Eroul Paşca se întoarce acasă după o jumătate de veac

În urmă cu 58 ani, Gheorghe Paşca unul dintre cei mai longevivi luptători anticomunişti din Maramureş a fost ucis. Securitatea îl căutase 10 ani, fără niciun rezultat, aşa că, trupul inert a devenit un „trofeu” pentru ei. Legat de o sanie, trupul lui Paşca a fost depus în curtea Primăriei Năsăud şi expus zile bune, cu lozinca „Cine face ca el, ca el să păţească”. În final, Paşca a fost înmormântat fără preot şi fără slujbă. După 58 de ani, într-un demers istoric sprijinit de GAZETA de Maramureş, eroul Paşca se întoarce acasă, în Săliştea de Sus. De această dată va fi înmormântat creştineşte, iar la înmormântare este aşteptat şi Episcopul Justin Sigheteanul.  

Era iarna lui 1956. Un februarie rece şi îngheţat. După 10 ani de pribegie, în care se ascundea undeva pe „graniţa verde” a Maramureşului şi a Bistriţei, Gheorghe Paşca este din nou descoperit de Securitate. Încercuit, Paşca împreună cu Gavrilă Rus, un tânăr din satul Bichigiu cu care se ascundea, mor seceraţi de gloanţe. Se spune ca trupurile celor doi au fost legate de o sanie şi aşa au fost duse la Năsăud.

Acolo au fost depuse în clădirea Securităţii raionale şi apoi în curtea Primăriei, pe Paşca fiind aşezată o pancartă cu lozinca: „Cine face ca el, ca el păţeşte”. Apoi, după ce au chemat rudele să-l identifice şi s-au convins că au băgat groaza în oamenii din zonă, securişti au permis înmormântarea lor într-un colţ de cimitir. Fără slujbă, fără preot.

Timp de 60 de ani, mormântul lui Gheorghe Paşca, unul dintre cele mai importante figuri ale luptei anticomuniste armate din Maramureş şi unul dintre partizanii care au rezistat cel mai mult în munţi a fost aproape necunoscut maramureşenilor.

Mai mult, nimeni nu a cercetat cadavrul. Preotul Vasile Rus, din Nepos, Bistriţa Năsăud a găsit mormântul eroului, după multe cercetări şi a început demersurile pentru deshumarea sa. 

GAZETA de Maramureş s-a alăturat din primul moment demersului şi, cu ajutorul unor oameni de suflet, luna viitoare, „haiducul” Paşca se va întoarce la Săliştea de Sus, fiind înmormântat cum se cuvine, iar la eveniment a fost invitat şi P.S. Justin Sigheteanul, arhiereul vicar al Maramureşului şi Sătmarului.  

Preotul Vasile Rus din Nepos, Bistriţa Năsăud explică: „În cursul lunii aprilie 2014 va avea loc deshumarea lui Gheorghe Paşca. Este îngropat în cimitirul central din Năsăud, într-o margine de cimitir. După ce a fost împuşcat în Bichigiu de către un batalion al Securităţii, rezistând cu arma în mână, a fost coborât, tras după cai până în Bichigiu. De acolo, trupul lui şi al fiului morarului din Bichigiu au fost expuse în sediul Securităţii din Năsăud. Iar aici, toţi elevii de şcoală din vremea respectivă au fost chemaţi împreună cu profesorii să vadă „criminalii”. A fost o lecţie demonstrativă pentru elevi să vadă „criminalii”. După care, fără înmormântare, fără nicio slujbă religioasă au fost aruncaţi în marginea cimitirului într-o groapă.

Oamenii îşi amintesc. Am întâlnit un profesor din Rebra care îşi aminteşte că a fost cu grupul de elevi şi l-a văzut împuşcat. A fost o experienţă foarte traumatizantă pentru copii. Unul era împuşcat în cap şi i se vedea gaura, iar Paşca era tot ciuruit. Vă daţi seama cum arăta după ce l-au tras 5 km după cal. Pe asta au mizat, ca să şocheze. Şi bunicul meu când a fost executat în Dealul Crucii, a fost o execuţie demonstrativă: „uitaţi ce păţesc toţi cei care se împotrivesc regimului comunist”. Ideea era să bage frica în oameni.

M-am implicat în deshumarea lui Paşca fiind legat sufleteşte de rezistenţa anticomunistă. Pentru că bunicul meu, fiind primar în Rebra în ’49 a fost împuşcat pentru că a activat    într-o grupare anticomunistă „Liga Naţională Creştină”. Tata a rămas orfan împreună cu ceilalţi doi fraţi şi am fost direct implicat în spusele tatălui meu. Bunicul i-a luat la bătaie în ’46 pe reprezentanţii comuniştilor, pentru că au vrut să falsifice alegerile, de fapt le-au falsificat în toată ţara. Dar el nu le-a permis asta. Iar ulterior a pus bazele împreună cu un locotenent unei grupări de rezistenţă anticomunistă.

Despre Paşca ştiam mai demult. Pentru că Paşca a activat în zona Bichigiu, zona Năsăudului. În ultima parte a existenţei sale, a coborât dinspre Maramureş în zona noastră. Sunt foarte multe legende despre Paşca, şi încă mai adunăm, că am vorbit cu preotul din Bichigiu să strângem toate poveştile despre el.

Oamenii l-au cunoscut foarte bine şi l-au iubit, ei ştiu cum a rezistat atâţia ani fără să fie prins. Sunt deja locuri cu numele lui „Pârâul lui Paşca”, „Valea lui Paşca”, este şi o cazemată unde a locuit şi care se poate vizita. La un moment dat cineva l-a trădat şi atunci el a coborât şi i-a împuşcat toţi caii. Omului nu i-a făcut nimic, nici soţiei şi nici copiilor, dar pentru trădare i-a împuşcat caii şi vacile. Era un bărbat adevărat! Vă daţi seama, să rezişti în faţa unui batalion de securitate, cu o singură puşcă, e o chestiune de domeniul fantasticului. Şi a rezistat 10 ani! La un moment dat, Securitatea era disperată şi au trimis elicoptere şi batalioane întregi să-l prindă. Erau înnebuniţi să-l prindă o dată, pentru că începea să se creeze o aură, un fel de legendă în jurul lui, că nu poate fi prins, iar exemplul lui îi încuraja şi pe alţii să reziste.

Ordinele de la centrul securităţii erau tot mai disperate să-l prindă. Că era o adevărată ameninţare pentru sistem. A rezistat 10 ani, un lucru extraordinar. Am zis că dacă erau 2000 ca el în toată ţara, comunismul nu se mai instaura şi acum trăiam ca şi Franţa şi Anglia”.

Prima parohie a preotului a fost lângă Ţibleş, aşa că a aflat povestea lui Paşca chiar de la martorii acelor evenimente: „Prima mea parohie a fost lângă Ţibleş. Şi acolo am aflat detalii despre Paşca. Era foarte respectat şi ajutat că altfel nu rezista atâta timp. Oamenii îi dădeau de mâncare de la stână. Pentru mine, Paşca reprezintă un simbol! În prima parohie, când ieşeam la sâmbra oilor bătrânii ziceau arătând spre Ţibleş „uite, părinte, acolo-i cuibul lui Paşca”.

Toţi vorbeau cu admiraţie despre el „vestitul haiduc care a rezistat 10 ani deşi era vânat de comunişti. Ca nebunii îl căutau”. Era şi un mare justiţiar, că îi speria pe cei care strângeau banii de la oameni şi chiar banca a atacat-o o dată. Avea mare susţinere în teritoriu, altfel nu rezista atâta. În final, morarul din Bichigiu a fost torturat, i-au smuls unghiile, i-au pus mâinile pe plita fierbinte şi a cedat şi a spus unde se ascunde Paşca. L-au trimis la el şi i-au înconjurat. Nimeni nu ştie ce a fost acolo, dar asta se va afla pentru că s-au cerut actele de la CNSAS. Vă daţi seama ce este la dosar, dacă în cazul bunicului meu au fost 15 mii de pagini, în cazul Paşca, cel care a fost căutat 10 ani ce poate fi? Cred că sunt peste 20 de mii de pagini de dosare. Acolo se vede cine l-a turnat, ce s-a întâmplat etc.

O dată deshumat se face expertiza medico-legală şi se deschide un dosar penal de cercetare în care Procuratura va ancheta cazul lui. Iar apoi se va afla cine l-a împuşcat, cine l-a urmărit, cine a coordonat acţiunea etc. Pe ce se va scoate de la CNSAS se poate scoate o carte extraordinară. După ce se analizează rămăşiţele, va fi reînhumat în Maramureş. Profesorul Gheorghe Petrov de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj s-a implicat extrem de mult în acest caz. Vor fi implicate autorităţile competente şi asta înseamnă că Statul Român se implică efectiv în această treabă şi are loc şi o recunoaştere oficială. Pentru că acum suntem în situaţia că Paşca a fost împuşcat ca şi un câine şi aruncat într-un capăt de cimitir fără să aibă şansa unei înmormântări decente. Pentru mine, domnul Petrov şi echipa lui sunt nişte eroi, pentru că de ani de zile aduc la lumină foşti luptători ai rezistenţei anticomuniste, adevărate exemple, din acea perioadă tulbure a anilor 1946-1964, când mii de oameni au fost executaţi de Securitate pentru a se instaura comunismul.

Tot ceea ce aceşti oameni minunaţi au realizat din pasiune a fost pentru o cauză nobilă şi de interes naţional, de multe ori aceştia acţionând în mod voluntar şi fără sprijinul statului.

După ce va ajunge Paşca acasă, tot Maramureşul şi extrem de mulţi din ţară vor merge în pelerinaj să-i vadă mormântul. Va fi un simbol pentru Săliştea de Sus şi o cinste pentru Maramureş, că asemenea oameni nu se nasc des. Mă bucur că maramureşenii sunt în continuare oameni adevăraţi şi îl vor primi cum se cuvine pe acest mare erou al Neamului Românesc.

Îi mulţumesc PreaSfinţiei Sale Justin, părintelui din Săliştea de Sus, familiei lui Paşca şi autorităţilor locale pentru că au răspuns într-un mod incredibil din primul moment în care s-a pus în discuţie deshumarea”.          

Gheorghe Petrov, arheolog la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj a fost cel care a iniţiat acest demers şi l-a ajutat pe părinte să găsească mormântul eroului şi tot el se va implica în deshumarea sa: „Deshumarea va avea loc în cursul lunii aprilie.

Totul depinde însă de cum voi putea organiza toată această acţiune, destul de complexă, în care vor fi implicate oficial anumite autorităţi ale statului cu competenţe în acest domeniu. Ca la toate cazurile pe care le-am cercetat în ultimii nouă ani, în primul rând se va colabora cu Parchetul Militar, deoarece în evenimentele de atunci au fost implicate cadre de securitate, ofiţeri şi subofiţeri precum şi soldaţi în termen de la trupele de securitate. Vor fi prezenţi specialişti în criminalistică şi în medicină legală, toată cercetarea trebuind făcută la modul ştiinţific, conform procedurilor legale, fiind vorba de crimă. Deshumarea va fi efectuată pe cale arheologică, folosindu-se metodele şi mijloacele arheologiei funerare specifice oricărei epoci istorice. Nu se mişcă absolut nimic, indiferent că este vorba despre componentele osoase ale scheletului sau de eventuale artefacte din inventarul funerar al defunctului, totul se consemnează, se fotografiază, se filmează şi se desenează.

Osemintele vor fi curăţate în sit, iar în cele din urmă vor fi extrase şi predate către medicul legist. Ele vor fi transportate la Serviciul judeţean de Medicină Legală de la Bistriţa unde vor fi cercetate în condiţii de laborator. În felul acesta se va putea stabili cauzele în care a survenit decesul şi se va întocmi un certificat constatator medico-legal. Se va deschide şi un dosar de cercetare penală, pentru că Parchetul va trebui să stabilească împrejurările în care s-a petrecut sfârşitul lui Paşca şi al însoţitorului lui, precum şi identitatea persoanelor implicate în acele evenimente indiferent dacă aceştia mai sunt sau nu în viaţă. Practic, în acţiunea respectivă au fost doi morţi: Gheorghe Paşca şi un băiat din Bichigiu, care dezertase din armată. Pe tânărul respectiv, cei care s-au ocupat de acest caz, în literatura de specialitate nici măcar nu-l pomenesc.

Dar mie mi-a trecut prin cap posibilitatea că cei doi ar putea să fie înhumaţi în aceeaşi groapă sau în gropi alăturate. Este logic, deoarece cadavrul tânărului nu a fost dus în satul său spre a fi înmormântat.

Am făcut nişte verificări în Bichigiu cu sprijinul preotului paroh de acolo, Nicolae Târgoveţ, şi am primit confirmarea că trupul băiatului nu a ajuns niciodată acasă. Am reuşit să iau legătura şi cu unul dintre cei doi fraţi ai victimei, care locuieşte în sat.

Trupurile victimelor au fost expuse cu siguranţă în clădirea Securităţii din Năsăud. Prin încăperea unde au fost aşezate cadavrele s-a perindat o grămadă de lume, inclusiv elevi de şcoală care au fost aduşi organizat să-i vadă pe cei doi „bandiţi”. Aceste lucruri se făceau cu un scop bine determinat, pentru a băga frica în oameni. Martorii spun că hainele lui Paşca erau pline de sânge, fără urme de gloanţe pe partea feţei, iar băiatul din Bichigiu, care se numea Gavrilă Rus, avea o gaură de glonţ în frunte. Deci chiar şi numai după acest amănunt este foarte uşor de identificat scheletul unuia sau a altuia.

După părerea mea, neajungând trupul acestui băiat acasă, categoric că gândul m-a dus spre faptul că trupurile au fost îngropate împreună, în aceeaşi groapă.

Din informaţiile pe care le-am primit în ultimele zile, rezultă că ar fi fost făcute totuşi două gropi alăturate, trupul lui Paşca fiind introdus în cea situată mai jos în raport cu panta dealului din cimitir. Având în vedere situaţia actuală a terenului, există însă şi posibilitatea, pe care trebuie să o iau în calcul, ca cel puţin unul dintre morminte să fie afectat de o înhumare ulterioară.

Asupra acestor incertitudini ne vom lămuri însă doar cu ocazia intervenţiei arheologice. Eu mă ocup de astfel de demersuri şi investigaţii din anul 2006, şi împreună cu echipa şi colaboratorii mei, cred că suntem singurii care am reuşit în această ţară să facem cu adevărat ceva pentru cei ucişi arbitrar în timpul regimului comunist. Uneori sprijiniţi oarecum de stat, alteori fiind ajutaţi de oameni de suflet sau de urmaşii celor morţi. Alţii au făcut doar agitaţie inutilă sau simpozioane ştiinţifice unde s-au vehiculat doar vorbe. Ori astfel de lucruri chiar că nu aduc alinare şi iertare pentru victime şi urmaşi. Am umblat după morţii unui regim politic, sigur, numai eu ştiu cum şi cu ce greutăţi. Practic, prin ceea ce am făcut şi facem, dovedim crimele unui regim politic.

În acest caz, deshumarea este o acţiune legală, oficială, care rămâne cu nişte consecinţe, chiar dacă vinovaţii pentru moartea lui Paşca nu mai trăiesc. Dar este o reparaţie morală care pentru Maramureş şi România este foarte importantă. Paşca este un erou al Maramureşului. Şi dacă mai erau câteva mii ca el, poate comunismul nu se instaura în România. După ce va fi deshumat şi reînhumat la Săliştea de Sus, Paşca va fi un personaj de referinţă pentru Săliştea de Sus şi pentru Maramureş”.

Revenirea lui Paşca acasă înseamnă o reparaţie morală pentru el şi familia sa şi un gest simbolic pentru toate victimele Securităţii care zac aruncate în gropi comune, fără cruce şi fără mormânt.

Preotul Gavriş Vancea din Săliştea de Sus a declarat că: „Revenirea în comunitate a osemintelor lui Gheorghe Paşca a avut reacţii pozitive la nivelul comunităţii locale. Toţi cei cu care am discutat, şi cei de la Primărie au fost foarte încântaţi de demersurile care se fac. În parohia noastră ne vom ocupa de toate cele necesare pentru o reînhumare cum se cuvine. Am identificat un loc pentru mormânt în apropierea Monumentului ridicat în cinstea Eroilor, iar pe mormânt îi vom face o troiţă de lemn. Este un lucru deosebit faptul că avem binecuvântarea PreaSfinţiei Sale Justin care ne-a spus că speră să poată participa la reînhumarea de la Săliştea de Sus. Dar nu putem vorbi despre o dată cu privire la acest eveniment pentru că întâi trebuie să aibă loc expertiza de după deshumare. Sunt multe legende în zona noastră despre viaţa şi moartea lui Paşca. Era un om extrem de viteaz şi curajos. Cu siguranţă era iubit de oameni, că altfel nu ar fi rezistat 10 ani să stea ascuns de Securitate. Soţia mea este din neamul lui Paşca, deci este o cinste şi o mândrie pentru mine să mă implic în reîntoarcerea acasă a acestui mare erou al rezistenţei anticomuniste”.

„Memoria rezistenţei anticomuniste din România este astăzi o datorie ca să fie readusă în actualitate şi cinstită cu multă pietate. Aceşti mari bărbaţi ai Neamului au avut curajul de a sta împotriva unei orânduiri străine până la urmă, pentru că au pătimit cel mai cumplit în perioada stalinistă, când conducerea era de altă factură decât românească, venea din altă zonă. Aceşti mari oameni care au avut curajul şi tăria şi demnitatea să înfrunte noul regim instalat, importat de România, au dat dovadă de o bărbăţie extraordinară şi o preţuire a valorilor noastre sfinte. Pentru că ei în primul rând nu se puteau despărţi de credinţa moşilor şi strămoşilor, de Biserica lor străbună, de crucile mormintelor, de pământul sfânt pe care-l aveau, de moştenirea rămasă de la înaintaşi. Iar ei ştiau că venirea noului regim va duce la naţionalizare, la colectivizare şi atunci au încercat cum au putut ei să se opună.

Nu s-au putut opune în mod fizic, dar s-au opus sustrăgându-se noului regim prin pribegia în munţi şi rezistenţa pe care au creat-o în munţii României, care au devenit un fel de Cetăţi ale apărării demnităţii şi identităţii naţionale şi credinţei străbune, au devenit un fel de cetăţi dacice. Până la urmă, revenind la Gheorghe Paşca, care este maramureşean de-al nostru şi care a pribegit şi el 10 ani, pentru el, care se trage din Săliştea Maramureşului, Săliştea de Sus, deci ţinutul Maramureşului Voievodal şi al dacilor liberi, sunt explicabile curajul şi vitejia lui. Şi faptul că nu a acceptat noua orânduire socială. Este un act de dreptate să fie adus acasă. Pentru că a murit pentru dreptatea poporului român şi pentru demnitatea şi credinţa lui. Acum este o reparaţie morală şi un act de dreptate să fie deshumat din cimitirul unde zace aproape anonim, părăsit la Năsăud.

Iată, a fost descoperit de un preot urmând să fie readus în satul lui drag şi reînhumat cu multă cinstire şi preţuire, pentru ca să fie o pildă de stabilitate, de demnitate şi de eroism. Este o pildă de nevoinţă creştină în a ne apăra valorile noastre sfinte. Binecuvântăm acest lucru şi cred că părinţii de la Săliştea de Sus se vor ocupa de toate cele necesare pentru a îndeplini creştineşte cele ce nu au fost făcute atunci. Pentru că până la urmă, acest erou a murit sub teroare, terorizat fiind, moartea pândindu-l la orice pas. Până la urmă şi-a pierdut viaţa şi a plecat din această lume fără să-şi vadă visul împlinit.

Ori, cinstirea aceasta îi aduce un strop de lumină şi de pace acolo unde este pentru că urmaşii nu l-au uitat. Şi iată, pilda lui este preţuită şi este o adevărată filă de istorie pentru consăteni”.

 

P.S. Justin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului

Gheorghe Paşca este una dintre cele mai importante figuri ale luptei anticomuniste armate din Maramureş şi unul dintre partizanii care a rezistat cel mai mult în munţi. Vânător excelent, invitat de un grof ungur la vânătoare, Paşca devine spaima Sercurităţii. Deşi în permanenţă vânat, Paşca trăieşte în codri şi o poveste romantică. Ioana Vlad, „momeala” trimisă de securişti pentru a-l prinde îi devine soţie. Primul copil, o fetiţă, se naşte chiar în grota în care era ascuns. În urma unei prime trădări, Ioana Vlad, însărcinată şi cu un copil, este capturată. Paşca reuşeşte însă să ţină legătura cu soţia sa şi chiar să o ajute. În 1956, în urma unei trădări, moare însă şi el.