Expoziția „Sat și societate 1918 - 2018”

Expoziția „Sat și societate 1918 – 2018” este un proiect coordonat de Dumitru Horto­pan, Monica Mare și Lăcră­mioara Stratulat, tematica aparținând muzeografilor Albinel Firescu, Janeta Ciocan, Sanda Roman și Eva Giosianu. Expoziția reprezintă o punte socială și temporală, cu elemente simbolice, dar definitorii pentru asumarea unei tipologii – civilizația sătească.

Expo­ziția comună a celor trei muzee este o încercare de artă comparată, pe principiul polisemiei, prin valorizarea unor termeni precum stâlp, urzit, război. Sunt expuse obiecte de patrimoniu ce nu au legătură directă, funcțio-nală, într-un concept expozițional ine­dit, pentru care este necesară dezvoltarea semioticii.

„Cultura populară poartă prin vremi valori eterne ale umanității. Create de oameni, obiectele aparținând artei po­pulare adună în ele sentimentele, năzuințele, gândurile creatorului și astfel toate poartă amprenta momentului în care s-au născut.
De-a lungul timpului, istoria Mara­mureșului a evoluat ca întreg, mereu în consonanță cu istoria națională. Îm­preună, maramureșenii de pe ambele maluri ale Tisei au ales să se unească cu țara – mamă, în mod firesc, natural, atât de «jure» cât și de «facto». Momentul 1 decembrie 1918 nu a fost unul ivit din neant. A fost visul de veacuri al ro­mânilor, iar înfăptuirea lui se poate asemăna cu o pânză țesută la război generație după generație.
Portul popular are o însemnătate deo­sebită în comunitatea tradițională, fiind strâns legat de fiecare eveniment din viața omului. În vremurile în care nu le era permis să afirme apartenența la nația română, țăranii au găsit modalități uimitoare de a expune însemnele naționale prin obiceiuri, credințe și creații de artă populară. Referitor la portul popular tradițional se poate remarca o schimbare a cromaticii începând din acea perioadă. În zone în care se foloseau în exclusivitate albul, roșul și negrul se introduce folosirea culorilor din drapelul național roșu, galben și albastru prin care românii își declarau apartenența la neamul românesc. Secole la rând, generație după generație, până la mijlocul secolului al XX-lea, satul maramureșean, și nu numai, a avut la baza funcționării sociale sfatul bătrânilor. Strămoșii, venerați ca apărători ai casei și ai neamului, rămâneau în familie prin intermediul stâlpilor antropomorfizați, uneori legați cu lanțuri de lemn de pragul casei. Pentru artiștii plastici credințele au devenit sursă de inspirație și astfel pentru a aminti generațiilor tinere vorba populară: dacă nu ai bătrâni să-ți cumperi, sculptorul Vida Gheza, a cărui operă se inspiră din creațiile în lemn ale înaintașilor, a pus în centrul Băii Mari grupul statuar Sfatul Bătrânilor. Tot el ne îndeamnă prin intermediul Monu­men­tului de la Moisei să ne amintim întotdeauna de cei ce s-au jertfit pentru neam și țară.
Oameni mândri și patrioţi, maramu­reșenii s-au remarcat în luptele împotriva vrăjmașilor. Dorința de liberate i-a făcut însă «să sară în șa», precum
Bog­dan Vodă, să descalece pe alte meleaguri și să întemeieze state independente. Po­veștile acestor lupte, dar și hora în care se uneau în bucurie, stau înscrise pe covoarele maramureșene care încântă prin bogăția de culori și simboluri”, afir­mă Janeta Ciocan, muzeograf.

Stâlpul casei, războiul și urzeala

„Pentru că expunem concepte folosindu-ne de martori culturali materiali, în formula de expoziție pe care o propunem asociem stâlpul casei cu costumul bărbătesc, întrucât în comunitatea tradițională bărbatul este numit stâlpul casei. În poziția esențială de susținător, el are și menirea de a proteja casa, deci familia. De altminteri, decorul geometric al stâlpilor casei amintește de reprezentări de tip totemic, stâlpul fiind un răbuș al familiei, cu semne încifrate a căror semnificaţie poate fi doar presupusă. Costumul bărbătesc expus este cel de vreme rece, adică costum cu suman (...)
Costumele femeiești propuse vor fi cele de vreme caldă, pentru a face vizibilă frumusețea cămășii femeiești. Sunt cămăși cu martori culturali importanți
referitor la apartenența la civilizația pastorală românească: motive decorative clasice, precum coarnele berbecului și cârligul ciobanului. Propunerea noastră este să anturăm aceste costume cu instalații de industrie textilă întâlnite în cele trei zone: războiul vertical (gherghef), războiul orizontal (stative) și urzoiul
(urzitorul). Prin această expunere dorim să explicităm polisemia termenilor urzire și război, care sunt întâlnite atât în practica bărbatului (lupta de apărare a gliei) cât și a femeii. Practic, război se numește și lupta bărbatului, dar și instalația la care femeia face țesăturile pentru îmbrăcarea casei și a familiei. Dacă războaiele se declanșează în urma unor urzeli, niciodată devoalate complet, și la războiul de țesut se așază întâi urzeala, care rămâne în bună parte ascunsă în țesătură.”
 Victor Munteanu
 

Dovezile unei istorii trăite

„Oamenii și vremurile sunt factori istorici concreți iar, dacă «viitorul și trecutul sunt a filei două fețe», a construi este de datoria prezentului, prin permanentul apel la memorie. În cazul nostru, civilizația sătească este fundamentul statului român unitar modern deci rolul pe care ni-l asumăm este de a redescoperi mereu «sufletul satului».
Trei regiuni istorice: Oltenia, Maramureș, Moldova, reprezentate prin patrimoniul a trei muzee: Tg. Jiu, Baia Mare și Iași sunt un exemplu al unității identitare. Aceasta provine dintr-un fond străvechi, fiind perpetuată prin satul tradițional și instituțiile sale (...)
În Gorj, ca și în întreaga Oltenie, satele au constituit întotdeauna marca identității. Au prosperat și s-au remarcat prin instituții străvechi precum hora, călușul sau sfatul bătrânilor, prin meșteșugurile care au stat la baza «industriilor casnice», prin păstrarea tradițiilor legate de marile momente ale vieții și de ciclul calendaristic agro-pastoral.
Lumea satului este sursa de inspirație pentru arta brâncușiană: masa și masa de pomană s-au transfigurat în Masa Tăcerii, poarta tradițională și lada de zestre în Portal, stâlpul funerar și stâlpul casei în Columna iar Biserica rămâne ce-a fost (...)
Pe de-a rândul, aceste adevărate elemente de virtuozitate artistică sunt dovezile unei istorii trăite care se vrea destăinuită. În ansamblu, sunt reprezentările civilizației sătești care stă la baza agregării statale.”
Albinel Firescu