult ca o pârghie a KGB, şi mulţi sfinţi din Rusia sunt folosiţi de KGB ca argument pentru a ne face să credem că doar Rusia este adevăratul nostru frate, nu tot restul lumii). Acum avem cea mai dificilă perioadă. Cu o mână, duşmanii noştri ne-au luat teritoriile şi cu alta s-au acoperit cu mantia ortodoxă pretinzând că sunt fraţii noş­tri. Lupta noastră împotriva lor trebuie să fie foarte inteligentă. KGB ştie foarte bine cum să demoralizeze întregul popor, dar avem antidotul  împotriva acestui venin. Ne identificăm atât de mult cu identitatea noastră națională înfiptă adânc în conştiinţa noastră, încât niciodată nu vor putea ajunge la ea ca să o distrugă. Şi al doilea antidot este naivitatea, preferăm să nu-i luăm în serios şi ei nu au ce să facă. Adevăratul miracol este că am reuşit să supravie­ţuim peste secole, că existăm încă ca şi naţie şi întotdeauna vom exista.

Reporter: Povestiţi-ne un moment ine­dit despre tatăl dumneavoastră.
Kutsna Amiredjibi: Sărbătorile dese organizate în casa noastră. Ciabua era un remarcabil Tamada, maestru de ce­re­monii în petrecerile tradiţionale geor­giene, care presupuneau multe toasturi, conversaţii inteligente, inimi deschise, veselie, muzică tradiţională georgiană... Acestea sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria mea.

Reporter: Un mesaj pentru poporul român.
Kutsna Amiredjibi: Veniţi în Georgia! Este un loc frumos!
Deşi povestea lui pare un scenariu de film, Ciabua Amiredjibi este un erou adevărat, cu sânge şi suflet nobil, un om extraordinar, din imediata „vecină­tate” a lui Dumnezeu, care ne amin­teşte de culmile pe care am fost meniţi să le atingem, de măreţia cu care poate fi transformată orice „Golgotă” în Înviere şi de modul în care poate fi urcat un drum al crucii, astfel că, la capătul lui, şi Dumnezeu şi oamenii să exclame deopotrivă: „Da, acesta a fost un OM adevărat!”.

În cartea „Gora Mborgali sau Surâsul destinului”, Ciabua Amiredjibi descrie un episod pe care l-a trăit în România, când l-a vizitat pe prietenul său Marcel Petrişor:

„Eu şi Marcel ne-am îndreptat spre Bucureşti, aveam de parcurs 500 de km. A tot condus şi obosit fiind, a oprit în faţa unei mari cetăţi (…) Marcel voia să tragă un pui de somn, în timp ce eu urma să vizitez cetatea. Aceasta s-a dovedit a fi uriaşă, cu nenumărate etaje şi pivniţe spaţioase. M-am tot plimbat gândindu-mă că probabil dictatorii români ţineau în pivniţele acestea mii de deţinuţi concomitent. După un timp, a apărut îngrijorat Marcel, se pare că trecuseră deja două ore şi jumătate de când plecasem, iar eu nici nu observasem. Am ieşit şi
mi-am continuat drumul, dar la un moment dat am izbucnit în hohote de râs. Marcel s-a mirat. Am explicat că, de când am părăsit cetatea, mă tot gândeam: oare ce făcusem eu acolo două ore şi jumătate?
Şi mi-am dat seama! Mă tot plimbasem de la un etaj la altul, uitându-mă în jur, în căutarea unui loc prin care s-ar putea evada! Şi nu reuşisem să găsesc niciunul. Vizuina dracului fusese astfel gândită, că era imposibil de scăpat de acolo, fără ajutor armat. Cel puţin eu nu reuşisem să găsesc nicio cale de scăpare. Oare nu era şi aceasta o manifestare a caracterului? Da, a caracterului modelat de viaţă, de peripeţiile trecutului”.
 

Strategia lui Ciabua ca părinte a fost de a ne da propriul exemplu, pentru a arăta cum să facem, cum să reacționăm la anumite lucruri etc. El, foarte rar spunea ceva direct. Singurele cuvinte pe care îi plăcea să ni le spună des erau: „Trebuie să vă serviţi patria. Orice veţi face în viaţă, asigu­rați-vă că prin faptele voastre sunteţi utili patriei. (…) În interiorul țării vă repre­zentaţi familia, dar în afară, vă reprezentaţi ţara. Deci să aveţi mereu în minte acest lucru”.
Kutsna Amiredjibi