Eveniment multicultural băimărean la Carei. Lansarea cărţii „Colonizarea germană în comitatul Satu Mare”, scrisă de Vonház István

Ștefan SELEK
Ștefan VIȘOVAN

Evenimentul a avut loc în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei şi a fost organizat de Electro Sistem SRL din Baia Mare în colaborare cu Direcţia pentru Cultură şi Sport a Municipiului Carei, Fundaţia „Centrul de Promovare a Turismului Cultural Grof Károlyi” şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

Discuţiile au fost moderate de către dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare. Au luat cuvântul: Kovacs Eugen, primarul municipiului Carei; ing. Blaskó Ştefan, director SC Electro Sistem SRL; conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”; Ludescher Ștefan, fost viceprimar al Municipiului Baia Mare; Forstenheisler Johann, președinte de onoare al Uniunii Șvabilor din Transilvania de Nord și fost președinte al Forumului Democrat al Germanilor, filiala Satu Mare; Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură Carei.

Din public au mai luat cuvântul: prof. univ. dr. George Achim, prof. Ioan Săcăleanu, Pecsi Francisc, Walter Übelhart, scriitor și vicepre­ședinte al Forumului Democrat al Germanilor din Baia Mare, Daniela Ciută, preşedinte al Despărţă­mântului Astra din Carei, Roland Kerekes, director general Electro Sistem Germania. La final a avut loc un moment artistic, susținut de formația de muzică șvăbească Karoler Trio (Tünde Lörincz, Szilveszer Lörincz și Johann Vezér).
 

Spicuim din intervențiile participanților: Ştefan Blaskó:
 

„Vă mulţumesc tuturor că v-aţi deplasat aici. Îmi aduc aminte că, fiind copil, veneam la castel; grădina nu era încă amenajată, dar era un platan gros pe care abia îl puteau cuprinde şapte oameni, la care ne uitam cu admiraţie.
Imboldul pentru evenimentul de astăzi este memoria mamei mele, care, pe 25 septembrie, ar fi împlinit 94 de ani. S-a stins din viaţă acum 4 ani, la aproape 90 de ani. Uitându-mă la fata mea de 19 ani, mă cutremur şi îmi aduc aminte că mama avea aceeaşi vârstă când a fost deportată în Donbass şi mă gândesc la ce o fi fost în sufletul bunicilor mei când a fost dusă în acel lagăr pentru tineri care lucrau în minele de cărbuni.
Am vrut să fac cunoscute rădăcinile mamei mele în rândul oamenilor de afaceri români şi am vrut să traducem această carte în limba română şi pentru a umple acele şanţuri care s-au creat în timp între noi”.

Kovacs Eugen:

„În primul rând vreau să-mi exprim surpriza plăcută pentru prezenţa atât de numeroasă la o lansare de carte, căci, sincer vorbind, la evenimentele culturale nu prea se înghesuie lumea. Îl felicit pe domnul Blaskó care este careian la origine şi care a finanţat traducerea acestei cărţi. Mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei cărţi. În calitate de primar, am avut ocazia să asist la numeroase simpozioane despre etniile din Carei. Ginerele meu este şvab din Petreşti, soţia mea este româncă din Valea Vinului şi niciodată nu am avut discuţii pe pro­bleme etnice. După cum spunea domnul Ardelean, într-adevăr, şvabii au venit aici sperând într-o viaţă mai bună. Pot să recunosc că şi eu, ca ungur, şi nevastă-mea, ca româncă, am avut de învăţat de la şvabi – disciplină, muncă etc. – şi felicit iniţiativa contelui Károlyi de a întemeia 32 de localităţi în judeţul Sătmar. Noi, ungurii din Carei, avem o vorbă: Cel mai bun ungur este şvabul. Maghiarii catolici, în marea lor majoritate, au origine şvabă”.

Ștefan Vișovan:

„Avem de-a face cu o carte-document de o mare importanță pentru cunoaș­terea istoriei fostului Comitat Sătmar și a întregii părți de nord-vest a României, întrucât autorul Vonház István ne pune la dispoziție date certe, excerptate din numeroase do­cumente pe care le-a consultat în arhivele din Budapesta, la care se adaugă prestigioase lucrări cu caracter istoric publicate între anii 1883 și 1926 în Ungaria, Germania și România. Cartea a fost elaborată în primele decenii ale secolului al XX-lea și a apărut la Pecs în anul 1931, la Tipografia și în Editura Universității „Transdanubia” din această localitate. O primă variantă a cărții cunoaște, însă, lumina tiparului cu mult înainte – în anul 1914 la Budapesta, fiind publicată într-o cunoscută revistă de istorie, intitulată De-a lungul se­co­­lelor. Ea a fost apoi tradusă în limba germană de Stefan Koch și publicată și în Germania, în anul 1987. O nouă ediție a cărții în limba maghiară apare în anul 1997, prin grija parohului Merli Rudolf din Bubesheim, Germania, ediție care a stat la baza prezentei traduceri în limba română, efectuate cu scrupulozitate, acribie și cu deplină înțelegere și respectare a textului original, de către Csakay Zoltan.
Cartea, dedicată memoriei „marelui colonizator contele Károlyi Sandor (1669-1743)”, apare prin grija cunoscutului iubitor de cultură, istorie și artă, patronul grupului de firme Electro Sistem din Baia Mare, domnul Stefan Blaskó, designul și redactarea aparținând firmei Pinter Visual. Avem de a face cu o realizare de excepție din mai multe puncte de vedere.
Ținuta grafică impecabilă, calitatea deosebită a hârtiei, bogata și foarte reușita iconografie, constând în peste optzeci de ilustrații reprezentând realizări arhitectonice, construcții vechi sau personalități istorice, la care se adaugă fotografii de epocă din colecția lui Muhi Sándor sau preluate din Wikipedia, precum și fotografii realizate de domnul Deák László, alături de steme, hărți, numeroase tabele, acte etc. conferă lucrării eleganță, și-i întăresc caracterul de document.
Cartea lui Vonház István, în traduce­rea de față, este o restituire impor­tantă și necesară a unor evenimente majore, care au marcat și continuă să marcheze din punct de vedere socioeconomic, etnic și cultural viața unor semnificative secvențe teritoriale aflate astăzi în componența județului Satu Mare, punând în lumină originea și istoria etniei șvabe de aici, etnie care s-a constituit într-un grup etnic important și deosebit de activ în zonă, lăsându-și amprente evidente asupra acesteia, atât din punct de vedere economic, cât și spiritual. În intervalul 1712-1838, s-au instalat în Sătmar 2072 de familii de șvabi în treizeci și una de comune. Localitățile în care aceștia s-au așezat sunt următoarele: Carei, Urziceni, Căpleni, Ciumești, Moftinul Mare, Ardud, Foieni, Bel­tiug, Vállaj, Turulung, Cămin, Petrești, Tășnad, Homorodul de Jos, Ghilvaci, Craidorolț, Șandra; Rătești, Mérk, Terebești, Santău, Zajta, Socond, Sâi, Borlești, Sanislău, Iojib, Hurezul Mare, Dindeștiul Mic, Mădăras, Tiream. Precizăm că locali­tățile Vállaj, Mérk și Zajta fac parte din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria. Numărul șvabilor insta­lați în aceste localități a crescut an de an, atât prin apariția de noi coloniști, cât și prin sporul natural. Dacă după primul val de coloniști – cel din 1712 – putem vorbi de aproximativ 8.000 de șvabi, în anul 1808 numărul acestora se ridică la 14.022, în 1821 – la 18.377, în 1912 – la 38.198, ca în 1930 să atingă 40.524. (A se vedea tabelele de la p. 182-190).
Grație viziunii înțelepte, realiste a conților colonizatori, mai ales a lui Károlyi Sandor, dar și a celor care
i-au urmat – Károly Antal, Károlyi Ferenc, Károly Joszef, Károly István, Károly Lajos, Károly György –, precum și calităților intrinseci, specifice propriei etnii, șvabii s-au organizat rapid în ținutul Sătmarului: și-au înființat instituții administrative și juridice, și-au desemnat lideri, și-au dezvoltat meșteșuguri, au angajat și întreținut relații comerciale, și-au res­pectat și perpetuat tradițiile. Mulți dintre ei s-au afirmat ca fermieri destoinici, ca meseriași pricepuți, contribuind efectiv la relansarea economică a regiunii, îmbogățind-o efectiv din punct de vedere spiritual. Autorul precizează că șvabii colo­nizați au fost harnici și iubitori de muncă, plătindu-și cinstit dările către stăpân și îndeplinindu-și cu conștiin­ciozitate îndatoririle urbariale, iar după eradicarea iobăgiei, fermierii șvabi, prin munca lor, au făcut ca pământurile răscumpărate să fie mai fertile, mai productive, comunele lor au devenit cele mai frumoase și mai înfloritoare, nu numai din Comitatul Satu Mare, ci din toată țara – fapt care, spunem noi, este vizibil și astăzi”.

George Achim:

„Cartea pe care o avem astăzi în faţă şi care este o contribuţie esenţială de peste o sută de ani, vorbeşte despre unul dintre cele mai tulburătoare procese antropologice produse în Europa ultimilor trei sute de ani. Într-o Europă răvăşită de războaie, de războaie etnice sau religioase se produce o mişcare de populaţie de mari dimensiuni, o mişcare vastă care face ca vestul să vină înspre est aducând întreaga lui paradigmă culturală: temeinicie, seriozitate, eficienţă eco­no­mică, organizare rurală, eficienţă agricolă. Aceasta a fost esenţa excepţionalei opere de colonizare pe care a făcut-o contele Károlyi. În Europa răvăşită de Războiul pentru Succesiune în Spania (1701-1712), de Războiul între curuţi şi lobonţi (1703-1711), de războaiele cu turcii, de marşul imperial după asediul Vienei înspre est, o Europă care se reaşeza, dar care a pierdut populaţie din cauza molimelor, luptelor şi se punea problema după pacea de la Satu Mare cum să se repopuleze aceste ţinuturi. Şi aici intervine geniul „marelui colonizator”, cum îl numeşte Vonház, şi a consoartei sale Cristina Barkoczy, care i-a stat alături în această operă de colonizare, aceea de a face apel la o zonă a Europei Centrale, chiar Apusene, în care şvabii, populaţie care trăia de la izvoarele Dunării până la lacul Boden, îşi lasă avutul şi tradiţiile şi pornesc, la chemarea grofului şi cu sprijinul guvernului imperial, înspre necunoscut. Pornesc spre o viaţă nouă şi plină de primejdii, primind provocarea dezrădăcinării şi reimplantării într-un areal care le era străin, aducând cu ei tradiţii, cultură, aducând fibra civilizaţiei apusene creatoare de paradigmă culturală. În scurtă vreme, şvabii au devenit populaţia cea mai performantă din ţinut, cu satele cele mai frumoase, cu instituţiile rurale şi urbariale cele mai eficiente. Pariul grofului Karoyi a fost unul câştigător. A mizat şi pe faptul că şvabii erau catolici, dar a mizat, în primul rând, pe faptul că şvabii erau o populaţie eficientă. Această eficienţă s-a transmis tuturor celorlalte etnii cu care au venit în contact, chiar dacă nu întotdeauna relaţiile au fost cele mai amiabile. Aceasta este realitatea istorică, lecţia de succes a acestei colonizări, a transplantării unui element puternic, a unui element de cultură solid, într-un mediu care nu a fost întotdeauna primitor, dar în care a răzbit”.

Roland Kerekes:

„Sunt mândru să fiu partener şi prieten cu domnul Blaskó. De ani de zile urmăresc activitatea acestuia în domeniul cultural. Este un mecena care editează cărţi despre cultura din zona Maramureşului. Eu sunt mara­mureşean de origine şvăbească, iar din partea bunicii sunt şi eu Vonház. István Vonház a fost verişor de gradul I cu bunica mea. Mulţumesc mult lui István pentru această tradu­cere. Prin ceea ce a făcut în domeniu cultural domnul Blaskó în toţi aceşti ani în Baia Mare şi Maramureş, a urmărit să se transmită mai departe tradiţia, cultura, iar pentru noi, şvabii, este important ca românii să citească această carte şi să privească altfel originile şi ceea ce a adus pozitiv cultura germană în această regiune”.
P.S. Fără îndoială, la Carei am asistat la un eveniment cultural de mare însemnătate, la care, în impunătoarea Sală de conferințe a Castelului Károlyi, au luat parte cu interes, decență și sentimente interculturale evidente, un număr mare de români, maghiari și, mai ales, șvabi, căci, cartea este dedicată, în primul rând, acestei valoroase etnii, căreia îi aparțin o serie de merite în ceea ce privește relansarea socioeconomică a Sătmarului începând cu secolele al XVIII-lea al XIX-lea. Nu am redat în materialul nostru nimic din intervențiile domnilor Ludescher Ștefan și Pecsi Francisc, care, spre surprinderea multora dintre cei prezenți, au demonstrat că, în ciuda unor demnități cu care i-a învestit statul român, nu sunt capabili să se ridice la valorile contemporane ale multiculturalismului, refuzând să folosească limba română în inter­vențiile Domniilor Lor, continuând, astfel, să se mențină într-o regretabilă izolare lingvistică.

Walter Übelhart:

„Şvabii sătmăreni sunt printre puţinii din această ţară care au trăit în trei culturi şi sunt cei mai bogaţi din acest punct de vedere. Acum câţiva ani Uniunea Europeană, definindu-l pe bunul european din punctul de vedere al competenţei lingvistice, preciza că acesta trebuie să ştie limba maternă plus alte două limbi. Şvabii îndeplinesc această condiţie şi pot fi numiţi, în acest sens, cei mai buni europeni. Despre şvabi se spun, în general, lucruri bune: sunt oameni harnici, modeşti, dar vă pot spune câteva nume de oameni care au schimbat lumea despre care, poate, nu ştiaţi că ar fi şvabi: Robert Bosch, Karl Benz, Ferdinand Porsche”.

Dr. Teodor Ardelean

„Bun venit fraţilor de limbă română, de limbă maghiară și de limbă germană!
Emblema sub care înscriem lansarea de astăzi, inclusiv izvorul acestei creaţii, nevoia resimţită de a traduce şi tipări această carte vin din constatarea că ştim prea puţin despre noi şi că zona necunoscutului este foarte mare. Câţi dintre cei aflaţi în sală se pot mândri că ştiu o istorie pe care o vor şti foarte bine după ce vor citi această carte?
Este la mijloc un proces care, adaptat la toate ştiinţele, din timpurile moderne şi contemporane, s-ar putea numi genotropism, înclinaţia spre a-ţi căuta rădăcinile.
Acest fabulos şvab din Petreşti, născut la 1881 – Vonház István – este o personalitate deosebit de complexă, iar studiindu-l acum, avem impresia că i s-a aşezat pe umeri un destin anume pentru a scrie această carte, căci, dacă n-ar fi fost el, nu ştiu cine ar fi putut-o face. În ştiinţele
sociale studiul a mai mult de trei generaţii se numeşte genogramă,
întoarcerea diacronică spre rădăcini.
În cimitirul „Rozalia” din Carei este un monument care este dedicat celor care au suferit în urma deportării din 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo pe piatră este înscris, precum este scris şi în carte, numele mamei lui Ştefan Blaskó, preşedinte şi director general al firmei SC Electro Sistem SRL din Baia Mare, o firmă ce răspunde cu prisosinţă unei chemări ultracivilizate, de a încerca să pună punţi în viaţă între economie şi cultură. De 12 ani domnul Blaskó scoate cel puţin un album de artă pe an, cu ocazia zilelor firmei, pentru a-l dărui tuturor colaboratorilor şi prietenilor din ţară, din Europa şi din lume, pentru a face cunoscută cultura locurilor noastre. Știu că pregăteşte o carte şi pentru întâlnirea din această toamnă.
Cartea de astăzi vine ca un supliment de mare suflet, rezultat al jertfei de a suporta costurile traducerii, de a o tipări în chip magistral cu cei mai buni colaboratori, motiv pentru care, la această frumoasă petrecere culturală, ne vom adresa unul către celălalt suflet către suflet, în semn de respect faţă de istorie, faţă de tradiţii. Este respectul unuia faţă de toţi ceilalţi. Mă bucur să fiu contemporan cu un astfel de om de afaceri cum este Ştefan Blaskó, un manager cu o autoritate desăvârşită în materie tehnologică, dar cu apetit cultural excepţional.
Astăzi vom surprinde câteva elemente de notorietate din istoria şvabilor, câteva chestiuni despre personalitatea lui Károlyi Sandor, cel care a ridicat acest castel şi binecuvântaţi fie cei care au luptat pentru fonduri şi au făcut ca această clădire să arate atât de frumos, pentru că aici s-a croit ideea colonizării din Suabia Superioară, din zona Württemberg. Acest fenomen, pus în operă de groful Károlyi din raţiuni economice, a lăsat urme serioase până în zilele noastre”.