EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Parasutati in inchisoare

In Romania anilor `50, inchisorile gemeau de arestati, grupurile de rezistenta din munti erau deja slabite, iar poporul era anesteziat de frica. Asa s-a incercat o “infuzie de curaj” din afara. Zeci de tineri, in mare parte legionari, au fost parasutati in regiunile muntoase, printre care si Baia Mare, ca sa organizeze miscarea de rezistenta anticomunista. Cei mai multi insa au fost tradati, capturati si arestati ori ucisi. In Romania, inchisorile erau pline, gemeau de arestati. Singura « bruma » de oameni liberi era retrasa in munti. Numai ca, si de aici, tasnea sange. Cei mai multi dintre luptatorii anticomunisti au fost arestati, altii au fost santajati sa se predea, fiind amenintati ca li se ucide familia. In aceasta imensa inchisoare, numita Romania, au fost parasutati in tara mai multi tineri scoliti afara special pentru spionaj si transmitere de informatii. Ei trebuiau sa organizeze miscarea de rezistenta din Romania. Cei mai multi erau legionari refugiati in Germania dupa iesirea de la guvernare a Miscarii Legionare. Horia Sima, comandantul Miscarii Legionare povesteste in cartea « Guvernul National Roman de la Viena » ca aceasta operatiune s-a facut cu sprijinul Germaniei: « dintre legionarii intrati in scolile speciale s-au format in total zece echipe care au fost parasutate in tara. Aceste echipe erau alcatuite din specialisti T.F.F., care proveneau de la Breitenfurth, unde nu se invata altceva decat telegrafie fara fir. In total, din aceasta scoala au iesit 20 de elemente cunoscatoare ale manuirii acestor aparate. La fiecare echipa erau repartizati doi absolventi ai acestei scoli. Dar echipele trimise in tara erau mai numeroase. Fiecare era formata din 5-6 persoane. In afara de telegrafisti, intrau in compunerea echipelor inca 3-4 legionari, iesiti din alte scoli, unde se invata manuirea armamentului si a explozivilor. Misiunea acestor echipe, asa cum li se indicase de la scolile absolvite, era sa provoace acte de sabotaj in spatele frontului si sa transmita informatii de ordin militar locurilor de receptie din Germania ». « Parasutistii » trebuiau sa ia legatura cu membrii grupurilor de rezistenta din munti si sa se opuna comunistilor. Din aceste echipe, opt au fost parasutati inainte de Craciunul anului 1944, iar doua si-au luat zborul spre tara in 24 Martie 1945. Ultimele echipe trebuiau sa coboare in Bucovina, sub comanda lui Ovidiu Gaina. Numai ca, cele mai multe parasutari nu s-au facut in conditii optime. Pilotii nu cunosteau bine locurile in care trebuiau lasate « coletele ». Verca povesteste in cartea sa « Parasutati in Romania vanduta », cum avionul cu care a zburat el si camarazii sai a fost lasat la sute de kilometri distanta de locul prevazut. Un alt legionar, Pasca, s-a agatat cu parasuta de un copac si a murit strangulat, fara sa poate fi ajutat de camarazii lui care au lasati la distante mari. Soarta parasutistilor din al doilea zbor, cel din martie 1945 a fost si mai tragica. Atat prin numarul celor imbarcati, cat si prin materialul pe care il transporta, acesta trebuia sa fie cel mai important ajutor dat luptatorilor anticomunisti din munti. Capitanul care se ocupa de zbor ii relata lui Horia Sima ca : « Acest zbor se va face cu cele mai bune avioane ale noastre si este cel mai semnificativ prin incarcatura lui . De la pistoalele cele mai bune pana la pusti-mitraliera ». Legionarilor li s-a cerut un grup de legionari care, dupa aterizare, sa puna la adapost materialul si sa faca legatura cu grupurile din munti. Dupa aterizare insa nu s-a mai auzit nimic de parasutisti. Cele doua avioane s-au prabusit de fapt in zona Muntilor Argesului si cei mai multi dintre parasutisti au murit. In vederea parasutarii in tara, un grup de vreo 20-25 de legionari au fost adusi intr-un sat din nordul Austriei si adapostiti la scoala. Seful grupului era Bucur Stanescu, iar printre membrii acestuia se numarau legionari de renume ca si Costica Oprisan. Ulterior insa, parasutarea nu a mai fost posibila, iar membrii grupului au fost practic abandonati. Atunci, liderii grupului au propus ca acesta sa plece spre tara, in mars, strecurandu-se clandestin peste frontiere. Atunci Nicu Marinescu a propus ca 2-3 voluntari sa plece la Dollersheim si sa procure arme. Au plecat Dumitru Cretu, Nicolae Paul si un subofiter. Acolo l-au intalnit pe Ilie Smultea, legionar si subofiter in regimentul 2, si cu ajutorul lui si-au procurat armele necesare. Trenurile nu mai functionau insa din cauza bombardamentelor, asa ca au luat-o pe jos. Dar, la frontiera austro-germano-ceha, au fost prinsi ca in cleste de trupele americane si cele rusesti. S-au refugiat intr-o padure, unde au gasit o cabanuta parasita. Aici insa au fost gasiti de o patrula americana care i-a luat prizonieri. Dupa mai multe peripetii, au reusit sa evadeze. Din grupul initial, unii au plecat in Austria, altii au trecut in tara. Printre acestia se numara si Costica Oprisan, care, ajuns in tara, preia sefia Fratiilor de Cruce. Este arestat insa in noaptea de 14/15 mai 1948, este inchis la Jilava (inchisoarea de tranzit) si apoi condamnat la 25 de ani de munca silnica. Avea sa fie repartizat la inchisoarea destinata studentimii, Pitesti, unde va sta inchis din 1949. Conducerea Penitenciarului il banuia pe Costache Oprisan a fi comandantul legionar al inchisorii, de aceea va fi torturat „pe masura”. Dupa marturia lui Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinara, ce stapanea varii domenii, de la muzica si arta, pana la matematica si filosofie. Din fire era foarte afectuos, traind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bataie pentru fiecare tanar legionar, cu un eroism de durata, neegalat”. Dupa o astfel de bataie, ochii i s-au intors peste cap. Camarazii –au luat de mana si l-au chemat inapoi : « Nu stiu ce s-a intamplat in sufletul sau, dar am vazut o imensa groaza pe fata sa. Am simtit ca era gata sa intre in lumea cealalta si ca eu i-am cerut sa se intoarca inapoi in celula... Constantin Oprisan plangea pentru ca-l fortasem sa se intoarca. In cateva minute a murit. Inainte de a muri, a spus "Voi muri, dar dupa moarte, ma voi ruga lui Dumnezeu pentru voi”. Parasutarile au continuat si in anii `50. Doisprezece romani au fost parasutati pe teritoriul patriei lor intre 1951-1952, incarcati de manifeste, aparate de emisie-receptie, cu tot ce era necesar pentru a supravietui si a se apara, Operatiunea a fost descrisa in lucrarea "Morminte fara cruce". Grupele de parasutisti purtau numi codificate, "Jacques", "Carpates" etc., si erau asteptate de Securitate. Parasutistii romani au fost raspanditi in mai multe regiuni muntoase si mai cu seama in Apuseni, in partea de nord, spre Baia Mare. Cativa au murit la aterizare, cei mai multi au reusit sa supravietuiasca cateva saptamani sau poate luni pana ce toate legaturile din tara erau facute. Peste 200 de persoane au fost arestate in 1953 numai in apropiere de Ticleni judetul Gorj. Un anume Mircea Musatescu se ocupa in Franta de recrutarea parasutistilor, cu sprijinul altor persoane din refugiu, fara sa-si dea seama ca nici unul nu se mai intorcea si nici nu transmitea nimic de pe teritoriul patriei. Femeile arestate in aceasta "afacere" au fost torturate in mod salbatic. Unele au ramas bolnave pe viata, altele au murit acolo sau au incercat sa se sinucida. Actiunea catorva dintre ei, care au reusit sa nu fie prinsi, s-a marginit pe de o parte la imprastieri de manifeste in timpul Festivalului International al Tineretului din 1953, iar pe de alta parte in transmisiuni sporadice prin radio, in strainatate. Altii au avut aparate defecte. A fost posibil si acest lucru. Mircea Popovici, radio-telegrafist de profesie, originar din comuna Ticleni, jud. Gorj, a reusit sa ajunga in satul natal si sa stea ascuns la parinti, adapostit intr-o groapa sub pat. De aici disparea noaptea in padurile din apropiere, de unde facea transmisiuni in apus. Mai avea un adapost si la Targul Jiu, unde mergea din cand in cand. Securitatea a reusit sa-1 localizeze si intr-o dimineata lumea din Ticleni n-a mai putut sa iasa afara din casa. Trupele de militie si securitate impanzisera satul. Au fost arestate peste o suta de persoane, toate rude cu Mircea Popovici. Condamnati in procesul parasutistilor Procesul parasutistilor a fost judecat in octombrie 1953, la Bucuresti. Au fost condamnati la moarte urmatorii: Buda Ion, nascut in 1923 la Bontesti - Arad. Corlan Aurel, nascut in 1920 la Vladuleni - Valcea. Coman Ion, invatator, nascut in 1922 la Apa - Satu Mare. Dinca Gheorghe, inginer, nascut in 1918 la Hunia-Cetate, Dolj. Golea Ion, student, nascut in 1922 la Bahnea - Tirnava. luhasz Ion, student, nascut in 1933 la Pir - Satu Mare. Pop Gavrila, nascut in 1928 la Pir - Satu Mare. Popovici Mircea, student, nascut in 1920 la Ohaba de Jiu - Gorj. Samoila Ion, nascut in 1919 la Ighisul Vechi - Sibiu. Tanase Alexandru, nascut in 1915 la Babeni - Valcea. Tartler Erich, agricultor, nascut in 1920 la Brasov. Tolan Ion, ajustor, nascut in 1925 la Magra - Arad. Vlad Minai, student (neparasutat), nascut in 1925 la Dragomiresti -Maramures. Sentinta a fost executata pe 31 octombrie 1953 in Valea Piersicilor la Jilava. In timpul procesului s-au pronuntat foarte multe condamnari la munca silnica.