„Eu cred că profesiunea de dascăl este o artă”

Mircea CRIŞAN

Reporter: O scurtă carte de vizită
Ioan Tohătan: M-am născut în urmă cu 60 de ani, în satul Tohat, astăzi apar­ținând de orașul Ulmeni. Acolo, pe ma­lul Someșului, mi-am petrecut primii ani din viață, o copilărie minunată ofe­rită de părinții și bunicii mei, acum, ple­cați la ceruri. Am urmat acolo cursurile Școlii Generale pe care le-am continuat la Baia Mare. Am absolvit în 1975
cursurile actualului Colegiu „Gheor­ghe Șincai” din Baia Mare, o insti­tuție de învățământ de prestigiu, și atunci, dar și astăzi. În 1976 am început cursurile Facultății de Drept din cadrul actualei Academii de Poliție „Al. I Cuza” din București. După absolvire, lucrând ca ofițer de cercetare penală în București, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș și apoi Baia Mare. Din 1999 am început acti­vitatea universitară cu specializarea în Drept, ca profesor universitar asociat în cadrul Facultății de Litere a Univer­si­tății de Nord Baia Mare, specializarea Asistență Socială. Înainte de aceasta am absolvit două cursuri de masterat în Drept și unul de doctorat. În 2008 am devenit profesor titular al acestei instituții, obținând și titlul științific de lector universitar doctor. Aici pot fi găsit și astăzi.

Reporter: Ce înseamnă pentru dum­nea­voastră nominalizarea în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență socială 2017 la secțiunea „Premiul personalitatea anului în promovarea edu­cației și formării în asistență socială”?
Ioan Tohătan: La aflarea veștii am avut o mare uimire și nedumerire, dar și o frumoasă surpriză și, recunosc, o mare onoare și bucurie. Aceasta s-a accentuat pe parcursul susținerii nominalizării mele de către cei cu care colaborez, pe care îi cunosc, studenți, foști studenți, colegi și prieteni. Dacă timpul s-ar opri acum în loc, aș putea vedea, în sinea mea, efectul binecuvântării Bunului Dumnezeu, pe care i-o dă omului, să poată lăsa ceva în urma lui pe pământ. A fost apoi un prilej de analiză și autoanaliză, care mă îndeamnă la continuitate și autodepășire.

Reporter: Care sunt proiectele din acti­vitatea dumneavoastră care au cântărit pentru această nominalizare?
Ioan Tohătan: Nu sunt în măsură să răspund foarte concret la această întrebare, cred că o pot face mai bine cei care au făcut nominalizarea, Colegiul Național al Asistenților sociali. Ori­cum, consider că are legătură cu implicarea mea în activitatea de educație și formare în Asistența Socială, care a fost principala mea preocupare la nivel universitar. Concret, din 1999 am coordonat specializarea de Asistență Socială din Universitate, formând 15 generații de asistenți sociali, pe unii dintre ei cu bucurie regăsindu-i practicând această minunată profesie pe care eu aș denumi-o una cu har.

Reporter: Sunteți unul dintre profesorii foarte iubiți de studenți. Ce „rețetă” aveți pentru a vă apropia de ei și a fi un profesor atipic?
Ioan Tohătan: În educaţia autentică, profesorul trebuie să-l lase pe tânărul student dinăuntrul lui, să se „întâl­nească” cu cel pe care-l educă. A educa e mai greu decât a studia, de aceea sunt puţini educatori în mulţimea de învă­ţaţi. O bună educaţie cere ca educatorul să inspire stimă şi respect, dar cred însă că nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualităţii,  ori  prin asu­pri­rea stimei de sine. Este o binecuvântare să priveşti în ochi pe cei care te ascultă şi să simţi că se contopesc două simţiri: a lor, aceea a îmbogăţirii cu­noaşterii prin înţelegere şi asimilare, cu a ta, cea a satisfacţiei că ai transmis ceva folositor. 
Cred că un astfel de comportament al profesorului este ceea ce dă strălucire tuturor celorlalte însuşiri ale sale şi le face folositoare celui ce le posedă, pentru că atrage asupra lui stima şi bunăvoinţa tuturor celor cu care vine în contact. Dacă are cineva toate celelalte calităţi, afară de o bună empatie cu studenţii, stima şi respectul pentru oricare dintre ei,  ele nu pot decât să-l facă să treacă drept un om plin de sine, încrezut, superficial sau ridicol. Eu cred că profesiunea de dascăl este o artă. Este un har. Mulţi dascăli fără har, aşa cum sunt şi actorii, fără talent, nu primesc aplauzele şi preţuirea celor cu care vin în contact. Predăm în faţa unui spectator pe care trebuie să-l captăm şi să-l cucerim. Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul simţ românesc? Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă! Însetează-l mai întâi! Pune-l în situaţia de a o cere! Şi pe urmă spune-i, dacă ai de spus ceva.

Reporter: Sunteți un om apropiat de Biserică. Cât de importantă este edu­cația creștină în formarea unui om?
Ioan Tohătan: În creştinism, măsura omului desăvârşit nu e cel vârstnic, ci co­pilul. Nu pruncul trebuie să fie ca noi, ci noi trebuie să fim ca pruncii. Această măsura a religiozităţii, pe care ne-o dă Iisus Hristos, pare bizară pentru felul nostru obişnuit de a judeca, fiind­că noi confundăm cultura cu religia. În cultură, care e un fenomen omenesc progresiv, o acumulare necon­te­nită de idei şi de cunoştinţe noi, copilul nu poate să fie măsura noastră. El e un fer­mecător ignorant, pe care trebuie să-l ridicăm treptat la nivelul nostru de instrucţie.
Procesul religios însă se petrece invers faţă de procesul cultural, educaţional. Ce reprezintă din punct de vedere mis­tic copilul nou născut în această lume şi renăscut prin baia tainică şi sacra­mentală a Botezului? El reprezintă însăşi simplitatea şi puritatea absolută în felul ei. Frăgezimea naturii lui nea­tinsă încă de arşiţa patimilor din lume, spiritul lui care încă nu cunoaşte răul, neprihana de crin a inimii lui fac din această fiinţă un înger în trup, destinat parcă numai zâmbetului şi bucuriei fără sfârşit.
Am putea spune, fără să greşim, că suntem atâta de creştini câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârşitul vieţii.
Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumne­zeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.
Valorile oferite de educaţia religioasă sunt repere spirituale esenţiale şi liant existenţial între toate cunoştinţele do­bândite prin studiul celorlalte discipline școlare. Fără tradiţie şi fără credinţă nu se poate face educaţie, dar ca să ajun­gem la tradiţie şi la credinţă e nevoie să ne preocupăm de şcoală, să ne asigurăm că şcoala există.

Reporter: Un mesaj pentru tânăra generație?
Ioan Tohătan: Tânăra generaţie este în acest moment, în ţara noastră, dar nu numai, la un moment greu, de răscruce şi cred că se vede  aceasta,  doar  pri­vind  la ce se întâmplă în jurul nostru. Ea este în acelaşi timp şi o speranţă. O speranţă pe toate palierele vieţii sociale, care cred că trebuie să se bazeze pe educaţie, pe cunoaştere. Explozia informaţională este doar un mijloc, să-i spun tehnic, de a putea cunoaşte, ci nu educaţie şi cunoaştere în sine. M-am gândit mult la ce mesaj aş putea să transmit tinerei generaţii:
„Dragii mei! Cea mai importantă parte a educaţiei intelectuale nu este cea de a aduna informaţii, ci de a le face să prindă viaţă. Educaţia nu înseamnă să  vă formăm pe voi tinerii, sau să vă facem tehnicieni, experţi. Educaţia e necesară pentru a vă deschide minţile, a vă lărgi orizonturile şi inflama intelectele, pentru a vă învăţa să gândiţi  drept, dacă e posibil. Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea. Edu­caţia este calea spre viitor.
Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Acum însă trebuie să învăţaţi, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veţi intra în viaţă adânc de tot. O să călătoriţi, iar tinerii  francezi învaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând.
Nu alergaţi după bani cu orice preţ. Banii trebuie să vă fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie să fie cu­noaş­terea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată se va aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. Istoria o scriu cei care o construiesc. Nu-i invidiaţi pe oamenii cu bani. Nu vă faceţi modele din băieţii de bani gata, din băieţii de oraş. Aveţi şansa să lăsaţi ceva în urma voastră. Banii nu sunt calea.
Sunteţi tineri. Nu vă gândiţi că sunteţi slabi. Puterea voastră stă în curăţenie. Sunteţi curaţi, viața n-a apucat să vă mânjească, trebuie să schimbaţi lumea. Care e calea? Să citiţi. Literatura uni­ver­sală o să vă înveţe să deosebiţi Bi­nele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe. Toţi deosebesc, o să vă daţi seama citind, Binele de Rău. Din prezentul tu­multuos al lumii, nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi. Şi cu cât veţi fi mai mulţi buni, cu atât veţi sufoca răul. Deveniţi buni, mai buni, cei mai buni şi răspândiţi-vă precum lăcustele!
Nu vă resemnaţi, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia… îl taie. Învăţaţi legile. Învăţaţi-vă drepturile. Pare greu şi cere timp. Dar, Doamne!, voi aveţi timp şi, pentru voi, nimic nu trebuie să fie prea  greu. Voi sunteţi SCHIMBA­REA. Dacă voi nu faceţi asta, atunci, de-abia copiii voştri vor mai avea o şansă! Căci şansa vine o dată la o ge­ne­raţie… Câţiva dintre noi, şi nu suntem puţini, vă putem ajuta.
Este o singură cale! Lupta cunoaşterii!! Şi când veţi fi câştigat lupta cunoaşterii, de-abia atunci veţi cunoaşte să trăiţi cu adevărat!!!”.

„Eu cred că profesiunea de dascăl este o artă. Este un har. Mulţi dascăli fără har, aşa cum sunt şi actorii, fără talent, nu primesc aplauzele şi preţuirea celor cu care vin în contact. Predăm în faţa unui spectator pe care trebuie să-l captăm şi să-l cucerim. Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul simţ românesc? Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă! Însetează-l mai întâi! Pune-l în situaţia de a o cere! Şi pe urmă spune-i, dacă ai de spus ceva”.

Lector universitar doctor Ioan Tohătan