Eveniment de marcă: Simpozionul „Iuliu Maniu și Maramureșul”

 Anul 2023 este dedicat lui Iuliu Maniu, deoarece se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moartea marelui om politic, în Închisoarea Sighet I În acest context, Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și GAZETA de Maramureș au derulat un proiect complex, inițiat și coordonat de academicianul Emil Burzo, președinte de onoare al Academiei Române filiala Cluj, intitulat sugestiv „Iuliu Maniu și Maramureșul”, care a cuprins realizarea unei publicații cu același nume care a fost distribuită deja școlilor și bibliotecilor din județ, dar și organizarea unui simpozion de anvergură, care a avut loc vinerea trecută, la Memorialul Sighet, bucurându-se de invitați de marcă și un public pe măsură.  

Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai mari oameni politici ai secolului trecut, a fost unul dintre făuritorii României Mari, un apărător pentru drepturile românilor din Transilvania, a fost un erou al rezistenței anticomuniste, iar lista poate continua. Însă, înainte de toate, a fost prototipul omului invincibil, al românului neînfrânt. Un OM care ne demonstrează, prin puterea propriului său exemplu, că se poate rezista demn și onorabil până la capăt. Una dintre cele mai frumoase definiții spune că eroul este cel care rămâne el însuși, indiferent cât de grele sunt împrejurările. Eroul nu este întotdeauna cel care câștigă, dar este întotdeauna cel care luptă până la capăt pentru lucrurile în care crede și pentru lucrurile pe care le iubește. Iar Iuliu Maniu asta a făcut. Și de aceea povestea sa este mai mult decât o lecție de istorie. Este, înainte de toate, o lecție de viață de care avem atât de mare nevoie astăzi, în această societate care pare să aibă ca motto „cu orice preț”, în care suntem în­demnați să reușim cu orice preț, să dobândim bani, avere, faimă, cu orice preț, avem nevoie de exemplul unor astfel de oameni care să ne reamintească că există ceva care nu se vinde, nu se tran­zac­ționează, pentru că este neprețuit. Acel ceva suntem noi înșine și sufletul nostru.
Acestea au fost și motivele, pentru care, în acest an special, în care s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu și 70 de ani de la moartea sa, la inițiativa și sub coordonarea acad. Emil Burzo, președinte de onoare al Aca­demiei Române filiala Cluj, Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și GAZETA de Maramureș au derulat un proiect complex. Astfel a fost realizată publicația „Iuliu Maniu și Maramureșul”, care cuprinde articole semnate de Ana Blandina, membru corespondent al Academiei Române; Acad. Emil Burzo, președinte de onoare al Academiei Române filiala Cluj, prof univ dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române și dr. Andrea Dobeș, cercetător. Publi­cația a fost distribuită gratuit în școlile și bibliotecile din județ, precum și instituțiilor partenere.
Tot în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Maramureș, a fost organizat un simpozion de prestigiu vinerea trecută, la Memorialul Sighet, la care au participat personalități de renume ale culturii și un public numeros, pe măsura invitaților, printre care și elevii Centrului Județean de Excelență Maramureș.  
Evenimentul a debutat cu un parastas săvârșit de protopopul gre­co-catolic de Sighet, Iusco Vasile. Cu lumânări în mâini, participanții la eveniment s-au rugat pentru sufletul lui Iuliu Maniu, iar consilierul județean Gheorghe Mihai Bârlea a depus un coș de flori din partea Consiliului Județean Mara­mureș în celula în care a murit marele om politic.
Apoi, a avut loc simpozionul propriu-zis, în sala de conferințe a Memorialului Sighet. Evenimentul a fost moderat de dr. Andrea Dobeș, cercetător. În deschiderea evenimentului, a luat cuvântul primarul municipiului Sighetu Mar­ma­ției, Vasile Moldovan, con­si­­lierul județean Gheorghe Mihai Bârlea și inspectorul școlar general adjunct Dan Filip. Din păcate, președintele CJ Ionel Bogdan nu a putut fi prezent la eveniment, însă mesajul administrației județene a fost transmis de Gheorghe Mihai Bârlea. Consiliul Județean a sprijinit financiar organizarea evenimentului și, probabil, este prima ad­­ministrație din țară care, încă de la finalul anului trecut, a gândit un eveniment dedicat lui Iuliu Maniu, iar acest lucru spune multe.
Apoi a început sesiunea efectivă de comunicări științifice. Acad. Emil Burzo, președinte de onoare al Academiei Române filiala Cluj, a prezentat un material foarte interesant, în care menționează pentru prima dată originile maramureșene ale familiei lui Iuliu Maniu: „Localitatea Bădăcin, locul de origine a familiei lui Iuliu Maniu, este menționată începând cu anul 1215. Pentru început, a făcut parte din Comitatul Solnocul Mijlociu, iar apoi din comitatul Crasna ce avea drept centru Cetatea Șimleu (Somlyo). Localitatea aparținea familiei Bathori de Șimleu, încă din anul 1215. Ștefan Bathori de Șimleu (1473-1548), în anul 1522, este ales adjunct al voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya, voievod între anii 1510-1526 și apoi rege al Ungariei. Participă la războiul contra turcilor în armata transilvană, ce număra între 8.000 și 10.000 de persoane și care avea drept obiectiv paza trecătorilor din munții Transilvaniei. Această armată nu participă la bătălia de la Mohacs, din 29 august 1526, bătălie cu consecințe nefaste pentru regatul maghiar, transformat în pa­şalâc pentru mai bine de 100 de ani.
În anul 1529, la trei ani de la bătălia de la Mohacs, este menționată prezența la Bădăcin a șase persoane, care dețin sesii iobăgești (plăteau impozite pentru acestea): Man, Gurzo, Thivadar, Giula, More și Ravasz (...) Să vedem cine sunt aceste persoane, urmărind familiile nobiliare din Transilvania, de la sfârșitul sec. al 15-lea, începutul sec. al 16-lea). Man provine din familia Man de Șieu, Gurzo din familia Gorzo de Ieud, iar Thivadar din familia Thivadar de Săpânța, aceste familii având diplome nobiliare din anul 1419. Giula provine din familia Giula de Giulești, cu diplomă din 1494, toţi mara­mureșeni. More provine din familia More de Csula, menționată cu proprietăți în Banat, încă din sec. al XV-lea, iar Ravasz provine din familia Ravasz de Korund și Aranymeszö (Băbeni-localitate în Sălaj). Prin statutul și obligațiile nobiliare, aceștia au făcut parte din armata transilvană.
Din cele șase persoane împroprietărite de Bathori, în anul 1529,  am regăsit în documentele vremii, printre locuitorii județului Sălaj, precum și ai localității Bădăcin, doar pe cei cu numele de Man, respectiv Gurzo. Probabil că ceilalți au revenit în timp în  localitățile de baștină, vânzând proprietățile primite în Bădăcin.

Familia Man este reînnobilată de împăratul Leopold I, la 7 decembrie 1699 pentru «... credința și slujbele credincioase ale credinciosului nostru nobil Laurențiu Man... pe care le-a făcut și îndeplinit predecesorilor noștri și nouă». Pe blazonul familiei, un scut de culoare azurie, un ostaș ține o sabie, respectiv o flamură, indică faptul că reînnobilarea familiei s-a făcut pentru fapte de arme.
Lau­rențiu Man a avut un fiu Ilie, care la rândul lui a avut ca des­cendenți pe Petru Ioan și Mihai, iar printre nepoți pe Ioan, Petru,
Gligor, Nicolae și Ștefan.
Descendenții familiei Man, din Bădăcin, menționați în documentele vremii fie ca Man, Many sau Manyul, nu erau prea bogați, nobili țărani care își lucrau singuri pământul. Aceștia nu aveau în proprietate o localitate care să poată fi folosită drept patrimoniu nobiliar).  Numele de familie Many sau Gurzoi pe care le întâlnim în documentele vremii, în limba ma­ghiară, sugerează faptul că sunt nobili și corespund  numelor de Man, respectiv de Gurzo.
În anul 1797, Mihai Manyul (Man) a fost menționat, într-un înscris, ca nobil (domn) pentru faptele sale de vitejie  în luptele cu oștile franceze con­duse de Napoleon (24.03.1796-6.04.1997), încheiate prin armistițiul de la Leoben și pacea de la Campoforamino (18.10.1997).
Descendenții familiei Man din Bădăcin, respectiv  nepoții lui Ilie Man, sunt menționați în documentele vremii, mai ales la începutul sec. al XIX-lea. În anul 1805, Gligor și Ioan Man, nobili plătitori de taxe, au depus jurământul ca soldați pedeștri. Man Petru și soția Flora (Floarea) în anul 1808 dețin două sesii fără taxe (cu statut nobiliar) și două cu taxe. Man Nicolae și Ștefan dețin două sesii iobăgești antiqua și una nova. Sesiile antiqua le pun zălog lui Laszlo Szentmarjai. Sunt plătitori de taxe pentru sesia nova. Se mențio­nează, totodată că, înrolat în armată, Ștefan Man, fiind sărac, nu și-a putut cumpăra uniformă și armament conform cu statutul său nobiliar. După Puşcariu, în anul 1880, erau în Bădăcin 28 de familii cu numele de Many. De men­ționat este și faptul că, în această localitate, în anul 1808, locuia și familia Bărnuțiu; Bărnuțiu Mihai deținea în proprietate o sesie iobăgească.
Teodor Man, fiul lui Petre Man, se căsătorește cu Ileana Bărnuțiu, fiica învățătorului și cantorului Ioan Bărnuțiu și a Anei Oros din Bocșa (Salaj), soră cu Simion Bărnuțiu. Localitatea Bocșa (Să­laj) este situată la circa 20 km de Bădăcin. Probabil că familiile Bărnuțiu din cele două localități erau înrudite. Ioan Bărnuțiu era fiul preotului Simion Bărnuțiu din Bocșa, și el tot fiu de preot. Copilul lui Teodor Man și Ileana Băr­nuțiu, Ioan, s-a născut la 10.09. 1833, la Bădăcin. Ioan Maniu avea vârsta de doar doi ani la moartea tatălui său. Urmează Gimnaziul Franciscan Minorit din Șimleul Silvaniei începând cu anul 1839 (6 ani) și apoi, din anul 1849, continuă școala la Blaj. Din lipsă de mijloace financiare, abandonează școala și se întoarce la Bădăcin. Unchiul său, Simion Bărnuțiu, îl susține material pentru a urma seminarul teologic din Blaj, în perioada 1853-1855 și apoi, din anul 1855, când urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Pesta și apoi Viena. În anul 1861, obține diploma de doctor şi apoi atestatul de avocat. În anul 1864, Ioan Maniu merge la Iași să însoțească pe unchiul său Simion Bărnuțiu, bolnav, care dorea să se întoarcă în localitatea natală. Simion Bărnuțiu moare la 28 mai 1864. În testamentul întocmit de acesta, îl însărcinează pe Ioan Maniu să se îngrijească de tipărirea manuscriselor sale, lăsându-i-le drept moștenire. Ioan Man în 1861 este vicenotar în Comitatul Crasna, iar în anul 1867 este asesor judecătoresc. În anul 1865, Ioan Maniu se căsătorește cu Clara Coroianu, fiica vicarului episcopal Demetriu Coroianu. Familia Coroianu provine din Maramureș, fiind o ramură a familiei Cora-Coroi de Bârsana, atestată documentar încă din anul 1326. În lupta de la Baia, un descendent al acesteia contribuie la salvarea lui Matei Corvin (decembrie 1467) şi primește titlul de liber baron (1469). O ramură a familiei se stabilește pentru început la Vima Mică, adoptând patrimoniul Coroian de Coroieni și Vima Mică. Un membru al acestei familii se mută la Gherla, având printre descendenți pe preotul Anton Coroianu, tatăl vicarului Demetriu Coroianu. Demetriu Coroianu a avut mai mulți copii. Fiica Clara se căsătorește cu Ioan Maniu, cu care are cinci copii, printre care Casiu Maniu, Iuliu Maniu precum și Elena, căsătorită Pop”.
A luat cuvântul Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Studii Internaționale din cadrul Facultății de Istorie a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, profesor la catedra de istorie contemporană și relații interna­ționale: „În ultimele decenii, s-a vorbit despre martirajul lui Iuliu Maniu și al altora, pentru că o elită a țării a fost distrusă sau s-a dorit să fie distrusă în totalitate. Iuliu Maniu a avut o tinerețe absolut de manual. Prin familie, prin edu­cație, prin experiențele sociopolitice pe care le-a avut și culturale, a fost în stare la 20 de ani să producă acea declarație-jurământ, care a fost crezul unei generații: «Jur pe Dumnezeu, pe conștiință și pe onoare că îmi voi jertfi viața pentru triumful cauzei românești». Dar el a fost cel care prin acest jurământ a dat tonul unei noi echipe de lideri ai Mișcării naționale a românilor din Transilvania. Acei tineri de la universitățile din Cluj, Budapesta sau Viena au creat niște concepte și niște metode prin care și Partidul Național Român și bisericile și universitățile și școlile au ajuns la o dimensiune de crez și acțiune care au mers spre 1918. Iuliu Maniu a avut aceeași atitudine din studenție până la finalul vieții. El a avut verticalitate și o direcție unică, iar acestea i-au dat calitatea de lider politic și de om de stat. Calitatea de lider politic presupune să aibă o gândire politică foarte clară, dar și viziune în ceea ce privește evoluția societății. Să fii om de stat înseamnă să fii în stare să aduci programe și să mobilizezi societatea pentru realizarea acelei viziuni. Pe ceilalți, care nu au aceste calități, lăsați-i deoparte și azi. A fost un adevărat miracol faptul că, în câteva săptămâni, la sfârșitul anului 1918 s-a reușit o mobilizare absolut extraordinară. În doar câteva săptămâni, prin gândirea și acțiu­nea lui, Iuliu Maniu a fost cel care a coordonat constituirea Gărzilor Naționale Românești. A reușit să dea argument nu numai politic, ci și juridic acțiunii de unire a Transilvaniei cu România. Partidul Național Ro­mân a fost o suprastructură, dar bisericile au mobilizat populația și asociațiile. Iuliu Maniu nu vorbea mult. Avea un discurs foarte coerent și rațional. Se știe că, la negocierile de la Arad, Maniu a spus doar «nu, niciodată!», și toți se mirau că a spus două cuvinte, pentru că de obicei spunea doar «nu». Erau acele negocieri prin care Guvernul de la Budapesta propunea ca Transilvania să intre în componența Ungariei. Iuliu Maniu a fost cel care a spus că este posibilă adunarea de la Alba Iulia și că se poate obține decizia de unire cu România. El a spus «e posibil, e momentul și e datoria noastră să o facem!». A mobilizat extraordinar liderii. Asta înseamnă să fii lider și om de stat. Și nu a văzut 1918 ca un moment final, ci a zis «România Mare ca Românie Nouă». Și asta a fost o viziune. Cine se uită la rezoluția de la Alba Iulia nu vede conațio­nalități, ci proiecte și su­ges­tii pentru România Nouă în zona politică, socială, economică și culturală, inclusiv în zona raporturilor interetnice. Eu spun că generația lui Iuliu Maniu ar trebui numită și «gene­rația datoriei vieții noastre», pentru că oamenii aceia au considerat că e datoria lor și să facă Marea Unire dar și să facă România Nouă”.

Dr. Andrea Dobeș, cercetător, a prezentat informații interesante din ultimii ani din viața lui Iuliu Maniu, dar și despre moartea sa și despre încercările familiei sale de recuperare a osemintelor.

Prof. Marius Voinaghi a prezentat, de asemenea, o veritabilă lecție de istorie despre „Generația Unirii, victimă a regimului comunist”, în care a vorbit despre o serie de personalități de marcă, făuritori ai României Mari închiși la Sighet.
În final, a luat cuvântul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Jude­țene „Petre Dulfu” din Baia Mare, Ioan Botoș, președintele Uniunii Interregionale „Dacia” din Ucrai­na și istoricul Ion Huzău.